VIDEO „Sunt o babă comunistă“ se lansează în cinematografe din 23 august
https://www.ziarulmetropolis.ro/videosunt-o-baba-comunista-se-lanseaza-in-cinematografe-din-23-august/

Reputatul regizor Stere Gulea revine pe marile ecrane din 23 august odată cu lansarea în cinematografe a comediei „Sunt o babă comunistă“, care îi va aduce în rolurile principale pe Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea şi Ana Ularu.

Un articol de Andrada Văsii|24 iulie 2013

Reputatul regizor Stere Gulea revine pe marile ecrane din 23 august odată cu lansarea în cinematografe a comediei „Sunt o babă comunistă’’, care îi va aduce în rolurile principale pe Luminița Gheorghiu, Marian Râlea și Ana Ularu.

La aproape un sfert de secol de la capodopera cinematografică „Moromeții’’, regizorul Stere Gulea reia colaborarea cu directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile şi actrița Luminița Gheorghiu, cea care interpretează rolul principal din comedia „Sunt o babă comunistă’’.

afis Sunt o baba comunista

Povestea filmului „Sunt o babă comunistă’’ este o adaptare după bestseller-ul omonim scris de Dan Lungu. Cartea a înregistrat un real succes atât în țară, cât și în străinătate, fiind tradusă în 10 limbi de circulație internațională.

Mai mult decât atât, în 2008 Dan Lungu a fost dublu nominalizat la prestigioasele premii Jean Monnet din Franta, devenind astfel primul român care a intrat pe lista scurtă a acestei competiții.

Scenariul semnat de Lucian Dan Teodorovici si Stere Gulea reproduce atmosfera din carte si păstrează nota umoristică a romanului, dar, în același timp, îi conferă filmului unicitate și originalitate.

Deși aparent s-ar putea spune că nu s-a păstrat foarte mult din carte, la o analiză mai atentă, se poate constata că filmul redă cu fidelitate o mare parte a acțiunii din roman.

Stere Gulea,
regizor

Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american.

Filmul Sunt o baba comunista

Ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, aşa că sunt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoare familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.

Filmare Sunt o baba comunista

Luminita Gheorghiu si Marian Ralea

Info:

O producție MediaPro Pictures, „Sunt o babă comunistă’’ va fi lansat de MediaPro Distribution din 23 august, în cinematografele din toată țara.

Foto credit: MediaPro Distribution

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.