Violonistul de origine română Ştefan Tarara a câştigat Concursul Enescu 2014, secţiunea Vioară
https://www.ziarulmetropolis.ro/violonistul-de-origine-romana-stefan-tarara-a-castigat-concursul-enescu-2014-sectiunea-vioara/

Violonistul de origine română Ştefan Tarara a câştigat Concursul Enescu 2014 – secţiunea Vioară, primind ropote de aplauze din partea publicului prezent joi seară la Ateneul Român din Capitală, după ce a interpretat „Concertul pentru Vioară” de Piotr Ilici Ceaikovski.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2014

Câştigătorul Concursului Internaţional „George Enescu” la secţiunea Vioară a fost desemnat joi seară, în urma unei serii de trei concerte extraordinare alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, desfăşurate pe scena Ateneului Român.

Astfel, premiul I i-a revenit violonistului Ştefan Tarara (Germania), premiul al II-lea i-a revenit violonistului Fedor Roudine (Franţa), iar premiul al treilea a fost câştigat de violonista Wonhee Bae (Coreea de Sud). Rezultatele au fost anunţate la finalul unei seri în care s-au interpretat „Concertul pentru Vioară şi Orchestră în Re Major Op. 35”, de Piotr Ilici Ceaikovski, şi „Concertul în re minor op. 47 pentru vioară şi orchestră”, de Jean Sibelius, informează organizatorii evenimentului.

Laureaţii Concursului Enescu 2014 la secţiunea Vioară au fost desemnaţi de juriul internaţional, la ceremonia de gală, care a avut loc în Sala Mare a Ateneului Român, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”.

Publicul prezent la Ateneul Român a aplaudat intens când Pierre Amoyal, preşedintele juriului secţiunii de Vioară, a anunţat numele câştigătorului, Ştefan Tarara, violonist de origine română stabilit în Germania.

Finaliştii Concursului Enescu, Secțiunea Vioară: Roudine Fedor, Bae Wonhee și Ștefan Tarara

Finaliştii Concursului Enescu, Secțiunea Vioară: Roudine Fedor, Bae Wonhee și Ștefan Tarara

Premiile Concursului Enescu sunt în valoare de peste 100.000 de euro. De asemenea, Ştefan Tarara va susţine un concert la Festivalul de la Ravello, Italia, în 2015, Fedor Roudine va beneficia de un masterclass oferit de Kronberg Academy, iar Wonhee Bae, de un masterclass la Academia din Viena.

Ştefan Tarara / Concursul Enescu 2014

Ştefan Tarara, violonist de origine română stabilit în Germania, s-a născut pe 2 mai 1986. A absolvit în 2012 masteratul în interpretare specializată pentru solişti, cu note maxime, la Universitatea de Muzică din Zurich.

A concertat, în calitate de solist, alături de orchestre precum SWR Radio Orchestra, Münchner Rundfunkorchester, RTV Symphony Orchestra Ljubljana. Pe lângă cursurile de măiestrie pe care le susţine în Europa, din 2014, Ştefan Tarara este asistentul lui Zakhar Bron în Interlaken, Elveţia, iar, din 2010, este concertmaestru în Orchestra Filarmonicii din Mannheim.

Prin bursa germană Musikleben a obţinut privilegiul de a cânta pe o vioară de Nicolo Gagliano. Printre cele mai importante distincţii obţinute de artist până în prezent se numără premiul al III-lea la Concursul Internaţional „H. Wieniawski” (Poznan, 2011), premiul I la Concursul Internaţional de Vioară „R. Lipizer” (Italia, 2011) şi premiul al II-lea la Concursul Internaţional „Tibor Varga” (2008).

Următoarele finale ale Concursului Enescu se vor defăşura pe 21 septembrie – secţiunea Violoncel şi pe 27 septembrie – secţiunea Pian.

Foto: Ştefan Tarara, Concursul Enescu 2014 – www.festivalenescu.ro.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

22
/08
/23

Gala Salbek Opera Festival va avea loc duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, soliştii Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

21
/08
/23

Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights.Programul concertului conține și alte lucrări scrise pentru ”Regina instrumentelor” compuse de Joseph Rheinberger, Maurice Duruflé, Jean Langlais sau Rachmaninov.

18
/08
/23

7.100 de spectatori la Concertele Corului Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” dirijate de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, alături de actorul Marius Manole, peste 8.000 de participanți la recitalurile Cantus Mundi susținute de copii și formațiile VUNK, Zoli Toth, The Mono Jacks, Lora, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre, sunt numai câteva din rezultatele celei de-a doua ediții a Turneului AVE MARIA, co-producție a Corului Madrigal și a Primăriei Constanța.

18
/08
/23

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de șase zile, între 10 și 15 august 2023, în șapte locații din oraș și în două localități din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte, jam-sessions, petreceri, ateliere muzicale, târg de viniluri, filme muzicale și documentare biopics la Cinema Astra, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.