„Villa Dolorosa“, în variantă live streaming: un teatru al apropierii, despre fiinţe sociale, distanţate social
https://www.ziarulmetropolis.ro/villa-dolorosa-in-varianta-live-streaming-un-teatru-al-apropierii-despre-fiinte-sociale-distantate-social/

Apreciatul regizor Theodor-Cristian Popescu revine la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ cu un spectacol provocator, izvorât din universul lui Cehov şi ancorat în lumea contemporană, care va ridica semne de întrebare, va tulbura spiritele liniştite, le va linişti pe cele tulburate, le va produce delicii estetice tuturor celor cu mintea şi sufletul deschise şi, pe alocuri, îi va face să (şi) râdă amar.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2020

Via Dolorosa (Calea durerii în latină) sau, pe românește, Drumul Crucii, este ultimul traseu pe care l-a străbătut Iisus, în drum spre moarte, cărându-și crucea ca să spele păcatele omenirii.

În spectacolul bazat pe textul scris de Rebekka Kricheldorf, Via Dolorosa devine Villa Dolorosa, drumul patimilor devine un cămin aflat în plin proces de degradare, iar cele trei surori ale lui Cehov – Irina, Mașa și Olga – sunt trei femei ale timpurilor noastre. Irina își aniversează de trei ori ziua de naștere, iar evenimentele accentuează de fiecare dată drama care pune stăpânire pe viețile surorilor și la care contribuie conflicte generate de probleme financiare, lipsă de sens, blazare, datorii, angoasă și disperare.

Zilele de naștere ar trebui să devină zile de renaștere, însă personajele par incapabile să își depășească limitele. Sau există, totuși, o speranță ascunsă?

„Însingurare, distanțare, letargie. Până să se exteriorizeze într-o pandemie, ele iau deja forma unor blocaje interioare. Totul e posibil, dar totul e și foarte plictisitor. De unde ezitarea, blocajul, lipsa dorinței la trei surori frumoase, cu nume cehoviene.

Un omagiu indirect lui Harag (montarea acestuia pe un text de Cehov rămâne cel mai faimos moment al acestui teatru) și lui Cehov însuși, deci teatrului ca artă a apropierii, a cunoașterii. Teatrului de/ca artă. A noastră ca ființe sociale, distanțate social.“ (Theodor-Cristian Popescu)

Din distribuţie fac parte Georgiana Ghergu – Irina, Steliana Bălăcianu – Olga, Loredana Dascălu – Maşa, Ale Ţifrea – Janine, Luchian Pantea – Andrei şi Theo Marton – Georg.

Regia este semnată de Theodor-Cristian Popescu, scenografia a fost realizată de Irina Moscu, sound designer a fost Andrei Raicu, light designer a fost Cristian-Gabriel Niculescu, regia tehnică este asigurată de Stelian Chiţacu, sufleur este Laura Moldovan, iar traducătorul piesei este Ciprian Marinescu.

Reprezentaţia spectacolului va avea loc marţi, 22 decembrie, ora 19.00 şi va fi difuzată în variantă live streaming din Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu-Mureş de către New Generation Studio.

Biletele se pot achiziţiona de pe site-ul eventim.ro. Fiecare bilet va avea inscripţionat un cod de acces la eveniment. Cu o oră înainte de eveniment, veţi primi un email cu link-ul de acces şi codul de acces din nou menţionat. Veţi putea accesa transmisiunea live după adăugarea codului respectiv. Preţul unui bilet este de 19 lei.

09
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Despre ce ne vorbeşte Omul care a vazut moartea? Pentru a ne răspunde acestei întrebări, Teatrul Naţional din Bucureşti ne invită să pătrundem în miezul unui spectacol tragi-comic, care se joacă pe scena iluziilor existenţiale – un tărâm dominat de dorinţa de putere şi înavuţire.

09
/10
/13

Premiera spectacolului „Omul cu chitara“ de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu şi cu Marius Bodochi în rolul principal, va deschide a doua ediție a Festivalului de Teatru şi Arte Performative Teatru pe Drumul Sarii de la Turda. Evenimentul va avea loc între 16-18 octombrie.

08
/10
/13

Heiner Müller şi-a definit dramaturgia ca o muncă a memoriei şi a reconcilierii cu morţii, o invocare a acestora, o înregistrare împotriva uitării, mai ales prin spectacolul Hamletmachine, care va avea premiera la Teatrul Naţional din Iaşi, pe 10 octombrie.

08
/10
/13

CRONICĂ DE FILM Malavita: O familie criminală, noua joacă postmodernă a francezului americanizat Luc Besson, este un film tarantinesc ceva mai puţin sângeros şi cu un umor negru al cărui principal defect este că nu-şi testează propriile limite.