Whiplash. Cu încrâncenare despre „artă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/whiplash-cu-incrancenare-despre-arta/

CRONICĂ DE FILM „Whiplash”, scris şi regizat de americanul Damien Chazelle, este un film încrâncenat care susţine ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relaţie maladivă între un toboşar de jazz ambiţios şi un profesor despotic.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 februarie 2015

Pentru „Whiplash”, scenaristul și regizorul Damien Chazelle (n. 1985) împrumută structura și mărcile unui film despre performanță ca rezultat al sacrificiului personal extrem, pattern regăsibil în special la poveștile despre sportivi sau militari.

Și le aplică unei scheme narative plasate în domeniul artistic, care are în centru un toboșar de jazz aspirant (Milles Teller) și un profesor tiranic (J.K. Simmons, cu o interpretare ce i-a adus un Glob de Aur ce va fi urmat, probabil, de un Oscar pentru rol secundar).

Oricât de ingenioasă ar părea la o privire rapidă ideea interșanjabilității genurilor („Whiplash” este, de fapt, un film convențional cu aspectul unui indie onorabil și cu nuanțe de parabolă minimalistă), ea nu permite articularea unui discurs substanțial și stimulativ despre ce presupune obținerea unui nivel superior de dexteritate în muzică acolo unde talentul nu este suficient.

Nu pentru că situația extremă imaginată de Chazelle nu are un grad ridicat de relevanță – profesorul aplică metode despotice în lucrul cu studenții și în Whiplashspecial cu toboșarul -, ci pentru că tânărul cineast își împinge filmul înspre o demonstrație încrâncenată pe tema confruntării maladive maestru-discipol, căreia îi adaugă ceva culoare prin diversificarea apelativelor jignitoare pe care le folosește profesorul la adresa membrilor orchestrei pe care o conduce (simple ocheade regizorale făcute spectatorilor).

Un plus pentru dirijorul jucat de J.K. Simmons

Pentru un film în care se cântă jazz (de fapt, câteva melodii reluate obsesiv, printre care una care dă și titlul filmului), „Whiplash” este departe de libertatea, lejeritatea și sincopele pe care le implică acest gen de muzică. Cei doi protagoniști, deopotrivă adversari și complici, sunt personaje unidimensionale, fără profunzime, puse în situații repetitive și redundante.

Cu un plus, totuși, pentru dirijorul jucat de J.K. Simmons, ale cărui intenții reale rămân învăluite în mister și ale cărui răbuniri sentimentale sunt dificil de descifrat până la capăt, asta și pentru că îl vedem prin ochii tânărului din a cărui perspectivă este construit filmul.

Chazelle încearcă să recupereze prin montaj acolo unde nu reușește să ajungă la finețe psihologică. Multe secvențe, și în special cea finală, sunt „tăiate” în ritmul alert al melodiilor sau al mișcărilor muzicienilor, camera încercând să redea, prin cadre atent concepute, tensiunea, nu și emoția, pe care o presupune un act artistic împins la un nivel extrem în care devine simplă înșiruire de gesturi mecanice (însoțite de sudoare și sânge).

Încununat cu numeroase premii după succesul de la Sundance din urmă cu un an și nominalizat inclusiv la Oscar, „Whiplash” este o producție supraevaluată care, deși aspiră la aerul rarefiat al artei înalte, al filmului de autor, atinge doar suprafața unor teme potențial incitante.

Distribuit în România de InterComFilm Distribution, „Whiplash” va intra pe marile ecrane începând de vineri, 6 februarie

INFO

Whiplash (SUA, 2014)

Regia: Damien Chazelle

Rating: ●●○○○

Foto: Whiplash – cinemagia

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.