CRONICĂ DE FILM Este greu de explicat cum un film în care se vorbeşte atât de mult – intelectuali care discută non-stop despre lumea în schimbare pe care o trăim – poate oferi o vizionare pe alocuri pasionată. Este ceea ce reuşeşte regizorul francez Olivier Assayas în „Vieţi duble” (2018).
Un articol de Ionuţ Mareş|28 iulie 2019
„Vieți duble”, care a avut anul trecut premiera în competiția Festivalului de la Veneția, începe abrupt, cu un lung dialog, întins pe trei secvențe plasate în setting-uri diferite, între un editor carismatic (Guillaume Canet) și un prozator controversat din cauza stilului său în care amestecă ficțiunea cu autoficțiunea, inspirându-se (cam prea mult) din viața oamenilor apropiați din jurul său (Vincent Macaigne).
Tema discuției este noul roman al scriitorului, pe care editorul nu vrea să îl mai publice, invocând, printre altele, gusturile în transformare ale publicului.
Imediat facem cunoștință și cu partenerele de viață ale celor doi: o actriță (Juliette Binoche) care joacă o agentă de poliție într-un serial de succes, care o face cunoscută (deși spune că nu îi place și că ar vrea mai mult teatru), și, respectiv, o asistentă (Nora Hamzawi) a unui parlamentar bine văzut. Dar și cu o colegă (Christa Teret) a editorului, responsabilă cu dezvoltarea părții digitale în cadrul editurii.
Plasându-și filmul în lumea intelectuală pariziană, tocmai despre astfel de schimbări majore vorbește Assayas, care pare a-și dori să capteze ceva din spiritul timpului nostru – de la provocarea pe care o aduc publicarea și lectura cărților în format electronic și apariția unor noi forme considerate onorabile de scris (de pildă, în postări pe Twitter) și până la dominația serialelor de televiziune (care depășesc în popularitate cinema-ul) și a rețelelor de socializare și aparența de onorabilitate a politicienilor, ce ascunde totuși lucruri cel puțin imorale.
Însă toate aceste teme, care reapar permanent, direct sau subînțeles, în discuțiile dintre personaje, mizanscenate credibil și tăiate printr-un montaj dinamic care nu lasă timp de patos, nu sunt tratate cu morgă și nu devin motive de lamentație sau de bravadă.
Dimpotrivă, pretinsa greutate a unui astfel de subiect este permanent contrabalansată, pe de o parte, de lejeritatea cu care personajele discută, și, pe de altă parte, de ironia pe care o implică relațiile amoroase și sexuale laxe dintre ei.
Farmecul filmului, care nu este una din operele majore ale lui Assayas, este dat tocmai de această suprapunere, de multe ori chiar în aceeași secvență, între un pretins plan al ideilor înalte (exprimate însă firesc și deseori cu umor) și gama variată de emoții și slăbiciuni care umanizează și uneori ridiculizează personajele și le dă în același timp relief psihologic.
Poate că societatea și regulile ei se schimbă – pare a spune Assayas -, dar sentimentele sunt aceleași, indiferent de epocă. O idee cu aparență de truism, e adevărat. Însă cineastul francez o livrează cu inteligență și cu inventivitate.
„Vieți duble” a intrat la 19 iulie în cinematografe, fiind distribuit de Transilvania Film.
