Evenimentele Editurii Nemira: n’autor iese în stradă
https://www.ziarulmetropolis.ro/evenimentele-editurii-nemira-nautor-iese-in-strada/

Editura Nemira invită publicul la o serie de evenimente pentru a marca lansarea primelor două titluri de non-ficţiune din imprintul n’autor.

Un articol de Ziarul Metropolis|16 septembrie 2023

Ne vedem afară, pe lângă librăriile Cărturești, în Iași, Chișinău, București, Ploiești, Brașov, Cluj și Timișoara, în perioada 18 – 28 septembrie, să ne bucurăm împreună de scrierile autorilor români contemporani!

Săptămâna trecută, Grupul Editorial Nemira anunța că n’autor a devenit primul imprint dedicat în exclusivitate scriitorilor români, un moment important pentru piața de carte autohtonă. Acest lucru înseamnă că n’autor, brand deja cunoscut în breaslă și iubit de mai bine de 5 ani, cuprinde acum două colecții: ficțiune și non-ficțiune. Pentru a marca această nouă colecție de non-ficțiune, n’autor iese în stradă să prezinte publicului două titluri noi, deja aclamate de comunitatea digitală: Fără instrucțiuni de folosire, de Ioana Burtea, și Despre memoriile femeii și alți dragoni, de Raluca Nagy.

Turneul de prezentare a primelor două cărți de non-ficțiune marca n’autor are premiera la Iași, pe 18 septembrie, în spațiul în aer liber din dreptul librăriei Cărturești Palas Mall, începând cu ora 19:00. Ioana Burtea și Raluca Nagy vor dialoga pe marginea volumelor lor, dar și în legătură cu misiunea și viziunea scriitorilor români contemporani, iar discuția va fi moderată de Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor. Conversația va fi urmată de un moment scurt de lectură, la care va fi prezent și un invitat surpriză local, care se va alătura lecturilor. Seara va oferi ocazii de networking lângă un pahar de prosecco, în compania unui moment artistic și a unei sesiuni de Q&A, totul într-un cadru plăcut, laissez-faire.

Cele două scriitoare, alături de Eli Bădică, vor continua turneul în același format până pe 28 septembrie. Pe 19 septembrie, de la ora 19:00, n’autor le dă întâlnire cititorilor la Chișinău, în grădina Cărturești Muzeu. Pe 22 septembrie, turneul ajunge din capitala Moldovei în capitala României, unde, tot de la ora 19:00, în grădina Cărturești Modul, îi așteaptă pe cei care vor să petreacă o seară culturală faină și interesantă, alături de o parte dintre n’autorii de la Nemira și alți invitați surpriză. Apoi, iubitorii cărților românești și cei care sunt interesați să le descopere sunt invitați pe 25 septembrie la Ploiești (terasa Fundației pentru Tineret Ploiești, cu sprijinul Cărturești Ploiești), pe 26 septembrie la Brașov (Piața Sfatului, lângă Cărturești Brașov), pe 27 septembrie la Timișoara (Piața Operei, în fața Cărturești Timișoara) și pe 28 septembrie la Cluj (terasa Cărturești Iulius Mall). Mai multe detalii despre fiecare eveniment în parte veți puteți regăsi pe paginile de Facebook Nemira și Cărturești, la secțiunea de evenimente.

Până la întâlnirea față în față cu Raluca Nagy și Ioana Burtea, cărțile lor se află la precomandă pe site-ul Nemira, aici și aici.

 

Ioana Burtea (n. 1988) a terminat Jurnalismul în Marea Britanie. Lucrează de 15 ani în presă, dintre care peste 7 ani la DoR (Decât o Revistă).

A scris despre subiecte sociale și politice, dar și de ordine publică, respectiv de justiție. Materialele ei despre justiție au fost nominalizate de două ori în cadrul Premiilor Superscrieri, în 2018 și 2019.

În 2021, a câștigat Premiul I la Premiile Superscrieri, categoria Portret, pentru eseul Vorbesc. Ca să nu știu doar eu. Fără instrucțiuni de folosire este volumul ei de debut.

Poveștile personale pot fi o cheie către sufletele oamenilor, așa înțelegem lucruri despre lume, povestindu-ne viețile și experiențele“, spune Ioana Burtea spre finalul cărții, iar în fraza aceasta e așezat (o parte din) adevărul pe care-l conține între copertele sale. Căci, scriind despre sine, autoarea scrie (și) despre umanitatea din și dintre noi, despre drumul pe care îl parcurgem în căutările noastre, despre provocările, obstacolele, alegerile și relațiile care ne dau sens, despre imperfecțiunea vieților noastre, pe care le primim Fără instrucțiuni de folosire, fără garanții, fără perioade de valabilitate. Cum ne împăcăm cu toate acestea, cum ne vindecăm și cum mergem înainte? Comandă Fără instrucțiuni de folosire!

