Zece filme noi şi bune văzute în august. Prima parte – ficţiunea
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-filme-noi-si-bune-vazute-in-august-prima-parte-fictiunea/

În prima parte a unui foarte subiectiv top zece pe luna august discut, pe scurt, cinci filme de ficţiune recente, realizate de cineaşti cunoscuţi ca Jordan Peele, Dario Argento, Michel Franco, Aleksandr Sokurov sau Mario Martone.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 august 2022

Prin “Nope” (2022), al treilea său film, Jordan Peele îşi întăreşte statutul de autor de horror cu o voce distinctă şi care are multe de zis, cel puţin în cinema-ul mainstream în care pare să se fi instalat. Deşi ceva mai facil şi mai puţin incomod decât precedentele sale două filme – “Get Out” (2017) şi “Us” (2019) – , prin care Jordan Peele a adus un suflu proaspăt, “Nope” este la rândul său un spectacol cinematografic mai mult decât delectabil. M-au sedus în primul rând inventivitatea şi dezinvoltura cu care cineastul american se strecoară printre jaloanele genului, răsturnându-le fără jenă, şi capacitatea de a fi în acelaşi timp serios şi (auto)ironic, reverenţios şi distant faţă de tradiţie, entertaining şi plin de idei politice caustice (care atacă subiecte precum rasismul, cultura pop, violenţa, cinema-ul).

“Nope” a fost distribuit în această vară şi în cinematografele din România.

………………………

Ai putea să îi ierţi unui maestru unele stângăcii de bătrâneţe, doar pentru că a avut curajul să revină, după o pauză de mulţi ani, la genul care l-a consacrat, asumându-şi riscul de a părea anacronic? M-am întrebat asta după ce am văzut “Ochialli neri” (2022), come-back-ul lui Dario Argento. Un film care arată ca o producţie de anii `70-`80 (multe din elementele de giallo sunt la locul lor, inclusiv sângele care ţâşneşte generos din gâturi tăiate), făcut însă de un cineast care chiar s-a consacrat în acele decenii. Sigur că nu mai poţi să iei în serios un astfel de film (în sensul că e greu ca urmărirea unei prostituate de lux de către un psihopat să îţi mai dea fiori), dar partea bună e că nici nu îţi cere asta. “Ochialli neri” se adresează în primul rând fanilor genului. Şi nu trebuie privit decât ca potenţială sursă de plăcere cinefilă – pentru mine a funcţionat.

“Ochialli neri” a fost una din surprizele plăcute ale ediţiei din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a avut parte de o proiecţie specială.

…………………………………………

După ce m-au iritat la culme teribilismul şi lipsa de idei din “Nuevo orden” (2020), m-am pus cu scepticism să văd noul film al lui Michel Franco, “Sundown” (2021). M-au convins, poate, prezenţa lui Tim Roth în rolul principal, secondat de Charlotte Gainsbourg. Şi m-am trezit că mă captivează povestea acestui bărbat bogat (cum altfel?) care, în timpul unei vacanţe în Mexic, ia o decizie radicală. Nu o să pot spune mai multe despre subiect, pentru că filmul mizează pe o înşiruire permanentă de surprize – nu ar fi drept să îi neg cineastului mexican măiestria mizanscenei cu care pregăteşte (şi anticipează) fiecare moment important al firului narativ. Sigur, nu lipseşte tradiţionalul cinism, doar că acum e mai estompat şi contrabalansat de un anume mister şi de o anume melancolie pe care Tim Roth ştie atât de bine să le împrumute personajului său. O împăcare provizorie a mea cu cinema-ul lui Michel Franco.       

“Sundown” a avut premiera mondială în competiţia de anul trecut a Festivalului de la Veneţia.

………………………………………..

E o senzaţie ciudată (un amestec de curiozitate şi vinovăţie) să vezi în contextul actual un film realizat de un cineast rus, chiar dacă e unul a cărui operă o admiri – în acest caz, Aleksandr Sokurov. Şi e şi mai ciudat când e vorba de un film experimental  – “Fairytale” (2022), imposibil de încadrat ca gen şi tehnici, în care îşi dau întâlnire Stalin, Hitler, Mussolini şi Churchill (flancaţi, episodic, de Iisus şi Napoleon), reînviaţi ca personaje care se întâlnesc într-un no man’s land ce seamănă cu un Purgatoriu etern în care sufletele lor sunt nevoite să bântuie debitându-şi neîntrerupt obsesiile, fiecare în limba sa (singurul care primeşte o şansă de salvare – acceptarea în Raiul unde Dumnezeu are chipul lui Napoleon – este, bineînţeles, fostul premier britanic). Basmul pe care îl proclamă titlul filmului este, de fapt, un coşmar – ce poate fi mai respingător decât să îţi petreci 80 de minute cu chipurile (din diverse ipostaze şi perioade ale vieţii) şi vocea lui Stalin, Hitler şi Mussolini? Lozincile pe care le spun permanent cei trei dictatori, ca nişte automatisme verbale, devin insuportabile – un ecou în prezent al teribilului secol XX. 

“Fairytale” a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Locarno, unde a ajuns după ce, potrivit spuselor lui Sokurov, a fost respins, din teamă, de Cannes.

…………………………….

Nu-mi amintesc să fi văzut vreun alt film al lui Mario Martone până la acest “Nostalgia” (2022), deşi numele său îmi era cunoscut şi e considerat unul din regizorii importanţi din cinematografia italiană a ultimilor trei decenii. Bazat pe un roman, filmul are ca protagonist un bărbat (jucat de excelentul Pierfrancesco Favino) care, după 40 de ani de viaţă prin lumea arabă, unde a devenit un afacerist de succes, se întoarce la Napoli, oraşul său natal şi locul unde mama sa îşi trăieşte ultimele clipe, iar cel mai bun prieten al său din adolescenţă a ajuns un temut mafiot. “Nostalgia” se ocupă fix de ceea ce promite şi titlul – sapă pe îndelete şi cu justă măsură în acest sentiment puternic care îl acaparează şi pe Felice. Este amintirea tinereţii şi a mamei. Şi mai ales nostalgia după un oraş – cu clădirile, străzile, barurile, zgomotele, mirosurile şi oamenii săi. 

“Nostalgia” a avut premiera mondială în competiţia din acest an a Festivalului de la Cannes.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.