Volume de Marius Chivu si Dan C. Mihailescu, nominalizate la premiul pentru Cartea Anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/volume-de-marius-chivu-si-dan-c-mihailescu-nominalizate-la-premiul-pentru-cartea-anului/

„Vântureasa de plastic”, de Marius Chivu, şi „I. L. Caragiale şi caligrafia plăcerii”, de Dan C. Mihăilescu, se numără printre volumele nominalizate la ediţia de anul acesta a premiului pentru Cartea Anului, distincţie care va fi decernată pe 23 noiembrie.   Potrivit unui comunicat, volumele nominalizate pentru acest premiu sunt: „Vântureasa de plastic”, de Marius Chivu (editura […]

Un articol de Andrada Văsii|16 noiembrie 2012

„Vântureasa de plastic”, de Marius Chivu, şi „I. L. Caragiale şi caligrafia plăcerii”, de Dan C. Mihăilescu, se numără printre volumele nominalizate la ediţia de anul acesta a premiului pentru Cartea Anului, distincţie care va fi decernată pe 23 noiembrie.

 

Potrivit unui comunicat, volumele nominalizate pentru acest premiu sunt: „Vântureasa de plastic”, de Marius Chivu (editura Brumar), „Opere poetice. 1909-1962” de T.S. Eliot; traduceri de Şerban Foarţă, Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu şi Şerban Foarţă & Adriana-Carmen Racoviţă (editura Humanitas Fiction), „Ce rămâne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha”, de Mircea Mihăieş (editura Polirom), „I. L. Caragiale şi caligrafia plăcerii”, de Dan C. Mihăilescu (Editura Humanitas), „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, de Andrei Pleşu (Editura Humanitas), „La pierderea speranţei”, de Nicolae Prelipceanu (Editura Casa de pariuri literare), „Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia”, Nicolae Steinhardt, ediţie critică de George Ardeleanu (editura Polirom), şi „Infinitul dinăuntru. Şase povestiri despre om, societate, istorie”, de Vlad Zografi (editura Humanitas).

 Premiul pentru Cartea Anului, în valoare de 10.000 de lei, acordat de publicaţia România literară, cu sprijinul financiar al Guvernului României, va fi decernat de juriul format din: Nicolae Manolescu – preşedinte, Gabriel Chifu, Cosmin Ciotloş, Sorin Lavric, Simona Vasilache şi Mihai Zamfir.

Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la sediul din Bucureşti al Uniunii Scriitorilor din România.

Printre câştigătorii ediţiilor trecute se numără Gabriel Liiceanu, cu „Uşa interzisă” (editura Humanitas), în 2002, Monica Lovinescu, pentru „Jurnal III” (editura Humanitas), în 2003, colectivul de traducători, coordonat de Cristian Bădiliţă, pentru traducerea primelor două volume din „Septuaginta” (Editura Polirom), în 2004 şi în 2005, Florina Ilis, pentru „Cruciada copiilor” (editura Cartea Românească), şi Andrei Cornea, pentru „Când Socrate nu are dreptate” (editura Humanitas).

 

 

Sursa: Mediafax

13
/05
/14

Miercuri, 14 mai 2014, se dă startul Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR), care se va desfăşura la Timişoara, în perioadele 14-18 mai şi 10-17 iunie.

13
/05
/14

Neil LaBute, unul dintre cei mai talentaţi şi controversaţi dramaturgi şi regizori americani, va susţine un atelier de lucru pentru 8 dramaturgi şi 8 actori, în perioada 12-15 iunie, în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

13
/05
/14

Bookfest Junior 2014 este primul program de evenimente special conceput pentru copii şi adolescenţi, fiind un prilej pentru ei de a face cunoştinţă cu cei care publică cărţi, cu autorii şi ilustratorii de carte.

12
/05
/14

22 de povești românești, 14 lungmetraje și 8 scurtmetraje, unele prezentate în premieră absolută, se regăsesc în mult-așteptata secțiune Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

12
/05
/14

Miercuri, 14 mai, la ora ora 17.00, în Sala „Mircea Vulcănescu” a Bibliotecii Naţionale a României, va avea loc o dezbatere pe tema „Limba exilată şi epistolele ei”, pornind de la cel mai recent volum semnat de Norman Manea, Plicuri şi portrete, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, apărut de curînd la Editura Polirom.

12
/05
/14

Borgman este un thriller horror cu tentă de umor negru, regizat de olandezul Alex van Warmerdam (The Northerners, The Dress), despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din partea superioară a societăţii, transformând-o imediat într-un adevărat coşmar.

12
/05
/14

Lecţia de violoncel, Floarea de cactus, Azilul amanţilor, Feisbuc, Suflete moarte, Nişte fete şi Cel mai frumos roman din lume" sunt doar câteva dintre spectacolele pe care iubiotorii de teatru le pot vedea în această săptămână pe scenele bucureştene.

12
/05
/14

"O actriţă extraordinar de talentată şi frumoasă, care mi-a impresionat primii ani de adolescenţă", a declarat Florina Cercel, la aflarea veştii că Margareta Pogonat nu mai este printre noi. La rândul lor, Mitică Popescu, Valentin Uritescu, Stela Popescu şi Draga Olteanu Matei deplâng despărţirea de colega lor de breaslă.

12
/05
/14

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

12
/05
/14

Și s-a făcut mai și Shakespeare a împlinit 450 de ani din eternitate și s-a făcut “Furtuna” la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” Bucureşti.