VIDEO Aproape 400 de proiecţii au adus 62.000 de spectatori la TIFF 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/400-de-proiectii-au-adus-62-000-de-spectatori-la-tiff-2013/

O ediţie efervescentă, cu 10 zile pline de proiecţii, concerte, expoziţii şi dezbateri, s-a încheiat duminică, 9 iunie, la Cluj-Napoca. Festivalul Internaţional de Film Transilvania a umplut din nou sălile de cinema şi a încântat publicul şi invitaţii.

Un articol de Andrada Văsii|13 iunie 2013

O ediție efervescentă, cu 10 zile pline de proiecții, concerte, expoziții și dezbateri, s-a încheiat duminică, 9 iunie, la Cluj-Napoca. Festivalul Internațional de Film Transilvania a umplut din nou sălile de cinema și a încântat publicul și invitații.

Aproape 400 de proiecții au adus peste 62.000 de spectatori plătitori la filme. Numărul total de spectatori prezenți – în afara proiecțiilor cu bilet – și la alte evenimente TIFF (workshopuri, prezentări, concerte și proiecții gratuite) și care au frecventat zilnic locurile amenajate în aer liber (Casa TIFF, Piața Unirii, Muzeul de Artă, Castelul Banffy de la Bonțida, Open Air Mănăștur) depășește însă 120.000, pe durata celor 10 zile de festival.

Pe lângă clujeni, formularele completate la ieșirea din săli arată că TIFF-ul a atras mulți cinefili din alte orașe ale țării: București, Bistrița, Dej, Turda, Oradea, Sibiu, Arad, Târgu Mureș sau Sfîntu Gheorghe.

190 de filme și 1233 de invitați

Selecția realizată de directorul artistic Mihai Chirilov a cuprins 190 de filme – dintre care 155 de lungmetraje – din 53 de țări. Ca în fiecare an, TIFF-ul aduce la Cluj câteva dintre cele mai importante nume din industria filmului și presă de specialitate, 1233 de invitați și jurnaliști români și străini primind acreditare la festival.

Câștigătorul festivalului a fost filmul „Ship of Theseus“, „Corabia lui Tezeu“

Am petrecut doar trei zile aici, dar au fost trei zile foarte fericite. Am descoperit că România nu e atât de departe de Cehia, cum  pare pe hartă. Mi-am dat seama că suntem mult mai apropiați decât mi-am închipuit. Am călătorit în foarte multe țări, dar aici m-am simțit fericit. M-a emoționat foarte mult numărul de spectatori de la filmul meu, un film deja vechi. M-am simțit răsfățat la TIFF.

Jiří Menzel,
distins cu Premiul pentru întreaga carieră la TIFF

Peste 85.000 de accesări

Platforma online www.tiff.ro, updatată permanent cu ultimele noutăți și galerii multimedia, a fost accesată de 43.251 de vizitatori unici, în cele 10 zile de festival, 41% dintre ei fiind noi. Din cele 85.980 de accesări, aproximativ 10% au fost de pe telefonul mobil, cele mai des vizitate pagini fiind Program și Filme. Cei mai mulți au accesat site-ul din România, iar restul din Marea Britanie, Germania, Statele Unite, Ungaria, Franța, Italia, Olanda sau Austria. Pagina oficială de Facebook a TIFF a primit peste 5000 de fani noi în perioada festivalului, ajungând în acest moment la peste 33.600. Numărul de like-uri la postările echipei festivalului a depășit 16.500, iar cel de comentarii – 320.

405 voluntari au grijă ca ediția de anul acesta să fie cât mai bine organizată și mai plăcută pentru spectatori și invitați. În efortul organizatorilor de a implica și oameni cu mai multă experiență, pe lângă studenți și liceeni, cel mai matur dintre voluntarii cooptați anul acesta în echipa TIFF a avut 69 ani.

Un festival recunoscut peste hotare

„Screen International“, una dintre cele mai importante publicații din industria filmului, scria recent despre palmaresul festivalului și influența pe care TIFF-ul o are asupra dezvoltării orașului. Primăria Cluj-Napoca este prima autoritate locală din România care susține financiar digitalizarea unui cinematograf – Cinema Victoria, una dintre locațiile TIFF.

„Mai mult, orașul – cel de-al doilea ca mărime din România, după București, va deveni un centru al producției audiovizuale prin dezvoltarea Centrului Regional pentru Industrii Creative (cunoscut drept «Buftea de Cluj» – n.n.) cu finanțare prin fondurile de dezvoltare europene“, se arată în articol.

Primirea echipei, sălile pline și atmosfera din timpul festivalului i-a impresionat pe invitații speciali ai TIFF.

Este prima dată când vin aici. E dificil să vii aici după Cannes, dar sunt foarte fericit să fiu aici pentru că e multă energie și un public tânăr numeros. De asemenea, toată lumea se bucură că realizatorii de film fac Q&A-uri minunate, mult mai lungi decât în alte părți. Festivalul acesta e foarte democratic. Poți să vezi regizori faimoși bând o bere cu spectatorii.

Frédéric Boyer,
directorul Festivalului de Film de la Tribeca și membru al juriului Competiției

„Pentru mine, e uimitor să văd că lunea, la ora 15.00, sunt atât de mulți spectatori în cinematografe. Cred că de aceea există acest festival“, a spus regizorul György Pálfi (Taxidermia), membru al juriului.

