Volume dedicate patrimoniului naţional, lansate la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”
https://www.ziarulmetropolis.ro/volume-dedicate-patrimoniului-national-lansate-la-muzeul-satului-dimitrie-gusti/

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” găzduieşte miercuri lansarea unor volume dedicate restaurării şi conservării patrimoniului naţional. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Biroul relaţii publice al muzeului, primul volum este dedicat şcolilor Spiru Haret, cartea dorindu-se nu numai prezentarea proiectului de cercetare al Muzeului Satului, ci şi un remember privind o mare personalitate creatoare. […]

Un articol de Andrada Văsii|31 octombrie 2012

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” găzduieşte miercuri lansarea unor volume dedicate restaurării şi conservării patrimoniului naţional.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de Biroul relaţii publice al muzeului, primul volum este dedicat şcolilor Spiru Haret, cartea dorindu-se nu numai prezentarea proiectului de cercetare al Muzeului Satului, ci şi un remember privind o mare personalitate creatoare.

În tematica privind organizarea părţii de sud a Muzeului Satului, ca un nou ‘muzeu’ ce respectă în cea mai mare măsură principiile etnomuzeologiei moderne privind punerea în practică a conceptului de ‘museum vivum’, transferarea unei şcoli de tip Spiru Haret din teren şi repunerea ei în funcţiune în conformitate cu cerinţele unui muzeu în aer liber a fost una dintre ideile cele mai importante.

Pentru a duce la bun sfârşit transferarea unei şcoli de la începuturile modernizării învăţământului românesc a fost necesară o cercetare de teren aprofundată, având ca principal obiectiv selectarea unui astfel de monument şi transferarea lui în muzeu, dar şi constituirea unei baze de date riguros organizată privind şcolile de tip Spiru Haret, câte au mai rămas în teren fără a le fi fost afectată radical funcţionalitatea şi implicit structura şi proporţiile iniţiale.

Graţie ajutorului obţinut prin programul Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), cercetarea a fost finalizată în acest an, fiind astăzi în situaţia de a putea publica o mare parte a materialelor rezultate după înregistrarea în teren a acestor monumente, prea puţin luate în seamă până acum, deşi ele reprezintă un segment important în cadrul tipului de şcoală modernă de care a beneficiat învăţământul românesc la începuturile sale, după anul 1864, când este promulgată Legea Instrucţiunii Publice, care punea în practică principiile moderne ale unui învăţământ public, general, gratuit şi obligatoriu.

Dedicată aceleiaşi tematici, expoziţia va putea fi vizitată în perioada 31 octombrie – 15 noiembrie.

De asemenea, în aceeaşi zi va fi lansat volumul „Conservarea şi restaurarea arhitecturii vernaculare”, proiect finanţat tot de AFCN.

Lucrarea, coordonată de dr. Vivian Dragomir, director patrimoniu şi fost conducător al departamentului conservare-restaurare, avându-l în colectiv pe Laurenţiu Dragomir, restaurator monumente etnografice, alături de referenţii conf. dr. Paula Popoiu, director general, şi conf. dr. Sergiu Nistor, cadru universitar la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’ din Bucureşti şi preşedinte ICOMOS România, doreşte ca, pe lângă abordarea ştiinţifică a principalelor aspecte privind arhitectura vernaculară caracteristică ţării noastre, să aducă în atenţia publicului şi metodologiile cele mai adecvate de prezervare în timp a acestui tip de patrimoniu.

Cartea tratează subiecte ca istoricul evoluţiei în timp a arhitecturii vernaculare în spaţiul românesc, tehnici de construcţie şi a materiale, punându-se accent pe detalierea acestora în scopul înţelegerii comportamentului lor în timp şi al adoptării celor mai corecte metode de prezervare.

Sursa: Mediafax

28
/10
/14

Un autoportret alb-negru al compozitoarei și fotografei Sabina Ulubeanu, co-director artistic al Festivalului de Arte Noi InnerSound, este expus alături de 50 de lucrări ale unor artiști din toată lumea care activează în spațiul austriac, la una dintre cele mai cunoscute galerii de artă din Viena, West46, în cadrul Bienalei Eyes On. Expoziția este deschisă până la 7 noiembrie.

28
/10
/14

Duminică, 26 octombrie, s-a desfășurat prima seară a Festivalului Național de Teatru la Librăria Humanitas București, în cadrul căreia s-au lansat cărțile: "Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese" de Angelo Mitchievici și "În dialog cu anticii" de Alexandra Ciocârlie.

27
/10
/14

Joi, 30 octombrie, de la ora 20.00, reîncepe seria discuțiilor culturale din Ceainăria ARCUB. În prima ediție a toamnei de Trialoguri la ARCUB, invitată specială este Oana Pellea, una dintre cele mai îndrăgite actrițe contemporane. Evenimentul va fi moderat de jurnalistul de televiziune Marius Constantinescu, iar discuţiile vor fi completate de acordurile muzicale ale Alexandrei Ușurelu.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

Doi mari compozitori ai repertoriului simfonic – Beethoven şi Grieg, o partitură monumentală ca Simfonia a III-a – Eroica şi doi apreciaţi muzicieni români, dirijorul Tiberiu Soare şi pianistul Horia Mihail, sunt elementele reunite în concertul aniversar oferit vineri, 31 octombrie 2014 (19.00) de Orchestra Naţională Radio, în onoarea Zilei Radioului.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

26
/10
/14

În București în toamna lui 2014, au avut loc cinci festivaluri de teatru. Dar a sosit timpul să ne îndreptăm atenția şi către oferta teatrală pe anul 2015, din afara granițelor României. Ce se întâmplă dincolo?

25
/10
/14

Generalul, senatorul, mânuitorul de icoane, tatăl şi mama vitregă a „Generaţiei de Aur”, Anghel Iordănescu face cărţile convocărilor pentru meciul cu Irlanda de Nord. Citită în cheia care trebuie, informaţia este că în proporţie de 99,9 % (adică un 6,66 întors) acesta este noul manager, director tehnic sau antrenor sub acoperire al echipei naţionale,urmând să fie ajutat de un „copil” al său.