-->

Ziua mondială a educației
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-mondiala-a-educatiei/

Ziua mondială a educaţiei (Journée mondiale des enseignants / World Teachers’ Day), marcată în fiecare an la 5 octombrie, are ca temă, în 2016, „Să-i preţuim pe profesori, să le îmbunătăţim statutul”. În acest an, Ziua mondială a educaţiei se serbează pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă (adoptată de ONU în septembrie 2015), care garantează o educaţie de calitate.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2016

În același timp, în 2016, de Ziua educației, se marchează 50 de ani de la adoptarea Recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii cu privire la statutul cadrelor didactice (1966).

Astfel, tema din acest an reia principiile fundamentale ale Recomandării adoptate în urmă cu 50 de ani, punând totodată în evidență necesitatea de a acorda susținere profesorilor, în acord cu obiectivele dezvoltării durabile ale Agendei 2030 a ONU. Obiectivul numărul 4 dedicat educației vizează „asigurarea accesului la o educație de calitate pentru toți, în mod egal, precum și promovarea posibilităților de învățare pe tot parcursul vieții”.

Cadrul de acțiune Educație 2030 subliniază faptul că profesorii sunt indispensabili unei educații echitabile și de calitate, astfel încât aceștia „trebuie să fie recrutați și remunerați în mod adecvat, să fie motivați, să beneficieze de o formare profesională satisfăcătoare, să fie susținuți și dotați cu resurse ziuasuficiente”.

Pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creșterea substanțială a numărului de cadre didactice calificate, dar mai ales de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor. Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învățământul primar universal, și încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învățământului secundar general (gimnaziu).

Ziua mondială a educației adună anual sute de mii de elevi, părinți și activiști din întreaga lume, pentru a aduce un omagiu tuturor cadrelor didactice care au fost în mod direct sau indirect afectate de o criză majoră.

Se pleacă tot timpul de la premisa că rolul profesorilor și al celorlalte categorii de personal din educație este vital pentru reconstrucția socială, economică și intelectuală a fiecărei țări.

Foto: Ziua mondială a educației – facebook

30
/06
/26

Între 2 și 5 iulie 2026, THE JAZZ CAVE FESTIVAL VI aduce o nouă experiență multiculturală într-un decor impresionant. Festivalul aduce în Vâlcea 21 de formații din Europa, America de Nord și America de Sud, care vor bucura publicul prin concerte de jazz în stiluri diferite, ce se vor desfășura pe 3 scene.

29
/06
/26

Premiera spectacolului „Lakmé” de Léo Delibes, în regia lui Andrei Şerban şi sub conducerea muzicală a lui Tiberiu Soare, va avea loc pe 2 şi 3 iulie, de la ora 18.30, la Opera Naţională Bucureşti.

26
/06
/26

Între 9 și 12 iulie, Cinema Elvire Popesco găzduiește Retrospectiva TIFF.25, care aduce în fața publicului o selecție de filme din programul celei de-a 25-a ediții a festivalului.

26
/06
/26

S-a născut în vara anului 1912, pe 28 iunie, la începutul unuia dintre cele mai tulburate secole, iar primii ani după liceul absolvit în oraşul natal şi i-a petrecut la Iaşi, unde a luat lecţii de pian şi compoziţie.

25
/06
/26

Institutul Cultural Român de la New York, în parteneriat cu prestigiosul teatru newyorkez La MaMa și cu Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, cu sprijinul Ministerului Culturii din România, prezintă, în perioada 25-28 iunie 2026, premiera mondială a spectacolului multimedia Migration Diary. New York City Edition, un proiect inedit, româno-american, creat de regizoarea Carmen Lidia Vidu.

23
/06
/26

Vara la Eforie Sud înseamnă seri petrecute în Grădina Cinemascop. Eforie Colorat deschide un nou sezon de evenimente culturale și timp petrecut împreună. Între 4 iulie și 23 august, vizitatorii sunt invitați să redescopere Eforie Sud prin filme, artă contemporană, muzică, ateliere și povești ale oamenilor care îi dau viață.

19
/06
/26

Astăzi începe cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. La fel ca în fiecare an FITS pregătește şi o amplă selecţie de spectacole outdoor, pe lângă evenimentele indoor care îi vor aduce la Sibiu pe Fanny Ardant, Milo Rau sau Cristian Mungiu.

17
/06
/26

13 iunie 2026 rămâne în istoria cinematografiei românești ca seara în care filmul FJORD a devenit un adevărat fenomen național.

15
/06
/26

România participă la cea de-a XXXII-a ediție a Beijing International Book Fair (BIBF), una dintre cele mai prestigioase manifestări internaționale dedicate cărții, drepturilor de autor și industriei editoriale, care va avea loc în perioada 17–21 iunie 2026.

15
/06
/26

Marți, 16 iunie, pianistul Horia Mihail pornește din zona Moldovei noua serie de recitaluri din Turneul Național Pianul Călător, unul dintre cele mai longevive proiecte itinerante dedicate muzicii clasice din România, început în 2011, care se va încheia anul acesta pe 29 iunie, la Ateneul Român din Bucureşti.