Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-mondiala-a-teatrului-sarbatorita-la-teatrul-national-radu-stanca-sibiu/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie, oferind publicului evenimente de calitate de-a lungul a trei zile: spectacole de teatru, o conferinţă Constantin Chiriac în dialog cu Mihai Mălaimare, lansare de carte şi un one-man show Mihai Mălaimare.

Un articol de Liliana Matei|17 martie 2022

În 26 și 27 martie, începând cu ora 19:00, la Sala Mare a TNRS, iubitorii teatrului sunt invitați la noua producție a Naționalului sibian – „Echilibru fragil”, de Edward Albee, un spectacol de Mariana Cămărășan. La finalul reprezentațiilor vor avea loc discuții cu publicul, în urma cărora va rezulta forma finală a spectacolului. Din distribuție fac parte: Diana Fufezan, Serenela Mureşan, Florin Coşuleţ, Ioana Cosma, Mariana Mihu – Plier, Mihai Coman, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Vlad Robaș. Biletele pentru reprezentațiile din 26 și 27 martie sunt disponibile pe www.tnrs.ro și la Agenția de bilete din str. Nicolae Bălcescu, nr. 17.

În 28 martie, începând cu ora 18:00, la Sala Mare a TNRS, este programat un eveniment special gratuit care include trei momente: o Conferință Constantin Chiriac în dialog cu Mihai Mălaimare, lansare de carte și one man show-ul „Actorul”, semnat de același Mihai Mălaimare. Accesul la evenimentul din 28 martie se face în baza rezervărilor la Agenția de bilete sau pe www.tnrs.ro.

„Teatrul Național Radu Stanca dorește să sărbătorească Ziua Mondială a Teatrului cu un spectacol care va fi în dialog cu spectatorii, la finalul fiecărei reprezentații, în așa fel încât creația pe care o dăruim publicului nostru drag să poată să fie finalizată ca urmare a dialogului pe care îl avem cu publicul. Este un obicei pe care îl vom permanentiza și care suntem convinși că va responsabiliza, așa cum s-a întâmplat de-a lungul anilor în privința publicul nostru, care este un model la nivel nu numai național, ci și mondial. În 28 martie ne bucurăm să îl avem alături de noi pe Mihai Mălaimare, cel care a dezvoltat singurul teatru din România care are o componentă a spectacolului de stradă. În același timp, este un actor care s-a implicat la modul serios în ceea ce înseamnă dimensiunea socială a teatrului. Ne bucurăm că dăruim aceste lucruri gratuit. Să fim sănătoși și să putem să continuăm, sub semnul dialogului, această minunată misiune de a aduce emoție, frumusețe și miracol în fața publicului. La mulți ani spectatorilor, la mulți ani tuturor artiștilor, la mulți ani tuturor celor care sprijină ceea ce înseamnă emoția trecătoare a teatrului!” – Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

„Moștenirea”, un proiect personal

Evenimentul din data de 28 martie face parte din proiectul personal al lui Mihai Mălaimare – „Moștenirea”, susținut integral de JTI și Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

„Când vorbim despre moștenire ne gândim la un transfer material și spiritual către cineva mai tânăr care ar putea folosi ceea ce primește în drumul său prin viață. Proiectul acesta este însă altceva. Eu am descoperit un drum, am mers pe el de unul singur și am constatat că este foarte posibil să mai fie foarte mult până la capăt. Vreau să împărtășesc și altora ceea ce știu, îndemnându-i să urce la rândul lor pe acest drum și, fără a mai pierde vremea cu greutățile pe care eu a trebuit să le înfrâng, să poată merge mult mai departe decât mine. Dăruiesc ceea ce știu și cu speranța că tinerețea și entuziasmul lor mă vor ajuta și pe mine să nu mă opresc. În această meserie mergem umăr la umăr și doar greutatea moștenirii trebuie să o poarte, de la un anumit moment, cei mai tineri și mai puternici!” – Mihai Mălaimare.

Proiectul se desfășoară în mai multe orașe din țară și include și un workshop dedicat statuii vivante, în zilele de 28 și 29 martie. La Sibiu vor participa studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu.

Workshop-ul dedicat statuii vivante se desfășoară într-o sesiune de opt ore și are drept scop familiarizarea tinerilor studenți cu tehnicile acestui tip de discurs teatral. Cu același prilej, expertul în machiaj Mirela Vescan va susține și un workshop de make-up de statuie vivantă.

În ultima etapă a proiectului, care se va desfășura în luna decembrie, va avea loc o masă rotundă dedicată statuii vivante și lansarea volumului Moștenirea, dedicat acestui proiect. Tot atunci toți participanții vor primi un film de 30 de minute despre acest periplu teatral sentimental.

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.