CRONICĂ DE FILM. „Walesa”, cel mai nou film al lui Andrzej Wajda, este un exerciţiu de admiraţie care, prin amestecul său vioi de reconstituire istorică şi imagini-document, încununează preocuparea de-o viaţă a consacratului cineast polonez de a cerceta trecutul ţării sale.
Un articol de Ionuţ Mareş|31 mai 2014
Lansat la un sfert de secol de la căderea comunismului și la peste 30 de ani de la celebrul „Omul de fier” (1981), „Walesa”, care încheie neașteptat o trilogie improbabilă, începută în 1977 cu „Omul de marmură”, nu are încărcătura și importanța, preponderent extra-cinematografice, ale precedentelor două filme.
Complexe ca structură, „Omul de marmură” și „Omul de fier”, filme de actualitate care aruncau un ochi spre trecut, au marcat istoria cinematografiei poloneze și central-europene.
Primul – ca demistificare a minciunii și a cultului propagandistic al muncii ce erau practicate de realismul socialist al anilor ’50, iar al doilea, premiat cu Palme d’Or – ca reflectare a fenomenului Solidaritatea.
Premisa aleasă de Andrzej Wajda era, în „Omul de marmură”, căutarea adevărului din spatele istoriei oficiale, cu ajutorul unei cineaste curajoase și curioase, dar doborâte de cenzură. Iar în „Omul de fier” – accederea unui jurnalist de radio, conformist, la același adevăr, întruchipat de această dată de cauza greviștilor Solidarității.
Legătura dintre cele două filme era asigurată de eroul muncii, decăzut, din „Omul de marmură”, stahanovist marginalizat al cărui fiu devine, în partea a doua, „omul de fier” al mișcărilor de protest de pe șantierele navale de la Gdansk. Eroi prezentați indirect, ca reflectare a ideii că imaginea cuiva este construită, diferit, de cei care l-au cunoscut și, de aceea, poate fi înșelătoare.
În „Walesa”, al cărui subtitlu internațional este ”Omul speranței”, veteranul Wajda, cel mai titrat regizor al unei cinematografii puternic înclinate spre investigarea istoriei, apelează din nou la ideea jurnalistului pornit la descoperirea faptelor.
Lech Walesa: un erou cu mici defecte
Contextul este diferit: actualitatea lasă loc exclusiv reconstituirii istorice, iar evenimentele se opresc la căderea comunismului, lucru ce i-a atras reproșuri lui Wajda, cum că ar fi ocultat controversele care l-au vizat pe Walesa după ’90.
În Polonia anilor ’80, celebra jurnalistă italiană Oriana Fallaci (Maria Rosaria Omaggio) vine să-l intervieveze pe Lech Walesa (Robert Wieckiewicz), a cărui celebritate depășișe granițele țării sale.
Acum însă accentul este pus mai puțin pe jurnalistă, și mai mult pe Walesa, care nu se lasă însă ușor de descoperit și înțeles până la capăt, la fel ca „omul de marmură” și ”omul de fier” înaintea sa.
Construit ca o confruntare între două personalități orgolioase, interviul este spart cu momente din trecutul recent al liderului Solidarității, începând cu participarea la primele mișcări de protest din anul 1970 și până la celebrul an 1980, când a fost apogeul Solidarității. Partea finală a filmului bifează Legea Marțială, represiunea care i-a urmat, inclusiv detenția lui Walesa, discuțiile de la masa rotundă și accesul la democrație.
Caracterul triumfalist este în acest caz acoperit și justificat de personalitatea excepțională a unui om deopotrivă conservator (pe plan familial) și nonconformist (pe plan social-politic).
Wajda păstrează stilul care în primele două filme ale trilogiei se situa în avangarda limbajului cinematografic, dar care acum, la zeci de ani distanță, are un aer ușor convențional, chiar și în vioiciunea sa.
Regizorul amestecă imaginile-reconstituire, construite în culori șterse și uneori chiar în alb-negru (imaginea e semnată de Pawel Edelman, cunoscut pentru „Pianistul”), cu imagini reale, din actualitatea vremii, și cu două-trei fragmente chiar din „Omul de fier”, ca un racord peste decenii, pentru cinefili.
Rezultă un amestec neuniform (cusăturile se văd uneori), dar dinamic, în care montajul dă tonul – când declanșator de stări emoțional-previzibile în scenele de familie (relația dintre Lech și soția sa, Danuta, este unul din pilonii filmului), când alert în momentele de revoltă și de discuții între reprezentanții puterii și opozanți.
Wajda montează uneori în aceeași secvență cadre din înregistrările autentice și reconstituiri, într-o încercare de a oferi un plus de autenticitate unei abordări ce respectă riguros evenimentele, de altfel generos consemnate istoric și imagistic, dar care primește și interpretarea auctorială privind temperamentul lui Walesa, văzut ca un erou cu mici defecte (chestionarea acestora se oprește la aparenta vanitate).
Mai mult decât a construi un biopic prețios, calofil, Wajda este mai curând interesat ca portretul pe care îl face compatriotului său să găsească un consens la un public cât mai larg, de unde și unele simplificări și lipse de nuanțe în creionarea de personaje sau cumințenia unor scene.
„Walesa” trebuie văzut însă nu doar pentru că este opera unui mare cineast ajuns la aproape 90 de ani, ci mai ales pentru eficiența și limpezimea unui discurs cinematografic care îi va face să strâmbe din nas pe unii, puțini, mai pretențioși, dar care are puterea de a convinge și seduce mult mai mulți.
„Walesa” (titlul original „Walesa: Man of Hope”) este distribuit în România de Independenţa Film și rulează în cinematografe de la 30 mai. Filmul va putea fi văzut și sâmbătă, 31 mai, în Piața Unirii din Cluj, în cadrul TIFF.
INFO
Walesa: Man of Hope (Polonia, 2013)
Regia: Andrzej Wajda
Cu: Robert Wieckiewicz, Agnieszka Grochowska, Iwona Bielska
Rating: ●●●○○
Foto din Walesa – captură film
