Ziua UNATC „I.L. Caragiale” București 2020 dedicată scenografului Radu Boruzescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-unatc-i-l-caragiale-bucuresti-2020-dedicata-scenografului-radu-boruzescu/

Pe 30 ianuarie, „tinerimea universitară” şi profesorii UNATC Bucureşti sărbătoresc ziua Universităţii şi a patronului său, geniul dramaturgiei româneşti, Ion Luca Caragiale. Sărbătoarea UNATC îi este dedicată în acest an scenografului Radu Boruzescu, căruia Senatul universitar îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa. Ceremonia va avea loc joi, ora 12.00 (Sala „Ileana Berlogea”).

Un articol de Liliana Matei|24 ianuarie 2020

În cadrul evenimentului, Uniunea Cineaștilor din România va decerna un Premiu special artiștilor Radu și Miruna Boruzescu, pentru întreaga carieră.

Creația artistică prodigioasă a lui Radu Boruzescu include filme, spectacole de teatru și de operă care au marcat viața teatrală și cinematografică din Europa și Statele Unite. Cele peste cinci decenii de creație neîntreruptă au început pe scena Studioului Casandra al IATC, încă din vremea studenției, în 1968, odată cu spectacolul Uriașii munților, în regia Ginei Ionescu.

În 1973, după interzicerea spectacolului „Revizorul”, la chemarea lui Lucian Pintilie, merge în Franţa împreună cu soţia și colaboratoarea sa constantă, creatoarea de costume Miruna Boruzescu, unde se vor și stabili doi ani mai târziu. De-a lungul timpului, ambii artiști au contribuit decisiv la realizarea unor capodopere ale teatrului și operei mondiale: Prințesa Turandot, Livada de vișini, Rața sălbatică, Pescărușul, Azilul de noapte, Tartuffe, Carmen, Flautul fermecat– toate semnate de Lucian Pintilie, Macbett, Piațeta, Așteptându-l pe Godot, A douăsprezecea noapte, Falstaff – semnate de Liviu Ciulei, Cum vă place, Maestrul și Margareta– în regia lui Andrei Șerban, dacă este să dăm doar câteva exemple. Radu și Miruna Boruzescu au mai colaborat cu Iulian Mihu, Dan Pița și Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Tatos, Radu Penciulescu, David Esrig, Horea Popescu, Petrică Ionescu, Robert Carsen, Dušan Makavejev, Rudolf Nureev, Claude Regy și mulți alți regizori unanim recunoscuți.

UNATC îi dedică lui Radu Boruzescu zilelele de 30 și 31 ianuarie, în care vor fi proiectate trei dintre filmele ale căror decoruri le-a semnat, în două dintre ele interpretând și roluri principale.

Pe 31 ianuarie, Radu Boruzescu va susține un masterclass dedicat studenților și profesorilor UNATC, dar nu numai.

21
/10
/13

Ediția din acest an a unui eveniment de amploare, Festivalul de Literatura Timisoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, va prilejui publicului timișorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră, din volume inedite pentru publicul autohton.

20
/10
/13

Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” revine în stagiunea 2013 – 2014 cu o serie de evenimente culturale muzicale programate să se desfăşoare atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

20
/10
/13

Cainele Japonez, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a fost distins cu Premiul Ex-aequo în cadrul Competiției 1-2 a celei de-a 29-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, Polonia.

20
/10
/13

Horia Mihail, a participat la mijlocul acestei luni la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia - Argentina (15 octombrie 2013), unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional Pianul călător.

18
/10
/13

Astăzi, ora 19.00, spectacolul Leonida Gem Session, adaptare în cădere liberă după Caragiale, regia Gábor Tompa poate fi văzut la prima ediție a festivalului internațional Fest(in) pe Bulevard organizat de Teatrul Nottara.