Violoncelistul Răzvan Suma şi pianista Rebeca Omordia – concert la St James’s Church, Piccadilly
https://www.ziarulmetropolis.ro/violoncelistul-razvan-suma-si-pianista-rebeca-omordia-concert-la-st-jamess-church-piccadilly/

Răzvan Suma, cel mai cunoscut violoncelist român al momentului şi carismatica pianistă româno-nigeriană Rebeca Omordia continuă, în 21 august, seria de concerte pe care ICR Londra o organizează la St James’s Church, Piccadilly, unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din centrul Londrei şi, totodată, una dintre cele mai frecventate adrese muzicale.

Un articol de Liliana Matei|21 august 2015

Evenimentul este organizat în colaborare cu “The John Ireland Trust” şi “Archery Concert Productions“ şi propune publicului britanic un program în care figurează lucrări de John Ireland, Antonín Dvořák, Robert Schumann şi Bohuslav Martinů.

Acest concert completează consistenta prezență românească pe scenele muzicale ale capitalei britanice din această vară, care se va încheia cu debutul londonez al tinerei pianiste ieşene Lia Popa, la St Martin-in-the-Fields, în 1 septembrie.

Răzvan Suma a absolvit Academia de Muzică din București, după care și-a continuat studiile la Longy School of Music din Cambrige, Massachusets, în cadrul programului “Artist Diploma” şi a concertat cu peste 30 de orchestre din mai multe țări europene și alături de muzicieni de elită precum Maxim Vengerov, Alexander Sitkovetski, Borromeo Quartet, Misha Katz, Jin Wang, Cristian Mandeal sau Marin Cazacu.

Din anul 2010, este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, iar începând din 2011 a susţinut o serie de turnee naționale solo în cadrul proiectului “Vă place…?” (“Do you like…?/ “Aimez-vous…?”). Prima ediţie, intitulată “Aimez-vous Bach?”, i-a fost dedicată compozitorului german și celebrelor sale “Șase suite pentru violoncel solo”.

Este membru al Cellissimo Quartet, împreună cu Marin Cazacu, Alexandra Guţu și Octavian Lup, și formează de asemenea un duo cu pianistul spaniol Josu Okiñena, împreună cu care a înregistrat, în 2007, cele două sonate ale lui Brahms pentru pian și violoncel. Răzvan Suma cântă pe un instrument Charles Adolph Maucotell, creat la Paris în anul 1849, care i-a aparţinut marelui violoncelist francez Pierre Fournier.

Pianista româno-nigeriană Rebeca Omordia a absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București în anul 2006, după care a studiat la Conservatorul din Birmingham și la Trinity College din Londra. În 2009, proaspătă câștigătoare a premiului Delius, a început o colaborare de durată cu Julian Lloyd Webber, împreună cu care a apărut pe scenele de la Wigmore Hall, Kings Place, St James’s Palace, Highgrove (pentru Prince’s Trust, fundația Prințului de Wales), Guildhall Portsmouth, Barnes Festival, William Alwyn Festival și în mai multe transmisii ale BBC Radio 3.

Descrisă de publicația “Birmingham Post” ca “o pianistă dispusă să-și asume riscuri”, Rebeca a cântat ca solistă în săli de concerte prestigioase din Europa și Statele Unite ale Americii, printre care Wigmore Hall din Londra, White Hall din Helsinki, Ateneul Român din București, British Music Society, John Ireland Trust și Ralph Vaughan Williams Society. A putut fi ascultată în repetate rânduri pe BBC Radio 3, dar și la Radio România și pe postul național de televiziune TVR. În prezent, Rebeca lucrează la înregistrarea primului ei CD, care va apărea la AMP Records din St Louis, SUA, și va fi pus în circulație la sfârșitul anului 2015.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Două zile de muzică energică, concerte și activări i-au electrizat pe spectatorii care au participat la festivalul Summer in the City care a avut loc în incinta Romexpo. Zeci de mii de fani ai muzicii de calitate au venit într-un număr mare în cele două zile ale festivalului să îl revadă la București, pe Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai momentului, pe showman-ul Jason Derulo, dar și artiști tineri și talentați: Abby Roberts, Calum Scott, Editors, Nicole Cherry, Mario Fresh, DJ Orkun și DJ Riche.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

22
/08
/23

Gala Salbek Opera Festival va avea loc duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, soliştii Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.