Zece motive pentru care Xavier Dolan e un regizor cool
https://www.ziarulmetropolis.ro/zece-motive-pentru-care-xavier-dolan-e-un-regizor-cool/

Cinemaul lui Xavier Dolan nu este unul al contemplării, al preţiozităţii, al frumuseţii căutate. Dimpotrivă, stilul său este definit de o dezinvoltură aproape polemică, de o jovialitate dezarmantă, de redarea unei intensităţi emoţionale autentice.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 septembrie 2015

Ca introducere, câteva trivialităţi necesare. Xavier Dolan e canadian, e născut în 1989 (!) şi a realizat până la această vârstă nu mai puţin de cinci lungmetraje.

În acelaşi timp, este actor (a jucat în trei din filmele sale, dar şi în ale altora), monteur, producător, îşi scrie propriile scenarii şi concepe singur costumele. A debutat la 19 ani, cu „J’ai tué ma mère” (2009), prezentat la Cannes în programul Quinzaine des Réalisateurs, unde a şi câştigat câteva premii.

În 2010, cu „Les amours imaginaires”, „avansează” în secţiunea Un Certain Regard de la Cannes şi primeşte premiul Regards Jeunes. Doi ani mai târziu, revine în acelaşi program, cu „Laurence Anyways”, care îi aduce actriţei principale, Suzanne Clément, trofeul de interpretare (cealaltă actriţă-fetiş a sa este Anne Dorval).

A urmat, în 2013, „Tom à la ferme”, inclus de această dată în competiţia Festivalului de Film de la Veneţia, unde a câştigat premiul criticii (FIPRESCI).

În 2014 s-a întors la Cannes, în premieră în competiţia oficială. „Mommy”, considerat de critică cel mai bun film al său, i-a adus Premiul Juriului, împărţit cu legendarul Jean-Luc Godard. În acest an, tânărul cineast a făcut parte chiar din juriul de pe Croazetă.
În prezent lucrează la un nou film, „Juste la fin du monde”, cu Marion Cotillard, Léa Seydoux, Vincent Cassel sau Gaspard Ulliel în distribuţie.

Însă toate acestea nu sunt decât date, informaţii, statistici. Nu zecile de nominalizări şi premii îl fac pe Xavier Dolan unul din cei mai inovatori şi îndrăzneţi cineaşti ai momentului. Ele nu sunt decât confirmarea unui talent al cărui stil exploziv se remarcă prin câteva tuşe originale.

● Cinemaul lui Xavier Dolan nu este unul al contemplării, al preţiozităţii, al frumuseţii căutate, al seriozităţii care se aşteaptă de la filmele „de artă”. Dimpotrivă, stilul său este definit de o dezinvoltură aproape polemică, de o jovialitate dezarmantă, de redarea unei intensităţi emoţionale autentice. Şi de curajul de a redefini construcţia cadrelor şi combinaţiile de culori, de a regândi raportul imagine-coloană sonoră, de a sfida regulile clasice.

● Nu se fereşte de filmul de gen, deşi apropierea este înşelătoare. Îi place să jongleze cu mărci ale melodramei, doar pentru a le aşeza pe noi poziţii şi a le submina uzura, schimbându-le rostul şi redându-le importanţa. S-a distrat şi în conveţiile limitate ale thriller-ului.

● Protagoniştii săi sunt tineri sensibili, neîncadrabili, de obicei gay, înconjuraţi de femei (mamă, prietenă, iubită, vecină) deopotrivă fragile şi puternice, cu care intră permanent în coliziune, dar de a căror afecţiune sunt dependenţi. De fapt, toate personajele par a se agăța unele de altele în căutarea unui sprijin pentru a nu-și pierde complet echilibrul interior.

● Tema homosexualităţii, deşi prezentă, în prim-plan sau în fundal, nu este un scop în sine, pentru că cineastul canadian este interesat de adâncimile şi nuanţele sufleteşti, trecând dincolo de etichetele de suprafaţă.

● Chiar dacă implică aproape mereu numai două-trei personaje, construcţia narativă ocoleşte căile bătătorite. Surprizele pândesc la fiecare schimbare de direcţie. Şi asta pentru că situaţiile, aparent familiare, sunt întotdeauna neaşteptate, iar personajele nu sunt simboluri, concepte, arhetipuri.

● Dimpotrivă, personajele sunt, de fapt, atomi de energie în mişcare neîntreruptă. Explozii de emoţii intense. Ele îşi construiesc propria lume, diferită radical de cea din jurul lor. Un univers aproape autist, cu reguli personale, unde totul este reacţie afectivă, surescitare. Nu există psihologizare, comportamentele nu sunt explicate, ci doar produc efecte.

● De altfel, deşi atenţia pentru corpuri nu lipseşte, ceea ce îl interesează cel mai mult pe Dolan sunt chipurile personajelor, ca expresii ale stărilor interioare. De aceea şi majoritatea cadrelor sunt strânse pe aceste chipuri expresive, umane, vii.

● Montajul nu este niciodată convenţional. Tăieturile sunt abrupte, asocierile de cadre sunt dintre cele mai neaşteptate, fiind ghidate de „logica” sentimentelor. Montajul nu face decât să reflecte sau să amplifice trăirile personajelor.

