,,Vlaicu-vodă’’: noile talente excelează la Teatrul Studențesc din Pod
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlaicu-voda-noile-talente-exceleaza-la-teatrul-studentesc-din-pod/

Teatru cu tradiţie, Teatrul Studenţesc Podul a montat luni, 11 martie, la Casa de Cultură a Studenţilor, piesa ,,Vlaicu Vodă” într-un decor minimalist, dar încărcat de seminificaţie.

Un articol de Andrada Văsii|12 martie 2013

Teatrul Studențesc ,,Podul” a realizat luni, 11 martie, o nouă montare a spectacolului ,,Vlaicu Vodă”. Reprezentația a făcut parte din stagiunea aniversară a Teatrului Studențesc Podul ,,45 de ani”.

Tradiția spune că la Teatrul Studențesc Podul, actorii noi își confecționează singuri decorul și, într-un fel, acest lucru s-a văzut și la piesa Vlaicu Vodă. Scena este animată de un decor simplu, dar încărcat de semnificație, folosit pe tot parcursul piesei la adevărata lui valoare.

Beneficiind de coordonarea lui Mihai Munteniță, cel care s-a îngrijit cu multă meticulozitate ca piesa să decurgă într-o manieră armonioasă, piesa Vlaicu Vodă a depășit granițele simple ale unei relatări presărate cu informații despre zbuciumul poporului român. Monologul lui Vlaicu, personaj jucat de către Ştefan Mohor, a acapart sala încă din primele momente, atrăgând privirile spectatorilor.

Povestea alternează între trei planuri: discuțiile pline de tâlc dintre Vlaicu și Grue-interpretat de către Gabriel Zaharia-, povestea de dragoste dintre Anca (Oana Paraschivu) și Mircea (Mircea Iordache), dar și relația mamă (doamna Clara)-fiu (Vlaicu); situația politică estompându-se pe fondul încărcăturii emoționale.

Mircea, un personaj juvenil, care oscilează între dragostea pentru Anca și dorința de a se însura cu ea având binecuvântarea lui Vodă, este pus în imposibilitatea de a decide: să ia puterea după ce îl va omorî pe Vodă, ajutat fiind de către Clara, sau să se însoare cu Anca pur și simplu.

Doamna Clara, interpretată cu multă dăruire și talent de către Raluca Caragioiu, a dominat scena atât prin scenele pe care le are cu Vodă, cât și prin monologul ei proiectat asupra situației politice în care se află. Clara este un personaj puternic, o mamă nemulțumită de atitudinea politică a fiului său, dar și o femeie care țese intrigi spre binele Ancăi.

Echipa de la Teatrul Studențesc Podul, sub îndrumarea lui Mihai Munteniță, a reușit să monteze o piesă demnă de laudă și de vizionare; încordarea și angoasa au fost păstrate până în ultimul moment de către actori, finalul venind melodios pe fundalul unei doine. Oana Paraschivu reușește să emoționeze întreg publicul prin modul în care interpretează pasajul de final, lăsându-i pe toți cu întrebări referitoare la soarta lui Vodă.

15
/09
/23

Pe 21 și 22 septembrie, de la ora 19.30, Teatrul ACT vă invită la premiera spectacolului „Acasă/La zoo” de Edward Albee, montată pentru prima dată în România în variantă integrală, în regia și traducerea lui Silviu Debu. Scenografia este semnată de Ioana Pashca, iar în distribuție îi regăsim pe Ionuț Grama, Ada Condeescu și István Téglás.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.