Am făcut parte și din juriul unor festivaluri mari, precum cel de la Cannes, de la Veneția sau Berlin, dar filmele nu au fost așa de bine alese ca la TIFF. Aici competiția este foarte puternică, iar filmele sunt mai bine alese decât la competițiile mai mari.

Lynda Myles,
membră a juriului TIFF 2013

Jay Weissberg, critic de film al celebrei publicații americane „Variety“, a declarat, citat de Digi24, că „acest festival este unul dintre cele mai importante din circuitul festivalier. Eu merg la unul sau două festivaluri de film în fiecare lună, pe tot parcursul anului. Întotdeauna am spus că TIFF-ul este locul în care de, cel puțin 2-3 ori în timpul festivalului, sunt treaz când răsare soarele, pentru că stau într-o cafenea vorbind cu colegi și prieteni. Este un sentiment frumos, este ceea ce ar trebui să fie de fapt cinematografia, este ceea ce de fapt ar trebui să fie un festival de film“.

Info:

TIFF Sibiu va avea loc între 19 și 23 iunie, iar TIFF Miercurea Ciuc, între 26 și 30 iunie.

Facebook: TransilvaniaIFF

Twitter: #TIFF2013

Foto credit: TIFF, Nicu Cherciu

16
/09
/17

Unul dintre cele mai aşteptate filme de acţiune, ,,Asasin American” marchează revenirea lui Michael Keaton pe marile ecrane şi dezvăluie, din 15 septembrie, originile unui luptător cu abilităţi unice şi motivat de răzbunare.

15
/09
/17

Docuart Fest anunță 6 zile de festival pline de proiecții, discuții și activități în cadrul celei de-a 6-a ediții a festivalului documentarului românesc, în perioada 26 septembrie - 1 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului, Știrbei Center, Arcub Lipscani și Teatrul Macaz.

13
/09
/17

CRONICĂ DE FILM „Perfect sănătos”, noul film de ficţiune regizat de Anca Damian, scris împreună cu Lia Bugnar şi avându-l în rolul principal pe Anghel Damian, este un fals thriller care începe convingător, dar care îşi pierde din credibilitate pe parcurs, fără a fi lipsit de calităţi (printre care imaginea desaturată a lui Oleg Mutu).

12
/09
/17

După ce a cucerit box office-ul american şi a devenit horror-ul cu cele mai bune încasări din istorie, ,,IT” domină şi clasamentul veniturilor realizate la nivel local şi generează 628.166 lei în weekend-ul lansarii pe marile ecrane din România, fiind vizionat de 32.214 spectatori.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

11
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival 2017 și-a desemnat, duminică seară, câștigătorii, la finalul a patru zile de proiecții, performance-uri și întâlniri. În competiția internațională, cel mai bun film a fost desemnat ”The Line” - regia Adrien Ouaki și Nathan Cahen, coregrafia Adrien Ouaki. Scurtmetrajul a fost premiat ”pentru complexitatea expunerii cinematografice, dublată de un limbaj de mișcare puternic care susține ideea filmului”.

09
/09
/17

Din 13 septembrie, festivalul Pelicula va umple din nou orașul de culoare și de filme pline de emoție. Unele în avanpremieră extraordinară, altele cu un traseu mult prea scurt în sălile noastre de cinematograf, cele mai multe probabil singura dată pe ecranele unui cinematograf din România.

08
/09
/17

CRONICĂ DE FILM Câştigător la începutul anului la Festivalul de la Rotterdam şi inclus în competiţia Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe, "Sexy Durga", al treilea lungmetraj al regizorului indian Sanal Kumar Sasidharan, este unul din cele mai destabilizatoare filme din 2017. Ambiţios, fascinant, perturbator.

06
/09
/17

Între 7 și 10 septembrie, trăim într-un oraș al dansului, datorită Bucharest International Dance Film Festival, care ne propune cele mai atrăgătoare filme de dans ale momentului. Despre provocările unui astfel de eveniment, am stat de vorbă cu coregrafa și regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului ajuns la a treia ediție.

06
/09
/17

Bucharest International Dance Film Festival începe joi, 7 septembrie, cu proiecția lungmetrajului ”La Danseuse/ Dansatoarea”, în regia lui Stéphanie di Giusto, și se va încheia pe 10 septembrie, cu prezentarea documentarului ”WIM”, de Lut Vandekeybus.

05
/09
/17

Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun actor în rol secundar sunt cele trei Premii Oscar din opt nominalizări, din palmaresul filmului „Moonlight” („În lumina lunii”) în regia lui Barry Jenkins. Vineri, 15 septembrie, regizorul va deschide prima ediție a American Independent Film Festival la București, printr-o discuție cu publicul în direct prin Skype, la finalul proiecției celui de-al doilea lungmetraj al său.

01
/09
/17

Festivalul documentarului românesc anunță selecția competițională oficială și pregătește 6 zile de proiecții, întâlniri cu regizori, dezbateri și sesiuni de master class, în perioada 26 septembrie – 1 octombrie la Cinema Muzeul Țăranului (str. Monetăriei nr. 3), Sala ARCUB Lipscani și Știrbei Center (str. Știrbei Vodă nr. 104 - 106).