Vioara lui George Enescu îşi continuă călătoriile din fiecare toamnă
https://www.ziarulmetropolis.ro/vioara-lui-george-enescu-isi-continua-calatoriile-din-fiecare-toamna/

Turneul Vioara lui George Enescu revine în această toamnă pe scenele din România, în perioada 12 septembrie – 8 octombrie 2018. Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor cânta în anul Centenarului la Alba Iulia, Deva, Tecuci, Bistriţa, Timişoara, Slatina, Caracal şi în mai multe recitaluri la Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|7 septembrie 2018

Turneul se va încheia pe 8 octombrie în fața publicului bucureștean, la Sala Radio. Programul recitalurilor este şi de această dată unul plin de plăcute surprize, din care nu lipsesc acele piese de mare popularitate pe care cu toții „le-am auzit cândva”.

A trecut peste un secol de când Geroge Enescu străbătea ţara în timpul Primului Război Mondial alături de vioara sa, pentru a-şi duce muzica către cei bolnavi, răniți în război, oameni aflați în necazuri și nevoi.

Din anul 2012, același instrument, grație altruismului lui Gabriel Croitoru, violonistul care a câștigat prin concurs dreptul de a cânta la „Catedrala”, cum este denumită celebra vioară construită de marele Guarneri del Gesu, continuă aceeași nobilă misiune – aceea de a duce muzica în întreaga țară, acolo unde este mai mare nevoie de ea.

George Enescu

Dacă la primele ediţii sondam teritoriul virgin al căminelor culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul Marii Muzici nu ajunsese niciodată, sau pe cel al sălilor de sport din licee în care veneau copii curioşi să vadă cum sună o vioară celebră, acolo unde ei joacă de obicei baschet la ora de educaţie fizică – au fost mai apoi turnee în care vioara lui Enescu a mers în căutarea pianelor călătoare lăsate în diferite oraşe ale ţării de Horia Mihail şi, evident, la Sala Radio, şi ani în care a ajuns să cânte la Beijing, la Londra, în Spania, Portugalia, şi lista ar putea continua.

Să ne amintim. „În cursul verii 1914, în atmosfera agitată, premergătoare începerii Războiului Mondial, George Enescu a dat o serie de concerte în scopuri de binefacere, când la Arenele Romane, la Ateneul Roman sau în sala Liedertafel din București, când în orașele țării, de la Târgu Jiu, Craiova și Turnu Măgurele, la Brăila, Galați, Bacău si Iași. Rostul lor era de a transmite ascultatorilor spiritul armoniei, de a le stimula încrederea în puterile lor morale, dar și solidaritatea de care era nevoie în acele momente. În același an, Enescu a făcut un lung turneu de recitaluri și în orașe lipsite de orice viață muzicală: Caracal, Slatina, Târgoviște și Huși. Își transporta astfel ascultătorii, cum aflăm din cronicile ziarelor, «departe, departe de tot de urâțeniile vieții», stimulându-le setea de frumos.” (Povestea vieții lui George Enescu, George Zbârcea, Editura Ion Creangă, București, 1982)

Având acest ilustru exemplu, în 2012, doi muzicieni români entuziaști, Gabriel Croitoru și Horia Mihail, cărora le era familiară experiența de a cânta pe mari scene ale lumii, în orașe mari, la București – la Sala Radio sau la Ateneu –, dar și în orașe mai mici ale țării, au descoperit că au puterea de a încerca să ducă muzica clasică mai departe, în locuri cât mai diferite, unde nimeni nu se gândește la ea sau nici nu a aflat de existența ei, dar unde poate face foarte mult bine, aşa cum făcea Enescu în urmă cu o sută de ani.

Mai multe detalii pe www.vioaraluienescu.ro

ITINERAR TURNEU:

12 septembrie, ora 19 – Alba Iulia, Casa de cultură

13 septembrie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte

15 septembrie, ora 19 – Tecuci, Ateneu

16 septembrie, ora 19 – Bistriţa, Sinagoga

17 septembrie, ora 19 – Timişoara ,Sala Capitol

19 septembrie ora 19 – Slatina – Centrul cultural “Eugen Ionescu”

20 septembrie, ora 19 – Bucureşti, Sala Teatrelli

21 septembrie, ora 19 – Caracal, Teatrul Naţional

22 septembrie, ora 18 – Bucureşti, Centrul cultural „Nicolae Bălcescu” pentru UNESCO

8 octombrie, ora 19 – Bucuresti, Sala Radio

Foto: Vioara lui George Enescu – Virgil Oprina

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Două zile de muzică energică, concerte și activări i-au electrizat pe spectatorii care au participat la festivalul Summer in the City care a avut loc în incinta Romexpo. Zeci de mii de fani ai muzicii de calitate au venit într-un număr mare în cele două zile ale festivalului să îl revadă la București, pe Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai momentului, pe showman-ul Jason Derulo, dar și artiști tineri și talentați: Abby Roberts, Calum Scott, Editors, Nicole Cherry, Mario Fresh, DJ Orkun și DJ Riche.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

22
/08
/23

Gala Salbek Opera Festival va avea loc duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, soliştii Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.