„Juste la fin du monde”. Rateu elegant, cu stil
https://www.ziarulmetropolis.ro/juste-la-fin-du-monde-rateu-elegant-cu-stil/

CRONICĂ DE FILM Adevărul e că numai un regizor excesiv ca Xavier Dolan, puştiul minune şi răsfăţat al cinematografiei mondiale, putea oferi un rateu aşa frumos ca „Juste la fin du monde”, câştigător al Grand Prix la Cannes în 2016.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 Ianuarie 2017

Un rateu cu stil, cu panaș, cu superstaruri franțuzești – Gaspard Ulliel, Nathalie Baye, Léa Seydoux, Vincent Cassel, Marion Cotillard  –  filmate insistent în prim-planuri, într-un montaj alert plan-contraplan, probabil pentru a contrabalansa faptul că sursa de inspirație este o piesă de teatru (de Jean-Luc Lagarce) și a sugera sufocarea existențială a personajelor (un dramaturg vine să își revadă după 12 ani familia – mama, sora, fratele și cumnata – pentru a le spune că nu mai are mult de trăit).

„Juste la fin du monde” este cel mai puțin liber sau, de fapt, cel mai închistat film al explozivului canadian. Un eșec elegant, spectaculos, cum numai unui teribilist ca Xavier Dolan i se poate permite și trece cu vederea.

Dacă până acum personajele tânărului regizor erau mereu imprevizilbile și surprinzătoare, de această dată par rigide, fără relief, fără nuanțe, deși nu lipsite de un oarecare farmec – simțul spectacularului și al comicului nu s-a pierdut. Ciocnirile sau apropierile între membrii acestei familii exuberante aduc a pedalare în gol. Sau poate că așa arată sfârșitul lumii – momentul când oamenii devin încapabili să își exprime emoțiile sincere, să se înțeleagă, să se regăsească.

Dar, atunci, de ce atâta zbatere, încheiată apoteotic cu o secvență din final pretins tensionată, în care se țipă și se varsă lacrimi, dar care își ratează ținta?

Surprinzător, prim-planul, această minunată unealtă cinematografică, revelatoare a celor mai profunde trăiri, nu reușește aici să treacă de suprafața sentimentelor, de bogatul joc facial al unor actori indiscutabil mari și, pe deasupra, fermecători.

Iar dacă în filmele precedente muzica dădea măreție, ca o tușă finală, și inducea emoție în fiecare secvență unde irumpea, de această dată devine, de cel mai multe ori, apăsătoare, prețioasă, redundantă. Una din frumoasele excepții – mișcările tandemului mamă-fiică (Nathalie Baye-Lea Seydoux) pe refrenul melodiei „Dragostea din tei”, care acaparează un scurt moment coloana sonoră.

Poate că explicația e că Dolan a ieșit din Canada, din acea limbă bizară, dar al naibii de frumoasă, din acel univers extrem de personal. Însă cine îl poate blama cu adevărat?

Poate că ușoara manierizare (o manierizare glamour) este urmarea unei autosuficiențe – de altfel, Dolan nu a ezitat să se dueleze, în timpul Cannes-ului și după, cu criticii care s-au arătat nemulțumiți de film.

„Juste la fin du monde” este un film ratat pe care îl vezi cu plăcere. Și s-ar putea să îți dorești să mai intri o dată.

„Juste la fin du monde”, tradus „Doar sfârșitul lumii”, a intrat la 6 ianuarie în cinematografe, fiind distribuit de Independența Film.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

Page 1 of 25012345...102030...Last »