După aproape 36 ani de la ultima montare importantă pe o scenă bucureşteană, piesa de teatru Hagi Tudose se joacă pe scena Teatrului Metropolis (premiera fiind în octombrie 2016). Capul de afiş este reprezentat de actori consacraţi precum Virgil Ogăşanu, Virginia Mirea, Adela Mărculescu şi Costel Constantin.
Un articol de Corina Dima|27 februarie 2017
Hagi Tudose este una dintre primele tragicomedii ale dramaturgiei românești scrise de Barbu Ștefănescu Delavrancea în anul 1912. Regizorul Dan Tudor păstrează spiritul piesei dar transpune în contemporaneitate textul (un Hagi Tudose în viitor), într-o abordare modernă – prin joc, prin mişcarea scenică şi decoruri.
Se conturează în faţa noastră profilul avarului universal, un Hagi Tudose (interpretat de actorul Virgil Ogăşanu) care îi trage în piept pe toţi din jurul lui: de la împrumuturi cu camătă (cu 32% dobândă) până la vânzarea de bucăţi de placaj sub pretextul lemnului sfânt adus de la Ierusalim, făcător de minuni. Într-o lume artificială, fie de ieri, fie de azi, unde mahalagii sau oamenii fără căpătâi se îmbogățesc peste noapte, un Hagi Tudose îşi găseşte uşor locul, ‘’vânzând gogoşi’’ credulilor ce caută tămăduiri inexplicabile la problemele lor.
Remarcăm textul savuros, cu multe expresii sau cuvinte neaoşe româneşti care aduc un parfum în plus, original şi originar, acestei interpretări. De la numele personajelor (aidoma lumii lui Caragiale): avem un Profirel, un Jenică, o Fifica sau Gherghina (ce se doreşte strigată cu nume franţuzit, Georgette) la expresii ‘’n-am după ce bea apă’’, ‘’n-am o para chioară’’, ‘’oarba de aici!’’, ‘’intru în dambla, nu mai spune’’ sau judecăţi hilare precum ‘’Jenică e băiat bun dar nu ştie franceză’’ sau ’’Nu au copaci acolo probabil d’aia nu au nici câini’’.
Zgârcitul Hagi Tudose nu este zugrăvit în tuşe groase din punct de vedere vizual (nu este genul cu haine peticite, fără dinţi în gură) ci apare îmbrăcat bine în lume (cu detalii importante însă: fiecare şiret are altă culoare), este în putere şi îi comentează pe toţi cei din preajma sa. Discursul şi atitudinea lui sunt o perpetuă mirare apropos de bani, în sensul că totul este mult prea scump. În universul lui totul se leagă de bani: <<Hoţi, pungaşi! […] Auzi tu, 6 lei icra, păi unde ajungem!? […] Dintre toate poveştile copilăriei, mie mi-a plăcut Punguţa cu doi bani. […] Dacă sunt săraci, să nu se împrumute, cine îi pune?>>. Virgil Ogăşanu se metamorfozează dintr-un bătrân aparent mirat la ce se întâmplă în jur (cu mină umilă, pe un colţ de bancă, lângă biserică) la omul revoltat care ţipă iritat şi alungă cerşetorii (care sunt nişte pomanagii), la povestitorul de minciuni care îi farmecă pe creduli să le vândă nimicuri sau la stăpânul tiran în casă care îi dă ordine slujnicei, nepoatei care deretică prin casă (ţinută captiv, ca o sclavă, aceasta neavând bani să ducă un trai decent în familia ei).
Se remarcă jocul celor 4 actori – Virgil Ogăşanu, Virginia Mirea, Adela Mărculescu şi Costel Constantin (episodic apare şi preotul interpretat de Eugen Cristea), actori cu vârste cuprinse între 61 şi 78 ani, care însufleţesc personajele cu multă vitalitate (într-un joc de aproape 2 ore). Virginia Mirea fură multe zâmbete întruchipând snoaba arogantă şi zgomotoasă, pe Gherghina Profirel, ce îşi etalează bijuteriile şi hainele scumpe (ţine să îi spună toate preţurile lui Hagi Tudose, spre mirarea lui continuă!), ‘’rupând’’ cuvinte în franceză cu o pronunţie greşită, după ureche (un ‘chelcă’ sau un ‘purcoi’); ştie că franceza e la moda şi îşi dă odorul (pe Fifica) după Jenică, numai după ce acesta învaţă limba franceză. Îi ţine isonul în poveştile banale sau bârfe, soţul ei, Matache Profirel interpretat de Costel Constantin. Acesta împarte cu ostentaţie bani cerşetorilor la uşa bisericii, mai puţin orbului, cerşetorului intelectual, care vinde cărţi (‘’Nu, cărţi nu!’’). În disperarea lor de a avea cât mai mult, cumpără toate lemnele sfinte de la Hagi Tudose (nu mai contează simbolul ci cantitatea, ei vor şi iau tot). Personaje înavuţite peste noapte, pentru care aparenţele contează iar banul dictează: ‘’Poporul cu ale lui şi noi cu ale noastre’’ exclamă Gherghina.
Actorii tineri emană sinceritate şi candoare dar sunt timizi în abordarea personajelor precum Leana, Culai or Fifica (excepţie Tudor Istodor, în rolul lui Jenică) lăsând loc celor 4 personaje, care ies în evidenţă, sunt în prim-plan. Printre poveştile adulţilor răsar şi două poveşti de dragoste din cele două lumi diferite – a celor săraci, din popor (Leana şi Culia) cu stângăciile îndrăgostiţilor sinceri şi povestea odraslelor celor cu bani (Fifica şi Jenică), o poveste trucată, fabricată de aparenţe.
Un element care surpinde plăcut în construcţia spectacolului este mişcarea scenică: Florin Fieroiu realizează momente de ansamblu or treceri între scene care aduc dinamică, punctează sau concluzionează jocul actorilor. Multă creativitate în compunerea şi descompunerea scenografiei prin dans şi ‘joaca’ prin dans cu părţi din decor. Elementele de mişcare scenică se completează foarte bine cu elementul sonor (muzica e semnată de Vlaicu Golcea) şi apoi cu scenografia şi costumele (gândite de Corina Grămoşteanu). În ultima vreme, este o tendinţă a tuturor teatrelor din capitală să pună mai mult accent pe latura vizuală şi sonoră a reprezentaţiilor.
Este lăudabilă iniţiativa regizorului de a aborda un text vechi, românesc (după o lungă absenţă din peisajul teatral!), păstrându-i spiritul (prin tuşe de limbaj, comportamentele personajelor etc) dar aducând totodată şi elementele de prospeţime, noutate, poziţionând piesa în contemporaneitate. Primenirea aceasta se face însă fără să afecteze filonul, spiritul clasic al piesei, păstrând proporţiile. Cât despre poveste, aceasta rămâne general valabilă, pentru că, nu-i aşa, zgârcitul va rămâne veşnic zgârcit şi îl întâlnim oricând, indiferent de epocă sau statut social iar ‘’mama proştilor e mereu gravidă’’. Avarul e pus mereu pe furtişag or înşelătorie, bagă banii la saltea şi nu are fără pic de încredere în oameni dar se bucură de un egoism de zile mari. Un text actual, care reflectă aceleaşi metehne de ieri dar şi de azi. Spectacolul se mai joacă miercuri, 8 martie, vineri, 17 martie și miercuri, 22 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.
