Woody Allen, Puccini şi Placido Domingo, în opera Gianni Schicchi
https://www.ziarulmetropolis.ro/woody-allen-puccini-si-placido-domingo-in-opera-gianni-schicchi/

Placido Domingo va interpreta rolul principal într-o nouă punere în scenă a spectacolului de operă „Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini, a cărui regie va fi asigurată de cineastul american Woody Allen.

Un articol de Petre Ivan|19 februarie 2014

Placido Domingo va interpreta rolul principal într-o nouă punere în scenă a spectacolului de operă „Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini, a cărui regie va fi asigurată de cineastul american Woody Allen.

Cineastul newyorkez a debutat ca regizor de operă în 2008, cu o producţie pusă în scenă la Los Angeles.

Noua producţie „Gianni Schicchi” va fi realizată de Teatro Real din Madrid, în iunie 2015, unde va fi jucată în alternanţă cu spectacolul „Goyescas” de Enrique Granados.

Woody Allen va asigura regiza acestui spectacol de operă, notează Mediafax.

Woody Allen a realizat peste 48 de filme într-o carieră de 58 de ani şi este cunoscut pentru personajele sale nevrotice şi comice, devenite o veritabilă marcă personală şi care sunt adeseori interpretate chiar de el.

Cineastul american a câştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original în 1986 pentru filmul „Hannah si surorile ei/ Hannah and her Sisters” şi acelaşi premiu pentru filmul „Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris” din 2011.

Woody Allen

„Annie Hall” (1978) i-a adus lui Woody Allen două premii Oscar: „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun scenariu original”

Cel mai recent film al acestuia, „Blue Jasmine”, a primit trei nominalizări la premiile Oscar, iar Woody Allen, autor a peste 40 de filme care i-au adus deja patru premii Oscar, a primit în luna ianuarie şi un Glob de Aur special pentru întreaga carieră.

Placido Domingo este un tenor spaniol renumit pe plan mondial pentru forţa şi versatilitatea vocii sale puternice, capabilă să stăpânească toate notele şi tonurile registrului dramatic.

De la debutul său, în rolul Alfredo din opera „La Traviata” de Giuseppe Verdi, în anul 1959, Placido Domingo a avut peste 130 de roluri, devenind astfel tenorul care a interpretat cele mai multe partituri din lume.

Woody Allen

Placido Domingo a câştigat primul său premiu Grammy în 1971 şi ulterior a mai fost recompensat cu opt astfel de trofee, precum şi cu trei Latin Grammy.

Foto cu Woody Allen şi Placido Domingo – cinemagia, wikipedia

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.