„Zelda Fitzgerald“ – nebunie şi dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/zelda-fitzgerald-nebunie-si-dans/

CRONICĂ DE TEATRU Poate un singur om să „umple“ o scenă timp de o oră şi douăzeci de minute? Răspunsul este: „Da!“.

Ioana Pavelescu reuşeşte un „one woman show“ de excepţie, în spectacolul „Zelda Fitzgerald“, prezentat în cadrul Festivalului de Teatru Independent Undercloud, ediţia 2013. Liana Ceterchi adaptează magistral textul lui William Luce, „The Last Flapper“, într-un spectacol care nu te lasă să respiri nici măcar în clipele de tăcere a protagonistei.

Un articol de Teodora Gheorghe|28 august 2013

CRONICĂ DE TEATRU Poate un singur om să „umple“ o scenă timp de o oră şi douăzeci de minute? Răspunsul este: „Da!“.

Ioana Pavelescu reuşeşte un „one woman show“ de excepţie, în spectacolul „Zelda Fitzgerald“, prezentat în cadrul Festivalului de Teatru Independent Undercloud, ediţia 2013. Liana Ceterchi adaptează magistral textul lui William Luce, „The Last Flapper“, într-un spectacol care nu te lasă să respiri nici măcar în clipele de tăcere a protagonistei.

Cândva, Zelda era soţia lui Scott Fitzgerald, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori americani ai secolului XX. Era o flapperiţă admirată şi trăia o existenţă boemă. Acum îşi petrece singurătatea între pereţii unui spital de psihiatrie.

Cu un sarcasm electrizant, Zelda îşi lecturează fişa medicală, zâmbind nonşalant în faţa nebuniei. Este când explozivă, când îngrozitor de tristă. Frumuseţea ei îşi strigă dreptul în pustiul unei camere aproape inexistente. O voce metalică anunţă uneori numele doctorului Carroll, un Godot aşteptat în zadar. El pare că mânuieşte din umbră păpuşa stricată ce-şi retrăieşte viaţa în fragmente caleidoscopice de nefericire.

La difuzor se aude rar glasul mamei, sugerând o tinereţe schilodită de o lume în care nu mai încape demult. În oglinda timpului, Zelda este un copil bătrân, o Bubulină cu şosete de mătase şi rochiţă până la genunchi.

Cromatica decorului minimalist este deosebit de grăitoare pentru universul interior al protagonistei. Zelda strânge la piept o pernă roşie ca pe o inimă care sângerează. În altă scenă, îşi înfăşoară pe chip un ghem de aceeaşi culoare. Firele îi crestează nu numai carnea, dar şi sufletul.

Dansatoarea priveşte realitatea printr-o perdea străvezie, pe măsură ce se desprinde de ea, plonjând într-un abis al simţurilor. Din spatele paravanului de „ceaţă“, spectatorii abia îi mai zăresc trupul – o siluetă fragilă care se descompune cu fiecare cuvânt

Către final, Zelda atinge apogeul nebuniei. Auzim flăcările trosnind. Un incendiu izbucneşte în ungherele minţii ei, arzând ultimele fărâme de luciditate. De ce? Pentru că Zelda Fitzgerald s-a născut prea târziu. Stă pe marginea prăpastiei şi ronţăie firimituri de umanitate.

Simte un gust amar, apoi le scuipă ca pe o bomboană acră. Ştie că nu se mai poate întoarce în epoca glorioasă pe care a părăsit-o, aşa că recurge la singura variantă posibilă: reinventează trecutul din piese prăfuite de puzzle.

Întreaga piesă este dominată de un dramatism înţepător, cu parfum de naftalină şi pantofi tociţi de dans.

Foto: Steluţa Popescu (mai multe fotografii, pe pagina de Facebook Oglinzi de Argint)

16
/09
/17

Unul dintre cele mai aşteptate filme de acţiune, ,,Asasin American” marchează revenirea lui Michael Keaton pe marile ecrane şi dezvăluie, din 15 septembrie, originile unui luptător cu abilităţi unice şi motivat de răzbunare.

16
/09
/17

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru FEST(in) pe Bulevard se va desfășura în perioada 7-18 octombrie la București și reunește 39 de spectacole de teatru, două spectacole de muzică și multe evenimente conexe, la care participă artiști din opt țări: Argentina, Bulgaria, Coreea de Sud, Croația, Franța, Germania, Republica Moldova și România.

15
/09
/17

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează, în cadrul Zilelor Bucureștiului, Grădina cu sculpturi, prima expoziție de sculptură semnată de celebra artistă Alexandra Nechita. Spațiul expozițional poate fi vizitat în perioada 19 septembrie – 19 octombrie, chiar în fața Ateneului Român unde vor fi expuse 8 lucrări de sculptură, impresionante, realizate de artistă.

15
/09
/17

După o vară bogată în întâlniri internaţionale, perioadă în care Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti a participat, cu aplauze la scenă deschisă urmate de ecouri dintre cele mai îmbucurătoare,la Forest International Festival de la Salonic cu Furtuna de William Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov, şi cu Magic Naţional- concert-spectacol regizat de Ion Caramitru - la OhridSummer Festival, alte spectacole ale teatrului sunt aşteptate în perioada imediat următoare peste hotare, la evenimente culturale de prim rang.

15
/09
/17

Docuart Fest anunță 6 zile de festival pline de proiecții, discuții și activități în cadrul celei de-a 6-a ediții a festivalului documentarului românesc, în perioada 26 septembrie - 1 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Știrbei Center, Arcub Lipscani și Teatrul Macaz.

15
/09
/17

“Asta înseamnă har, talent: să nu poţi trăi fără a crea... Talentul vine de la Dumnezeu. Şi aşa cum arta nu are vârstă, tot astfel nici artistul adevărat nu-şi numără anii ca orice muritor.” – Dida Drăgan. Îndrăgita noastră cântăreață a împlinit, ieri, venerabila vârstă de 70 de ani!

14
/09
/17

Noul roman al scriitorului american Paul Auster, "4321", este una dintre cele șase cărți finaliste ale ediției din 2017 a prestigiosului Premiu Man Booker (Man Booker Prize), decernat celui mai bun roman original în limba engleză. Câștigătorul acestui premiu va fi anunțat pe 17 octombrie la Londra și va primi suma de 50.000 de lire sterline.

13
/09
/17

CRONICĂ DE FILM „Perfect sănătos”, noul film de ficţiune regizat de Anca Damian, scris împreună cu Lia Bugnar şi avându-l în rolul principal pe Anghel Damian, este un fals thriller care începe convingător, dar care îşi pierde din credibilitate pe parcurs, fără a fi lipsit de calităţi (printre care imaginea desaturată a lui Oleg Mutu).

12
/09
/17

După ce a cucerit box office-ul american şi a devenit horror-ul cu cele mai bune încasări din istorie, ,,IT” domină şi clasamentul veniturilor realizate la nivel local şi generează 628.166 lei în weekend-ul lansarii pe marile ecrane din România, fiind vizionat de 32.214 spectatori.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

12
/09
/17

Într-o zi de 12 septembrie se stingeau din viaţă Johnny Cash (2003) , unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului trecut, şi actorul american Anthony Perkins (1992). Tot într-o zi de 12 septembrie, se năşteau scriitorii Ion Agârbiceanu si Stanislav Lem, actorul și șansonetistul francez Maurice Chevalier si actrita americană Linda Gray.