Vlad Ivanov: „După atâtea roluri de rău, mi-a făcut plăcere să abordez un altfel de personaj”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-ivanov-dupa-atatea-roluri-de-rau-mi-a-facut-placere-sa-abordez-un-altfel-de-personaj/

“Capace” intră pe marile ecrane din România începând cu 27 octombrie. Filmul semnat de Sorin Marin îl aduce în faţa publicului pe Vlad Ivanov într-o ipostază mai puţin obişnuită, personajul interpretat de celebrul actor ieşind din zona personajelor negative – ”Capace” este povestea unui bărbat bogat şi puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care îşi conduce afacerile cu autoritate şi fără scrupule.

Un articol de Petre Ivan|22 octombrie 2017

Concurența îl atacă pe Bursă și bărbatul își amintește de un joc din copilărie. Un joc cu capace de bere.

O criză de inimă și vestea că e posibil să aibă nevoie de un transplant îl determină să plece într-un loc îndepărtat, unde Dunărea întâlnește marea, cu oameni simpli și obiceiuri străvechi.

Mi-a plăcut povestea, faptul că e povestea unui om de afaceri, un om care încearcă să se regăsească pe sine și cum toată lumea mă distribuie în roluri de rău, ca să spun așa, mi-a făcut plăcere să abordez un altfel de personaj. Și nu ascund faptul ăsta, mi-a făcut mare plăcere să mă reîntâlnesc cu Adrian Titieni. – Vlad Ivanov.

O altă întâlnire, la 10 ani distanță de „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, a fost cea între Vlad Ivanov și Eugenia Bosânceanu:

Întâlnirea cu mama, cu Eugenia Bosânceanu, a fost o întâlnire extrem de duioasă pentru că, inițial, ea nu a mai vrut să filmeze în general. Ea fiind mama mea în „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, filmul lui Cristian Mungiu, în clipa în care Sorin mi-a spus că își dorește să fie în film, dar că dumneaei nu mai vrea să filmeze, i-am spus că am să vorbesc eu cu dumneaei. Și am sunat-o și i-am spus: „Doamna Bosânceanu, vreau să fiu fiul dumneavoastră din nou. Ce spuneți?”. Ea a spus: „Cu tine, până la capătul lumii!”. Și s-a întâmplat un miracol. Pur și simplu am avut mare grijă să nu îi creem un spațiu care să o crispeze. Am filmat, am repetat acasă la dumneaei…ea e o poezie în sine, e un om foarte deosebit și mi-a făcut plăcere să lucrez din nou cu ea.”

 

Capace” a fost filmat atât la București, cât și în Delta Dunării, la Sfântul Gheorghe. Filmările au avut loc în peste 20 de locații și au durat 25 de zile. Alături de Vlad Ivanov și Adrian Titieni îi veți putea vedea pe marile ecrane pe Nicholas Bohor, Eugenia Bosînceanu, Adrian Păduraru, Oliver Toderiță, Claudiu Istodor, Gavril Pătru, Liviu Cheloiu, Diana Cavallioti, Adina Galupa și Andrei Aradits.

Produs de Saga Film și Fundația Anonimul, cu sprijinul CNC, cu participarea Tudori Properties și Cinelab România, “Capace” va fi distribuit în cinematografele din România începând cu data de 27 octombrie, de Bomb Film Production.

Foto: Vlad Ivanov, Capace – facebook

17
/02
/15

Actorul american Kevin Spacey, care este pasionat de scrisori şi obiecte personale care au aparţinut unor celebrităţi, lucrează la o carte despre arta de a redacta o epistolă.

16
/02
/15

Filmul "Eşkiya" (Banditul) în regia lui Yavuz Turgul, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi scenarişti de film din Turcia, va deschide marţi, la Bucureşti, Săptămâna Filmului Turcesc.

16
/02
/15

Filmul "Aferim!", pentru care regizorul Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru regie la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, va fi lansat pe 6 martie în cinematografele din România.

13
/02
/15

Wish I Was Here / Rolul vieţii mele, comedia regizată de Zach Braff, are premiera în România azi, vineri, 13 februarie. Plasat pe o platformă online destinată strângerii de fonduri prin donaţii, filmul a reuşit să adune în numai trei zile suma de 2 milioane de dolari. După o lună se strânseseră 3,1 milioane $, adică jumătate din bugetul filmului.

13
/02
/15

Actorul spaniol Antonio Banderas a cumpărat drepturile de ecranizare a unui scenariu şi lucrează în prezent la adaptarea acestuia într-un serial TV de ficţiune, pe care intenţionează să îl lanseze în 2016.

12
/02
/15

Cinema Elvira Popescu împreună cu Asociația Macondo le propun cinefililor o seară de film cu un concept inedit în data de 18 februarie, de la ora 19:00.

12
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, a avut premiera mondială ieri în capitala Germaniei. Pelicula a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent la Berlinale Palast iar presa internațională a publicat cronici elogioase.

11
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, are premiera mondială astăzi.Evenimentul este programat la ora 17.00, ora României, la Berlinale Palast, locația principală al celui mai important festival internațional de film al începutului de an.