West Side Story – Manifestul unei generații care munceşte din zori până la miezul nopții
https://www.ziarulmetropolis.ro/west-side-story-manifestul-unei-generatii-care-munceste-din-zori-pana-la-miezul-noptii/

Ne apropiem cu paşi repezi de Festivalul Naţional de Teatru, ediţia din anul 2014. Noutatea absolută a celei de-a 24 ediţii a FNT-ului este producţia proprie a unui spectacol complex, cu mişcare, muzică, text şi melodii interpretate de nu mai puţin de 21 de actori, aleşi în baza unui casting riguros organizat de UNITER şi de Răzvan Mazilu, în luna iulie a acestui an.

Un articol de Judy Florescu|16 octombrie 2014

Pe Broadway, repetițiile la un musical durează de la 6 la 8 săptămâni, mă informează un ziar american. O zi de repetiție la un musical de pe Broadway nu depășeste 8 ore și jumătate, timp stabilit prin contractul cu Asociația pentru drepturile actorilor. Se abat de la timpul standard repetițiile finale, care pot ajunge chiar și la 10-12 ore.

Un regizor de musical se confruntă cu cele mai mari dificultăți legate de stilistica spectacolului, de coregrafie, de construirea unei scene, de armonizarea actorilor din distribuție.  Regăsim într-un regizor de musical capacitățile unui strateg, ale unui psiholog, ale unui mediator care trebuie în același timp să fie un creator de artă vie, în mișcare.

Deși în România musicalurile se fac rar, acest gen de performance adună trei oameni într-unul singur – dansatorul, cântăreţul și actorul. Nu știm dacă un rol într-un musical este o provocare sau mai degrabă o pacoste pentru tinerii actori aflați la început de drum, dar, în mod cert, prin acest tip de spectacol ei își testează capacitățile artistice.

Se repetă în regim spartan de la orele dimineții până târziu în noapte, ba la sala de balet a TNB-ului, ba în podul Odeonului. Se lucrează la coregrafie, canto, text. Ideea Marinei Constantinescu și a lui Răzvan Mazilu se apropie din ce în ce mai mult de conceptul final.

„Muzica asta e gândul“, spune Răzvan Mazilu, care îi pune în mișcare pe acei câțiva tineri care repetă pașii de dans de la West Side Story. Nefiind prima repetiție la care asist, încep să le învăț numele tinerilor actori, pe care îi recunosc din unele spectacole. Rareori se menționează de cât de intens muncește noua generație de artiști pentru a se integra în breaslă și pentru a-și câștiga un statut în faţa publicului.

Trecem la repetițiile de canto cu Gabriel Bebeșelea, care, la doar 27 de ani, este dirijor principal al Operei Naționale din Iași și laureat al Concursului Internaţional de Dirijat „Jeunesses Musicales” (Bucureşti). Elegant, Gabriel Bebeșelea îi explică fiecărui actor ce vrea de la el, în funcție de vocea sa, dar și de ce a făcut în scenă în momentul pe care îl interpretează.

În interpretarea corectă a unei piese muzicale intervin mulți factori pe care publicul nu le conştientizează. Publicul tinde să critice cât de mică în loc să încerce să înţeleagă actul artistic pe deplin. Din explicațiile domnului Gabriel Bebeșelea reiese că precizia muzicală e dată de o concentrare foarte mare asupra emisiei sunetelor, dar și de o percepție foarte bună a ceea ce se întâmplă în jurul tău – cu partenerul de scenă, cu orchestra și cu publicul.

Desigur, mintea trebuie să nu uite de pașii de dans, luminile și indicațiile regizorale. Cum ține ea cont de toate? Rămâne să vedem asta la tinerii actori car vor juca în musicalul West Side Story – Manifestul unei generații, care va avea primele reprezentații pe 25 și 26 octombrie la Teatrul Odeon din București.

 

Informații spectacol:

West Side Story

 un spectacol de Răzvan Mazilu

 25, 26 octombrie. Ora 19:00

Teatrul Odeon, Sala Majestic

direcția muzicală Gabriel Bebeșelea
costumele Doina Levintza
interpretează Orchestra Națională Română
cu Petre Ancuta, Aylin Cadir, Nicholas Catianis, Idris Clate, George Albert Costea, Eugeniu Cozma, Alexandra Dusa, Anca Florescu, Lucian Ionescu, Emilian Marnea, Silviu Mircescu, Alina Petrica, Simona Pop, Ana Bianca Popescu, Ioana Maria Repciuc, Gabriel Sandu, Rares Florin Stoica, Andreea Sovan, Alexandru Stefanescu, Sanziana Tarta, Daniela Tocari

dansează Răzvan Mazilu și Judith State

cu participarea actorilor Constantin Cojocaru, Mircea Constantinescu, Istvan Teglas

Producție a Festivalului Național de Teatru și Uniter

 foto: Adi Bulboacă, video Judy Florescu

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.