Volume dedicate patrimoniului naţional, lansate la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”
https://www.ziarulmetropolis.ro/volume-dedicate-patrimoniului-national-lansate-la-muzeul-satului-dimitrie-gusti/

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” găzduieşte miercuri lansarea unor volume dedicate restaurării şi conservării patrimoniului naţional. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Biroul relaţii publice al muzeului, primul volum este dedicat şcolilor Spiru Haret, cartea dorindu-se nu numai prezentarea proiectului de cercetare al Muzeului Satului, ci şi un remember privind o mare personalitate creatoare. […]

Un articol de Andrada Văsii|31 octombrie 2012

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” găzduieşte miercuri lansarea unor volume dedicate restaurării şi conservării patrimoniului naţional.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Biroul relaţii publice al muzeului, primul volum este dedicat şcolilor Spiru Haret, cartea dorindu-se nu numai prezentarea proiectului de cercetare al Muzeului Satului, ci şi un remember privind o mare personalitate creatoare.

În tematica privind organizarea părţii de sud a Muzeului Satului, ca un nou ‘muzeu’ ce respectă în cea mai mare măsură principiile etnomuzeologiei moderne privind punerea în practică a conceptului de ‘museum vivum’, transferarea unei şcoli de tip Spiru Haret din teren şi repunerea ei în funcţiune în conformitate cu cerinţele unui muzeu în aer liber a fost una dintre ideile cele mai importante.

Pentru a duce la bun sfârşit transferarea unei şcoli de la începuturile modernizării învăţământului românesc a fost necesară o cercetare de teren aprofundată, având ca principal obiectiv selectarea unui astfel de monument şi transferarea lui în muzeu, dar şi constituirea unei baze de date riguros organizată privind şcolile de tip Spiru Haret, câte au mai rămas în teren fără a le fi fost afectată radical funcţionalitatea şi implicit structura şi proporţiile iniţiale.

Graţie ajutorului obţinut prin programul Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), cercetarea a fost finalizată în acest an, fiind astăzi în situaţia de a putea publica o mare parte a materialelor rezultate după înregistrarea în teren a acestor monumente, prea puţin luate în seamă până acum, deşi ele reprezintă un segment important în cadrul tipului de şcoală modernă de care a beneficiat învăţământul românesc la începuturile sale, după anul 1864, când este promulgată Legea Instrucţiunii Publice, care punea în practică principiile moderne ale unui învăţământ public, general, gratuit şi obligatoriu.

Dedicată aceleiaşi tematici, expoziţia va putea fi vizitată în perioada 31 octombrie – 15 noiembrie.

De asemenea, în aceeaşi zi va fi lansat volumul „Conservarea şi restaurarea arhitecturii vernaculare”, proiect finanţat tot de AFCN.

Lucrarea, coordonată de dr. Vivian Dragomir, director patrimoniu şi fost conducător al departamentului conservare-restaurare, avându-l în colectiv pe Laurenţiu Dragomir, restaurator monumente etnografice, alături de referenţii conf. dr. Paula Popoiu, director general, şi conf. dr. Sergiu Nistor, cadru universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’ din Bucureşti şi preşedinte ICOMOS România, doreşte ca, pe lângă abordarea ştiinţifică a principalelor aspecte privind arhitectura vernaculară caracteristică ţării noastre, să aducă în atenţia publicului şi metodologiile cele mai adecvate de prezervare în timp a acestui tip de patrimoniu.

Cartea tratează subiecte ca istoricul evoluţiei în timp a arhitecturii vernaculare în spaţiul românesc, tehnici de construcţie şi a materiale, punându-se accent pe detalierea acestora în scopul înţelegerii comportamentului lor în timp şi al adoptării celor mai corecte metode de prezervare.

Sursa: Mediafax

11
/10
/17

Spectacolul “Căpcăuni/Ogres” de Yann Verburgh, în regia lui Eugen Jebeleanu, producție realizată la Théâtre Ouvert din Paris, deschide joi, 12 octombrie 2017, ora 19:00, seria evenimentelor din cadrul Platformei Internaționale de Teatru București #4. Reprezentația va fi urmată de o discuție cu echipa artistică.

11
/10
/17

“Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par şi că foarte repede omul îşi dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost şi am rămas o mare timidă. De aici, felul meu de a mă purta faţă de interlocutor, de aici senzaţia de inaccesibil.”. – Olga Tudorache. Spitalizată zilele trecute (pentru o suspiciune de atac vascular cerebral), „marea doamnă a teatrului românesc” împlinește astăzi 88 de ani.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

10
/10
/17

Teatrul de Comedie prezintă joi, 19 octombrie, de la ora 19.30, la Sala Studio, premiera oficială a spectacolului NUMITORUL COMUN de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, scenografia și costumele Cristina Florea & Georgiana Stoica, asistent regie Oana Popescu

09
/10
/17

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași - FILIT, desfășurată în perioada 4-8 octombrie 2017, s-a încheiat. Datele preliminare arată că la evenimentele din cadrul festivalului au fost peste 30.000 de participanți.

09
/10
/17

Doi muzicieni de excepție, Răzvan Suma și Daniel Goiți, și două instrumente magice, un violoncel și un pian, se aliniază la startul unei noi călătorii muzicale de neratat: turneul național Vă place Beethoven?, care se va desfășura între 11 și 30 octombrie 2017, în 8 orașe din România.

09
/10
/17

Joi, 19 octombrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi în premieră Migraaaanţi sau Suntem prea mulţi pe nenorocita asta de barcă de Matei Vişniec, scenariul radiofonic şi regia artistică Mihai Lungeanu. Audiţia cu public în avanpremieră va avea loc luni, 16 octombrie, de la ora 11, la Teatrul Metropolis (str. Mihai Eminescu, nr.89). Intrarea e liberă.

09
/10
/17

Volumul O undiţă pentru bunicul meu, de Gao Xingjian – laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000 –, a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba chineză de Irina Ivaşcu. Autorul s-a aflat săptămîna trecută la Iași, ca invitat special al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași.

09
/10
/17

Expoziția "Picasso între Cubism și Neoclasicism: 1915-1925", care s-a deschis recent la Grajdurile Quirinale din Roma, este un omagiu adus pictorului de geniu spaniol la împlinirea a 100 de ani de la prima sa călătorie pe care a făcut-o Italia și care i-a influențat fundamental arta și viața.

08
/10
/17

Pe 6 octombrie, la Librăria Humanitas a avut loc o întâlnire deschisă cu actorul Victor Rebengiuc în cadrul Întâlnirilor Yorick. Într-o sală arhiplină, artistul a vorbit despre România de azi, despre motivele care l-au făcut să nu accepte să filmeze în „Moromeții 2” și despre „generația de aur”.

08
/10
/17

Adaptări după autori clasici ai literaturii fantastice, thrillere psihologice și filme cu demoni în selecția de scurtmetraje a Dracula Film Festival. Dracula Film Festival, eveniment dedicat filmelor horror, fantastice și SF, care va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie la Brașov, reunește în competițiile de scurtemetraj 25 de producții care concurează pentru trofeele Little Dracula și Vladutz.