Adrian Ghenie a vândut un tablou cu 1,77 milioane de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-ghenie-a-vandut-un-tablou-cu-177-milioane-de-euro/

Tabloul „The Fake Rothko”, al pictorului Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti, a fost vândut pentru 1.426.500 de lire sterline (1.778.422 de euro), la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s luni, la Londra, potrivit site-ului sothebys.com.

Un articol de Liliana Matei|2 iulie 2014

Tânărul artist român Adrian Ghenie a reprezentat una dintre surprizele licitaţiei organizate de casa Sotheby’s luni, la Londra, conform Reuters, care remarcă faptul că lucrarea acestuia „The Fake Rothko” a fost adjudecată pentru aproape 1,43 de milioane de lire sterline (1,778 milioane de euro), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti.

„The Fake Rothko”, o lucrare realizată în ulei pe pânză, semnată şi datată 2010, era estimată la o sumă cuprinsă între 250.000 – 350.000 de lire sterline (311.676 – 436.346 de euro), conform site-ului Sotheby’s.

De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea „The Fake Rothko” este de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie, notează Mediafax.

În cadrul aceleiaşi licitaţii, un triptic de mici dimensiuni semnat de Francis Bacon şi realizat în 1967, ce cuprinde portrete ale iubitului acestuia, George Dyer, a fost vândut pentru 26,7 milioane de lire sterline (33,3 milioane de euro). Tripticul lui Francis Bacon a fost starul licitaţiei Sotheby’s, care a atras vânzări totale de 93,15 milioane de lire sterline.

Printre lucrările notabile vândute la aceeaşi licitaţie se numără una a artistului scoţian Peter Doig – „Country-rock (wing mirror)” (8,5 milioane de lire sterline) şi una a lui Andy Warhol – „Nine Multicoloured Marilyns” (4,6 milioane de lire sterline).

Cine este Adrian Ghenie

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti. Tabloul său „Regele” a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată tabloul „Dr. Mengele 2” a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby’s, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

Adrian Ghenie

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel internaţional, lucrările sale aflându-se în colecţiile unor importante galerii şi muzee din lume, între care şi Centrul „Georges Pompidou”.

Printre fanii artistului s-ar număra, conform sursei citate, şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

În luna iunie, The Independent, una dintre cele mai prestigioase publicaţii britanice, l-a elogiat pe artistul român Adrian Ghenie, considerat un reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti.

Potrivit The Independent, picturile lui Arian Ghenie sunt expresive în modul de realizare. Acesta alege să nu utilizeze instrumente tradiţionale, optând în realizarea lucrărilor sale pentru un cuţit de paletă şi pentru stencil. Nu se vede pe nicăieri în studioul său vreo pensulă.

„Nu poţi picta asta (lucrările lui, n.r.) cu o pensulă. Este doar rezultatul unui accident. Totul este un accident. Foarte puţine lucruri sunt de fapt pictate”, spunea pentru The Independent Adrian Ghenie.

Potrivit The Independent, picturile lui au un aspect îngrijit, însă, când te apropii de ele, poţi observa elementele neaşteptate şi spontaneitatea pe care le implică acestea. „Ceva este aplicat pe o suprafaţă, care poate distruge respectiva suprafaţă, însă, dacă nu o distruge, se poate transforma totul în ceva bun. Jumate-jumate. Este un moment ca o ruletă rusească”, afirma artistul român.

Pe de altă parte, cotidianul britanic remarca faptul că, pentru Ghenie, nimic nu este garantat. Modul în care acesta a fost crescut l-a pregătit pentru ce este mai rău. „Am crescut cu mentalitatea că regula este să pierzi şi câştigul este strania excepţie”, spunea Adrian Ghenie.

Publicaţia britanică The Independent l-a portretizat pe Adrian Ghenie în contextul în care o expoziţie a acestuia, intitulată „Golems”, a fost vernisată pe 12 iunie la galeria Pace din Londra, unde poate fi vizitată până pe 26 iulie.

the fake rothko

Tabloul „The Fake Rothko”, al pictorului Adrian Ghenie

Foto cu Adrian Ghenie – Pace Gallery

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.