Vlad Zografi în dialog cu Cristian Tudor Popescu despre volumul „Ce ne spune fizica despre lume” de Jim Al-Khalili
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-zografi-in-dialog-cu-cristian-tudor-popescu-despre-volumul-ce-ne-spune-fizica-despre-lume-de-jim-al-khalili/

Marţi, 19 aprilie, la ora 19.00, Editura Humanitas vă invită în librăria Humanitas de la Cişmigiu şi în transmisiune #live #online să urmăriţi un dialog între Vlad Zografi, coordonatorul colecţiei Știinţă, şi Cristian Tudor Popescu despre volumul „Ce ne spune fizica despre lume” de Jim Al-Khalili.

Un articol de Petre Ivan|18 aprilie 2022

Accesul în librărie este liber, pe baza unei rezervări prin Eventbook aici: https://eventbook.ro/other/bilete-dialog-ce-ne-spune-fizica-despre-lume

Nu-i o sarcină simplă să oferi publicului larg, fără a te folosi de ecuații, o perspectivă de ansamblu asupra fizicii moderne. Cu talentul său de comunicator al științei, Jim Al-Khalili reușește să sintetizeze în mod intuitiv rezultatele la care am ajuns în trei domenii fundamentale din fizică – relativitatea, teoria cuantică și termodinamica –, pentru a ajunge la întrebările rămase deocamdată fără răspuns privind, de pildă, natura materiei și energiei întunecate, inflația cosmică sau semnificația mecanicii cuantice. Dincolo însă de tratarea acestor subiecte (adesea și din unghi filozofic), cartea lui Jim Al-Khalili este o lecție despre felul în care se dezvoltă știința, despre modestie, onestitate și discernământ. Este, așa cum spune autorul de la bun început, o odă închinată fizicii.

„O prezentare clară, simplă și fascinantă a ceea ce ne spune fizica despre universul nostru și – lucru esențial – a dovezilor care susțin acele idei, scrisă de unul dintre cei mai talentați, pasionați și competenți autori de știință popularizată.“ — IAN STEWART

„Condiția umană e fără măsură de generoasă. Am inventat arta, poezia și muzica; am creat sisteme religioase și politice; am edificat societăți, culturi și imperii atât de bogate și complexe, încât nici o formulă matematică nu le va putea vreodată conține. Dar dacă vrem să știm de unde venim, unde s-au format atomii din corpul nostru – acele întrebări «de ce?» și «cum?» ale lumii și universului în care trăim –, atunci fizica este calea către adevărata înțelegere a realității. Iar cu această înțelegere ne putem rândui lumea și destinul.“ — JIM AL-KHALILI

–-

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube

29
/09
/21

Miercuri, 29 septembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Din cer au căzut trei mere de Narine Abgarian, roman distins cu Premiul Iasnaia Poliana, recent apărut în traducerea Luanei Schidu în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu – povestea unei iubiri târzii care salvează lumea într-un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Participă: Sabina Fati, scriitoare și jurnalistă, Cristian Pătrășconiu și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

27
/09
/21

„Faptul că sunt cu el, cu Ovidiu, mă determină să fac o călătorie în tinerețea mea și să-mi dau seama ce e cu adevărat fericirea. Dar, din păcate, fericirea nu o trăiești, ți-o amintești numai”, scrie Rodica Mandache în deschiderea cărții despre actorul Ovidiu Iuliu Moldovan.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

09
/09
/21

În Etiopia anului 1935, Hirut lucrează ca servitoare în căminul unui ofițer din armata împăratului. Iar când armatele lui Mussolini se apropie și bărbații trebuie să se mobilizeze, Hirut și celelalte femei își doresc să facă mai mult pentru cauza războiului decât să aibă grijă de răniți și să îngroape morții.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.