-->

Ziua Internațională a Dansului la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-internationala-a-dansului-la-teatrul-odeon/

Tradiţia dansului la Odeon a început în anii ’90, când teatrul a găzduit Centrul de Expresie Artistică, o alternativă la spectacolele de teatru.

Un articol de Liliana Matei|27 aprilie 2021

Odată cu Stagiunea 2001-2002, când coregraful și dansatorul Răzvan Mazilu a inițiat programul „Dans la Odeon”, arta dansului profesionist din România și din străinătate a fost adusă în atenția publicului prin producții proprii, gale extraordinare, dans contemporan, neoclasic sau teatru-dans.

„Cu săli întotdeauna pline, Odeonul a deschis larg ușile către marele public, contribuind decisiv la dezvoltarea artei dansului în România”, susține Răzvan Mazilu.

În acest an, pentru al doilea an la rând, Ziua Internațională a Dansului, 29 aprilie, găsește teatrele închise. Odeonul însă își dorește să continue tradiția dansului și oferă publicului o întâlnire cu coregraful și dansatorul Răzvan Mazilu, care va fi invitatul actriței Rodica Mandache, într-un nou episod al emisiunii „Dialoguri teatrale @Odeon”, difuzat joi, 29 aprilie, la ora 11.00.

În completarea emisiunii transmise live pe pagina de Facebook a Teatrului Odeon și a partenerului Radio România Cultural, cât și pe canalul propriu de YouTube, Teatrul Odeon se va alătura evenimentului online mondial, preluând un material video creat de Institutul Internațional de Teatru, ITI⎪UNESCO, avându-l în prim-plan pe balerinul german Friedemann Vogel, autorul mesajului Zilei Internaționale a Dansului 2021.

Mesajul Zilei Internaționale a Dansului 2021:

„Totul începe cu mișcarea – un instinct pe care îl avem cu toții -, iar dansul este mișcare rafinată pentru a comunica. Tehnica impecabilă este importantă și impresionantă, însă esența este dată de ceea ce exprimă dansatorul prin mișcare.

Ca dansatori suntem constant în mișcare, tendința noastră fiind să creăm aceste momente de neuitat. Indiferent de genul de dans, este ceea ce fiecare dansator se străduiește să realizeze. Când, dintr-odată însă, nu mai avem voie să interpretăm, cu teatrele închise și festivalurile anulate, lumile noastre se opresc. Fără contact fizic. Fără spectacole. Fără public spectator. Niciodată în istoria recentă, comunitatea dansului nu a fost atât de provocată colectiv să rămână motivată, să își găsească propriul raison d’être.

Cu toate acestea, tocmai atunci când ni s-a luat ceva prețios, apreciem cu adevărat cât de vital este ceea ce facem și cât de mult înseamnă dansul pentru societate, în general. Dansatorii sunt adesea apreciați pentru performanța lor fizică, când, de fapt, suntem susținuți și mai mult de forța noastră mentală. Cred că această combinație unică de agilitate fizică și psihologică ne va ajuta să depășim, să ne reinventăm, să continuăm să dansăm și să inspirăm”.

02
/09
/25

La început de toamnă, Cinema sub clar de lună transformă terasa Promenada Mall într-un cinematograf în aer liber. Între 11 septembrie și 16 octombrie, publicul cinefil va putea participa la o serie de proiecții speciale, cu intrare liberă, organizate în parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

28
/08
/25

Nu mai puțin de treisprezece scurtmetraje românești au fost selectate în Competiția Națională a celei de-a cincisprezecea ediții a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), care se va desfășura între 22 și 28 septembrie la Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Cinema Union sub tema „Common Ground”/ „Teren Comun”.

28
/08
/25

Începând de azi, timp de patru zile, Teatrul de Stat Constanța devine scena unde viitorul teatrului românesc pulsează în pașii curajoși ai tinerei generații. Gala Tânărului Actor – HOP, program de tradiție al UNITER inițiat de Ion Caramitru, a ajuns la ediția cu numărul 28 și dă startul competiției care transformă poveștile antice în manifest artistic contemporan, sub genericul „Povești vechi, atitudini noi!”.

14
/08
/25

Pe 14 august 1996, când a murit la reşedinţa lui de lângă Paris, Sergiu Celibidache străbătuse deja aproape un secol. Un secol de muzică, început într-o casă din Roman. A refuzat întotdeauna să-i fi înregistrate concertele pe discuri, pe motiv că spaţiul sonor nu poate fi redus la două dimensiuni.

13
/08
/25

Institutul Cultural Român de la New York (ICR New York) susține, în perioada 12–16 august 2025, participarea României la Battery Dance Festival, cel mai longeviv festival de dans contemporan din New York și unul dintre cele mai importante evenimente coregrafice internaționale.

11
/08
/25

Expoziția „Arta vitraliului la 360°”, semnată de artista Amalia Verzea – una dintre cele mai importante figuri ale vitraliului contemporan, va putea fi vizitată între 21 august și 21 septembrie.