Ziua Internațională a Dansului la Teatrul Odeon
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-internationala-a-dansului-la-teatrul-odeon/

Tradiţia dansului la Odeon a început în anii ’90, când teatrul a găzduit Centrul de Expresie Artistică, o alternativă la spectacolele de teatru.

Un articol de Liliana Matei|27 aprilie 2021

Odată cu Stagiunea 2001-2002, când coregraful și dansatorul Răzvan Mazilu a inițiat programul „Dans la Odeon”, arta dansului profesionist din România și din străinătate a fost adusă în atenția publicului prin producții proprii, gale extraordinare, dans contemporan, neoclasic sau teatru-dans.

„Cu săli întotdeauna pline, Odeonul a deschis larg ușile către marele public, contribuind decisiv la dezvoltarea artei dansului în România”, susține Răzvan Mazilu.

În acest an, pentru al doilea an la rând, Ziua Internațională a Dansului, 29 aprilie, găsește teatrele închise. Odeonul însă își dorește să continue tradiția dansului și oferă publicului o întâlnire cu coregraful și dansatorul Răzvan Mazilu, care va fi invitatul actriței Rodica Mandache, într-un nou episod al emisiunii „Dialoguri teatrale @Odeon”, difuzat joi, 29 aprilie, la ora 11.00.

În completarea emisiunii transmise live pe pagina de Facebook a Teatrului Odeon și a partenerului Radio România Cultural, cât și pe canalul propriu de YouTube, Teatrul Odeon se va alătura evenimentului online mondial, preluând un material video creat de Institutul Internațional de Teatru, ITI⎪UNESCO, avându-l în prim-plan pe balerinul german Friedemann Vogel, autorul mesajului Zilei Internaționale a Dansului 2021.

Mesajul Zilei Internaționale a Dansului 2021:

„Totul începe cu mișcarea – un instinct pe care îl avem cu toții -, iar dansul este mișcare rafinată pentru a comunica. Tehnica impecabilă este importantă și impresionantă, însă esența este dată de ceea ce exprimă dansatorul prin mișcare.

Ca dansatori suntem constant în mișcare, tendința noastră fiind să creăm aceste momente de neuitat. Indiferent de genul de dans, este ceea ce fiecare dansator se străduiește să realizeze. Când, dintr-odată însă, nu mai avem voie să interpretăm, cu teatrele închise și festivalurile anulate, lumile noastre se opresc. Fără contact fizic. Fără spectacole. Fără public spectator. Niciodată în istoria recentă, comunitatea dansului nu a fost atât de provocată colectiv să rămână motivată, să își găsească propriul raison d’être.

Cu toate acestea, tocmai atunci când ni s-a luat ceva prețios, apreciem cu adevărat cât de vital este ceea ce facem și cât de mult înseamnă dansul pentru societate, în general. Dansatorii sunt adesea apreciați pentru performanța lor fizică, când, de fapt, suntem susținuți și mai mult de forța noastră mentală. Cred că această combinație unică de agilitate fizică și psihologică ne va ajuta să depășim, să ne reinventăm, să continuăm să dansăm și să inspirăm”.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.