● La fel de surprinzătoare şi bogată este şi coloana sonoră. Muzica aleasă – care variază de la pop şi dance la clasică – fie completează imaginile, îmbogăţindu-le sensurile, fie este decuplată total de ceea ce livrează cadrele, declaşând astfel un amestec de stări provocator.

xavier dolan 4

● Ironii, jocuri de asocieri, replici sprinţare, trimiteri cinematografice, literare sau muzicale şi o splendidă – prin stranietate – limbă franceză din Quebec – filmele lui Dolan au o capacitate de seducţie din faţa căreia este greu să te fereşti. Şi ar fi păcat să încerci să o faci.

16
/10
/15

Tom Hardy, unul dintre actorii care se bucură de o ascensiune fulminantă la Hollywood, interpretează un dublu rol în filmul ,,Legend”/ ,,Gangsteri de legend”, film care rulează de astăzi pe marile ecrane din România, distribuit de Freeman Entertainment.

16
/10
/15

Începând de astăzi şi până pe 25 octombrie, la Cluj se desfăşoară cea de-a șaptea ediție a festivalului Comedy Cluj. Din programul festivalului fac parte şi 5 filme distribuite în România de Independenta Film: La Famille Belier, Une heure de tranquillite, Le tout nouveau testament, La Rancon de Gloire şi Queen and Country.

16
/10
/15

Între 23 și 29 octombrie, la Cinema PRO, Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, vor rula câteva dintre cele mai aplaudate filme de la Cannes, unele distinse cu marile premii – Dheepan (Palme d’Or), The Lobster (Premiul Juriului), The Assassin (Premiul pentru Regie), Chronic (Premiul pentru scenariu), maratonul de 338 de minute Arabian Nights, Tale of Tales (cu Salma Hayek și Toby Jones), Louder than Bombs, Mustang (un „The Virgin Suicides” în versiune orientală), La tierra y la sombra (Camera d’Or). Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest au fost puse în vânzare pe Eventbook.ro și la casieriile cinematografelor în care va avea loc Les Films de Cannes à Bucarest.

16
/10
/15

Vineri, 16 octombrie, Marina Constantinescu deschide noul sezon Nocturne cu poveşti despre Aferim!, dar şi despre actorul care vine din lumea teatrului şi care a cunoscut faima datorită filmului. De la ora 23.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+

16
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „Macbeth” (2015), al doilea lungmetraj al regizorului australian Justin Kurzel, este o adaptare destul de fidelă celebrei piese a lui Shakespeare, având pe afiş două staruri fără reproş - Michael Fassbender şi Marion Cotillard. În ciuda unor excese vizuale, filmul transmite forţă şi grandoare.

15
/10
/15

Actrița britanică Emilia Clarke, cunoscută în special pentru rolul din serialul Game of Thrones, a fost desemnată cea mai sexi femeie a anului 2015 de revista Esquire. În septembrie, Emilia Clarke a fost desemnată femeia anului și de către revista GQ. Recent, a jucat rolul Sarah Conor în „Terminator: Genisys”.

14
/10
/15

Meryl Streep, câștigătoare a trei premii Oscar, va fi președinta juriului Festivalului internațional de Film de la Berlin de anul viitor. În vârstă de 66 de ani, Meryl Streep a fost recompensată cu Ursul Onorific de Aur la Berlinala din 2012 pentru întreaga activitate în lumea filmului.

14
/10
/15

Un film despre scandalul în care este implicat constructorul de automobile german Volkswagen, care va avea la bază un proiect de carte scris de Jack Ewing, va fi produs de studioul Paramount şi de actorul Leonardo DiCaprio.

13
/10
/15

Debutul în lungmetraj al lui Nicolae Constantin Tănase, Lumea e a mea/ The World is Mine, lansează în cinematografia română, din 23 octombrie, carierele a trei actrițe talentate, aflate la debut și descoperite după căutări îndelungate. Prestația lor a fost remarcată de presa internațională la TIFF și la Karlovy Vary, unde filmul a fost premiat anul acesta.

13
/10
/15

Rulează  în cinematografe un documentar care recompune drumul grăbit spre moarte care a fost viața acestei femei care va rămâne pentru totdeauna tânără. E cumplit.

13
/10
/15

În luna noiembrie a acestui an, la București va avea loc o manifestare de amploare, respectiv ”Zilele Culturii Ruse”, aflată deja la a V-a ediție. Sub moto-ul ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”, Centrul Rus, care, totodată, îşi serbează 90 de ani de existenţă, îi invită pe bucureşteni la o călătorie-circuit prin cultura Rusiei.

12
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „In Transit”, ultima realizare a regizorului american de filme de nonficţiune Albert Maysles, este o capodoperă în care un celebru tren şi pasagerii săi devin o metaforă discretă a vieţii. „Junun”, realizat de P.T. Anderson, este un documentar muzical psihedelic, un elogiu adus bucuriei de a crea.

12
/10
/15

Trofeul Dracula a fost câștigat de producția israeliană JeruZalem, regizată de frații Doron și Yoav Paz, care prezintă povestea a două turiste americane ce au ghinionul de a nimeri în timpul Apocalipsei în Ierusalim. Invazia demonilor și a creaturilor mitologice este filmată de una dintre turiste prin intermediul Google Glass.