-->

Western pentru copii în premieră, la Gong!
https://www.ziarulmetropolis.ro/western-pentru-copii-in-premiera-la-gong/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Circul lui Buffalo Bill” în regia Evei Labadi.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2024

„Circul lui Buffalo Bill” este un spectacol de inspirație western, ce îmbină arta animației cu elemente de jonglerie și acrobații într-o poveste despre vise, iluzii și Vestul Sălbatic. Cu scene ample, pline de suspans, dar și mult umor, producția de la Sibiu surprinde prin caracterul muzical și interactiv al spectacolului, ce va face deliciul celor mai mici dintre spectatori. Născut în Iowa – Statele Unite ale Americii, William Frederick Cody a devenit cunoscut în întreaga lume sub numele de Buffalo Bill, creatorul unora dintre cele mai spectaculoase numere de circ, redefinind industria divertismentului din secolul al XIX-lea.

Producția de la Sibiu se bucură de contribuția unor artiști importanți ca scenograful Dio Zoltán, co-fondator al Teatrului Ort Iki din Debrecen (Ungaria) sau compozitorul Cári Tibor, laureat al premiului UNITER pentru muzică în teatru. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Jenö Major, Claudia Stühler, Angela Páskuy, Adrian Prohaska și Lucia Barbu. Grafica pentru păpuși a fost realizată de Judit Komlódi, iar în procesul de documentare pentru scrierea scenariului regizoarea l-a avut ca asistent pe Luca Matei.

Spectacolul va fi prezentat de asemenea, sâmbătă, 20 ianuarie și duminică, 21 ianuarie, de la orele 11:00, precum și în circuit închis pentru grupuri organizate cu elevi, în timpul săptămânii.

„Am ales acest spectacol inspirat din legendele orașului nostru și vizita faimosului circ al lui Buffalo Bill din 1906, așa cum apare menționat într-un articol din Foaia Poporului de la cea vreme. Sunt mândru că putem începe anul în forță, cu toate turbulențele din jurul nostru. Anul trecut a fost unul provocator, cu un record de 270 de reprezentații și peste 500 de evenimente organizate de-a lungul anului. Avem o echipă foarte bună la Sibiu și mi-aș dori ca o nouă reformă salarială să se facă pe bune și să nu mai existe inegalități între instituțiile de cultură, iar teatrul pentru public tânăr să devină o prioritate în toată criza educațională și de incluziune pe care o traversăm ca proiect de țară.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

„Circul lui Buffalo Bill” are o durată de aproximativ 50 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani. Costul unui bilet este 12 lei, tarif unic, flexibil, în limita locurilor disponibile. Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00. Pentru mai multe detalii legate de biletul flexibil și avantajele acestuia, vă rugăm să citiți regulamentul evenimentelor.

22
/05
/26

Festivalul Internațional Shakespeare s-a deschis la Craiova pe 21 mai și va rămâne în desfășurare până pe data de 31 mai 2026, cu tema „WILL matters | Voința naște materie” - o invitație de a descoperi voința ca energie creatoare, într-un oraș care, timp de 11 zile, se transformă într-o scenă deschisă!

21
/05
/26

Svetlana Cârstean, Tatiana Țîbuleac, Dan Lungu se numără printre laureaţii celei de-a XX-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, 19 mai, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat poetei Ioana Ieronim. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

21
/05
/26

În această vară, Asociația Cinemascop și compania de distribuție Voodoo Films colaborează pentru a aduce publicului din București, Brăila, Craiova și din alte orașe ale țării filme românești și producții internaționale, în spații alternative sau în zone unde ele ajung rar, unde nu mai există cinematografe sau unde obiceiul de a vedea un film la cinema a dispărut treptat.

21
/05
/26

Pentru actorul britanic Laurence Olivier, născut într-o zi de 22 mai, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune.

20
/05
/26

Institutul Cultural Român de la New York prezintă, în perioada 21 mai – 19 iunie 2026, în Galeria Brâncuși, expoziția colectivă „Cartea râsului și a uitării”, un proiect curatorial care reunește artiști din România, Mexic și Statele Unite într-un dialog dedicat memoriei, identității și transformărilor istorice și sociale contemporane.

20
/05
/26

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București se alătură ediției 2026 a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor și invită publicul sâmbătă, 23 mai, la o seară dedicată artei contemporane, cu acces gratuit la două expoziții găzduite la ARCUB – Hanul Gabroveni: „Lia și Dan Perjovschi. DRAFT pentru o retrospectivă comună și No Filter”.

19
/05
/26

Pentru al șaselea an consecutiv, clădirea istorică ce găzduiește Primăria Municipiului București va putea fi vizitată gratuit, sâmbătă, 23 mai, în cadrul evenimentului „Primăria Deschisă” #6, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor.

18
/05
/26

Între 11 și 22 iunie, scena Operei Naționale București devine spațiul marilor povești de iubire: tragice, pasionale, imposibile sau salvatoare. A cincea ediție a Bucharest Opera Festival aduce 12 seri consecutive de operă, balet și teatru muzical, în care marile „love affairs”capătă expresii artistice spectaculoase, prin producții semnate de companii din România și din întreaga lume.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.