Vlad Ivanov: „Ce se întâmplă cu noi? Mai știm să fim fericiți?“
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-ivanov-ce-se-intampla-cu-noi-mai-stim-sa-fim-fericiti/

Teatrul Metropolis din Bucureşti anunţă o nouă producţie, „O casă de păpuşi – partea a doua“, în regia lui Alexandru Mihail, cu Oana Pellea, Vlad Ivanov, Catinca Maria Nistor şi Victoria Cociaş pe afiş.

Un articol de Dan Boicea|24 ianuarie 2022

Spectacolul după o piesă de Lucas Hnath va fi jucat în datele de 28, 29, 30 și 31 ianuarie, dar și în 8 și 12 februarie, de la ora 18.30, în Sala Olga Tudorache a Teatrului Metropolis. Biletele pot fi achiziționate online, apăsând pe acest link.

„Pornim, împreună, într-o călătorie, pe care mi-o doresc de suflet, și în care vă invităm și pe Dumneavoastră, spectatorii“, spune actorul Vlad Ivanov, pentru Ziarul Metropolis.

Veți avea bucuria să descoperiți un text minunat, care plonjează adânc în sufletul uman. Un text care, în contextul vremurilor pe care le trăim, vă va oferi un prilej de adâncă meditație asupra unor întrebări existențiale.

Vlad Ivanov, actor

„Cine suntem? Ce se întâmplă cu noi? Mai știm să fim fericiți? Dacă vom afla sau nu, ține de fiecare în parte. «…știu că într-o zi totul va fi altfel, știu că toată lumea va fi liberă – mai liberă decât este acum» , spune Nora, personajul din piesă. Vă invit să ne imaginăm împreună, cum ar fi…“, concluzionează actorul Vlad Ivanov.

Imagine de la repetiții – foto: Dragoș Ivan

„O casă de păpuși – partea a doua” de Lucas Hnath
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani!
Traducerea și adaptarea scenică: Alexandru Mihail
Scenografia: Maria Miu
Regia: Alexandru Mihail
Durata: 1h 30 min

Distribuția:
Nora: Oana Pellea
Torvald: Vlad Ivanov
Anne Marie: Victoria Cociaș
Emmy: Catinca Maria Nistor

„O casă de păpuși – partea a doua“ a avut premiera pe Broadway în Aprilie 2017, având în distribuție pe Laurie Metcalf, Chris Cooper, Jane Houdyshell și Condola Rashad; regia a fost semnată de Sam Gold. Producția acestei piese în România, în traducerea lui Alexandru Mihail, reprezintă o premieră națională și europeană.

În ultima scenă a celebrei piese a lui Ibsen, „O casă de păpuși“, personajul principal, Nora, închide ușa în urma sa, abandonându-și soțul și copiii pentru a începe o viață nouă pe cont propriu. Astfel, Nora devine prima eroină din istoria literaturii care respinge rolul social in care a fost distribuită, pentru a-și trăi viața conform propriilor valori.

Accesul la spectacolele din incinta Teatrului Metropolis este permis doar în baza Certificatului digital european COVID (în format fizic sau digital). Acesta poate fi obținut, de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro, de către persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, de către persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, respectiv de către persoanele care efectuează un test RT-PCR (având un rezultat negativ nu mai vechi de 72 de ore) sau antigen rapid (având un rezultat negativ nu mai vechi de 48 de ore).

Imagini de la repetiții – Dragoș Ivan

07
/09
/23

Luna septembrie aduce nu mai puțin de două vernisaje și două spectacole de teatru în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă, o participare la un festival cu o galerie pop-up și un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair).

07
/09
/23

„Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, evenimentul începutului de toamnă în orașul de pe Bega, aduce împreună, între 6 și 8 octombrie 2023, într-o sărbătoare unică atât prin abundența și diversitatea evenimentelor, cât și prin traseul impresionant propus, peste 100 de evenimente culturale, educative și sportive, organizate de operatori publici și privați, locali și internaționali, în peste 50 de locații, outdoor sau indoor, pe apă, pe maluri și în apropierea canalului Bega, în Fabric, Iosefin, Cetate, Complexul Studențesc și Elisabetin.

06
/09
/23

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, continuă surprizele pentru public și îi oferă posibilitatea să urmărească online spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

06
/09
/23

Sibiu, 6 septembrie 2023. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Centrul de Teatru Educațional „Replika” din București prezintă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Povești invizibile” cu Eliza Păuna și Mihaela Rădescu. Spectacolul va mai avea două reprezentații în avanpremieră, vineri, 8 septembrie de la ora 18:00 și sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11:00.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.