Vlad Stanculeasa va concerta pe o vioară care a aparţinut lui Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-stanculeasa-va-concerta-pe-o-vioara-care-a-apartinut-lui-enescu/

Violonistul Vlad Stănculeasa, concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Göteborg, va susţine pe 20 ianuarie, de la ora 19.00, un concert alături de Orchestra de Cameră Radio, la Sala Radio din Bucureşti, unde va cânta pe vioara Sanctus Serafin care a aparţinut lui George Enescu.

Un articol de Petre Ivan|14 ianuarie 2016

Muzicianul român Vlad Stanculeasa va urca pe scena de la Bucureşti ca solist şi dirijor, într-un concert format din două părţi care va cuprinde compoziţii de Johann Sebastian Bach şi Antonín Dvořák, informează orchestreradio.com.

Vioara Sanctus Serafin din 1739 a fost cumpărată de George Enescu pe când era student la Viena, iar spre finalul vieţii acesta a oferit-o discipolului său, Yehudi Menuhin.

În 2007, violonistul Vlad Stănculeasa a obţinut premiul „Enescu” pentru interpretarea lucrării „Impresii din copilărie”, ce aparţine compozitorului român, la Concursul Internaţional „George Enescu”. Anterior ocupării poziţiei de concertmaestru la Göteborg, Suedia, Vlad Stănculeasa a fost concertmaestru invitat la Orchestra de Cameră din Basel.

Cariera artistică a violonistului a început prin primirea unei burse de studii la Academia de Muzică Menuhin din Gstaad, unde a studiat cu Alberto Lysy şi Liviu Prunaru, urmând apoi cursurile Conservatorului din Lausanne. În calitate de solist, Vlad Stănculeasa a concertat alături de Orchestra de Cameră din Lausanne, Orchestra Simfonică din Göteborg, Orchestra de Cameră din Basel, Filarmonica „George Enescu” – Bucureşti.

Vlad Stănculeasa este solist al Cameratei Lysy şi a concertat pe scene de renume, precum Victoria Hall (Geneva) şi Casino (Berna), şi a fost invitat să participe în numeroase festivaluri internaţionale.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live, pe radioromaniacultural.ro şi romania-muzical.ro.

Foto: Vlad Stanculeasa – facebook

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”