CRONICĂ DE FILM „Planeta maimuţelor: Revoluţie”, în regia lui Matt Reeves, conţine atât trăsăturile unui blockbuster după reţetă, cu o tramă narativă al cărei conservatorism nu surprinde şi nu stimulează, dar şi caracteristici vizuale care îl disting de pluton şi îl plasează pe traseul clasicizării.
Un articol de Ionuţ Mareş|22 iulie 2014
La nivel narativ, „Dawn of the Planet of the Apes” („Planeta maimuțelor: Revoluție”) este de o banalitate care nu ar trebui să surprindă. Sau, dacă vreți, de o corectitudine politică atent construită, al cărei principal mesaj (dintr-o puzderie de mesaje) este că fiecare specie își are deopotrivă războinicii și pacificatorii ei.
„Planeta maimuțelor: Revoluție” se desprinde totuși de masa producțiilor de serie care asaltează săptămânal mall-urile, prin câteva inventivități ce merită semnalate:
1. Tehnica 3D este folosită fără stridențe și trece aproape neobservată, deși este ingenios fructificată în multe secvențe prin crearea unei spațialități ofertante vizual (deplasarea maimuțelor prin pădure, confruntările din turnul orașului, luptele între Caesar și Koba).
2. Efectele speciale. Este un pas tehnic colosal de la costumele de maimuță (ce par astăzi ridicole) în care erau îmbrăcați actorii din prima versiune, cea din 1968, și procesul de antropomorfizare prin care trec maimuțele din această variantă din 2014. Însă cum va arăta peste două-trei decenii ceea ce acum ni se pare a fi avangarda unor astfel de efecte?
3. Deși au trăsături fizice, paradigme de gândire și obiceiuri comportamentale asemănătoare cu ale omului, maimuțele păstrează totuși și numeroase caracteristici ale speciei din care fac parte, în special acea imprevizibilitate a sălbăticiunii necunoscute, incontrolabile și instinctive (de aici și spaima pe care o trăiesc oamenii în fața lor).
4. Regizorul Matt Reeves și echipa sa găsesc doza potrivită între momentele de acțiune și cele de pură descriere, de unde și ritmul ușor mai contemplativ decât în majoritatea blockbusterelor. Lumea maimuțelor este dezvăluită treptat și în detaliu: de la obiceiurile lor de vânat cu care începe filmul și până la conflictele „omenești” dintre ele.
5. Dacă, în versiunea din 1968 (care nu era lipsită de poezie), maimuțele vorbeau fără probleme limba oamenilor, în noua variantă primatele și-au dezvoltat propriul sistem de comunicare (asta deși, la nevoie, folosesc și limba oamenilor, chiar și între ele). Este o găselniță care oferă prilejul unor momente de tăcere și observație.
6. Peisajul urban cu ce a mai rămas din San Francisco este impresionant, amintind pe alocuri inclusiv de capodopera fanteziei urbane „Metropolis” (1927), care rămâne și la aproape 90 de ani de la apariție un model (finalul în care maimuțele se deplasează compact spre liderul lor pare a trimite direct la filmul lui Fritz Lang).
7. Lipsa aproape totală a umorului (cele câteva reziduuri sunt cu atât mai de impact – așa cum este gagul în care una dintre maimuțe se maimuțărește în fața a doi bărbați înarmați, doar pentru a le înșela vigilența).
8. Spectaculozitatea scenelor de gherilă urbană sau, în cuvintele criticului Andrei Gorzo, „scenografia de război civil, cu baraje și mașini arzând”. Și cu maimuțe înarmate alergând călare pe cai în bătaia focurilor de armă ale oamenilor. Un deliciu vizual.
9. Cadrele cu mulțimea maimuțelor avansând printre copaci și printre ruinele civilizației urbane – omul a scăpat lumea de sub control, din vânător a devenit vânat.
10. Muzica lui Michael Giacchino, când amenințătoare, când sentimentală.
Filmul este distribuit în România de Odeon Cineplex și a intrat în cinematografe la 11 iulie.
INFO
Dawn of the Planet of the Apes (Planeta maimuțelor: Revoluție, SUA, 2014)
Regia: Matt Reeves
Cu: Gary Oldman, Keri Russell, Andy Serkis
Rating: ●●●○○
Foto din Planeta maimutelor – capturi film