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective.

Un cal într-o mare de lebede (Editura Nemira, 2018), primul său roman, a obţinut premiile pentru debut „Sofia Nădejde“ şi „Observator cultural“ și a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry, Franța.

Cea de-a doua carte, Teo de la 16 la 18 (Editura Nemira, 2021), a fost nominalizată la Premiile „Sofia Nădejde“ (2021), la Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași“ (2022), la Premiile „Observator cultural“ (2022) și Premiul Leibniz pentru Proză (2022). De asemenea, a fost finalista din partea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2022.

Despre memoriile femeii și alți dragoni este cea de-a treia carte a scriitoarei, prima de non-ficțiune creativă. Spre sfârșitul lui 2019, scriitoarea și antropologa Raluca Nagy ajunge în Vietnam, iar criza sanitară mondială și alegerile proprii o rețin acolo aproape doi ani. Aceasta este, aparent, premisa ori pretextul memoir-ului de față. Numai că, încet, încet, autoarea se imersează în acest spațiu complet necunoscut, într-o cultură și-un context noi, în timp și-n memorie, iar ceea ce descoperă despre sine și despre lume e inedit, dar relevant pentru fiecare dintre noi. Comandă Despre memoriile femeii și alți dragoni!

n’autor: primul imprint dedicat scriitorilor români

Colecția de literatură română contemporană n’autor a Grupului Editorial Nemira, coordonată de Eli Bădică, devine în această toamnă primul imprint editorial dedicat exclusiv autorilor români.

În urmă cu câteva luni, colecția n’autor a aniversat 5 ani de la lansarea ei de Ziua Cărții, în 23 aprilie 2018. În acest timp, a impus pe piața editorială autohtonă o nouă generație de scriitori români, îndrăgiți de public, nominalizați și premiați în cadrul unora dintre cele mai relevante premii naționale și internaționale. De asemenea, a pus bazele unei comunități puternice atât de autori, cât și de cititori, și a propus o întâlnire inedită cu literatura română contemporană, alte abordări ale practicilor editoriale locale, o reîmprospătare a perspectivelor.

În continuarea viziunii și eforturilor de susținere și promovare a scrierilor autorilor români, Nemira revine cu încă o noutate și anunță transformarea colecției n’autor în imprint.

Așadar, în septembrie 2023, imprintul n’autor se va împărți în două colecții: n’autor ficțiune – care va duce mai departe direcția editorială de până acum – și n’autor non-ficțiune – unde vor fi publicate volume de non-ficțiune creativă, eseuri personale, jurnalism narativ, memoir ș.a.m.d.; practic, aceleași povești bine scrise, care vorbesc în n moduri despre lumea în care trăim, însă de data aceasta povești non-ficționale.

Colecția n’autor a fost născocită dintr-o credință nestrămutată în valoarea literaturii române contemporane și în tot ceea ce are aceasta de oferit. În acord cu această certitudine a fost creionată și tot astfel își continuă misiunea auto-impusă și astăzi, când devine imprint și adaugă o colecție coerentă și atât de necesară spațiului și vremurilor prezente: n’autor non-ficțiune.

Mesajul pe care ne dorim să-l transmitem a rămas neschimbat: scriitorii români merită toată atenția noastră, scrierile lor merită să ocupe un loc firesc atât aici, acasă, cât și dincolo de granițele țării, iar lectura acestora merită să fie un obicei zilnic. Mesaj neschimbat, da, dar articulat și mai pregnant prin noua casă pe care o punem la dispoziția autorilor și cititorilor, sub aceeași umbrelă a plăcerii lecturii. Sperăm că veți rămâne alături de noi și de acum încolo.” (Eli Bădică, editoarea-coordonatoare a imprintului n’autor)

Colecția n’autor non-ficțiune va porni cu două titluri splendide, un memoir inedit al unei scriitoare (și antropologe) bine-cunoscute și un volum de eseuri personale ale unei eseiste și jurnaliste a cărei semnătură e recognoscibilă. Este vorba despre debutul în non-ficțiune al Ralucăi Nagy, Despre memoriile femeii și alți dragoni, și despre debutul în volum individual al Ioanei Burtea, Fără instrucțiuni de folosire. Cele două titluri sunt disponibile la precomandă pe site-ul nemira.ro.

 

 

 

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.