Vintilă Horia – un scriitor încă puțin cunoscut în patria lui
https://www.ziarulmetropolis.ro/vintila-horia-un-scriitor-inca-putin-cunoscut-in-patria-lui/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluţiile, schimbarea regimului politic influenţează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie şi străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanţă. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist şi traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti şi al celei Catolice de literatură din Paris.

Un articol de Georgeta Filitti|11 iunie 2017

Atașat de presă la Roma, apoi bursier Humboldt, V.H. ajunge la Viena. S-a spus, și poate nu fără temei, că a făcut parte din acel grup de tineri intelectuali pe care mareșalul Antonescu, conștient de eșecul nostru în ralierea la Reichul hitlerist, i-a scos din țară spre a-i salva. E internat în lagăr, transportat de englezi în Italia, dar opțiunea lui era făcută: România, în 1945, luneca tot mai limpede în tabăra comunistă, încât întoarcerea acasă însemna sfârșitul libertății. Și nu se înșela. Pentru ce scrisese înainte de război era condamnat la muncă silnică pe viață, acuzat fiind de ”crime pentru dezastrul țării”. Era vremea când cine nu mergea cu comuniștii era contra lor și prin urmare trebuia eliminat cu orice preț. A rătăcit o vreme  prin Italia, unde l-a cunoscut pe Giovanni Papini, apoi, în 1948, a luat drumul Argentinei (cu un vapor de emigranți, într-un dormitor de 250 de persoane). Funcționar de bancă, lector de limba română la Universitatea din Buenos Aires, revine în Europa cu o bursă a Institutului de studii hispanice. Se stabilește o vreme în Spania și, în 1972, obține cetățenia acestei țări.

Gândul i-a rămas tot timpul la întoarcerea în țară. Dar a refuzat colaborarea la ”Glasul patriei”, oficina autorităților comuniste peste hotare, cu sediul la Berlin. Nici după revoluția din 1989 cel desțărat cu brutalitate nu s-a hotărât să se întoarcă, rămânând ”în suspensie” peste hotare. Titlurile dobândite erau însă prestigioase: doctor în Drept la Universitatea din Valladolid, profesor la Universitatea Complutense, la cea din Alcala de Henares.

Opera sa e vastă: Jurnal de copilărie (1958), Viitor petrecut (1976), romanul Dumnezeu s-a născut în exil, pentru care a luat premiul Goncourt. Din păcate a fost și momentul declanșării unui scandal internațional, orchestrat de la București (de unde scriitorul a fost acuzat de antisemitism și simpatii naziste) și alimentat de stânga europeană. Miopia atacatorilor, care au refuzat să vadă valoarea în sine a romanului, l-a îndurerat pe autor, acesta refuzând prestigiosul premiu. Pe de altă parte însă, cererea a fost atât de mare încât tirajul a depășit 400 000 de exemplare – fapt puțin obișnuit în publicistica occidentală. Paralel, cartea s-a tradus în 14 limbi. Un fapt care trebuie să ne dea de gândit este compoziția taberei de detractori, de la securiștii din țară, la legionarii ori neutrii din exil, totul ducând la aceiași concluzie: românii nu pot fi solidari. Romanul, de caracter ficțional, reface viața poetului Ovidiu în exilul tomitan. Și, cum observa obiectiv cineva, cartea ar fi intrat fără probleme în patrimoniul universal dacă ar fi purtat un nume oarecare și nu pe cel al unui autor stigmatizat de comuniști.

Dincolo de patima politică, V.H. rămâne un nume de rezonanță și cunoașterea operei lui înseamnă un act de cultură. În 1939 a scos la București revista ”Meșterul Manole”; din 1949 a fost redactor șef al revistei argentiniene ”Dinamica social”. A fondat, la Madrid, revista de cibernetică și futurologie ”Futuro Presente”. Tot acolo a condus colecția universitară Punto Omega. A fost codirector al revistei ”Metapolitica” de la Roma. În 1983, în colaborare, a întemeiat la Madrid Fundația Culturală Română.

Deținător a numeroase premii literare internaționale, cu romanul Dumnezeu s-a născut în exil, V.H. se află pe locul 49 într-un clasament al celor 150 de romane românești reprezentative publicate în sec. XX. După 1989, a publicat sau i s-au publicat în patrie lucrările: Mai bine mort decât comunist, Mai sus de Miază Noapte, Salvarea de  ostrogoți, Introducere în istoria filosofiei române moderne, Moartea morții mele, Sfârșit de exil, Credință și creație, Suflete cu umbră pe pământ.

Foto: arhiva familiei



12
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

11
/12
/13

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horațiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

10
/12
/13

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

09
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În februarie 1967, regizorul Sică Alexandrescu publica în revista „Teatrul” portretul lui Ion Iancovescu, actorul care „parcă se juca, nu juca”. Iancovescu a fost mentorul multor actori de succes (printre care şi Grigore Vasiliu Birlic) şi fondator al câtorva teatre bucureştene. Reproducem integral articolul apărut în revista „Teatrul”: Au trecut peste 50 de ani din […]

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.