Alexandru Arsinel găteşte raţă pe varză la Politică şi delicateţuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-arsinel-gateste-rata-pe-varza-la-politica-si-delicateturi/

Mircea Dinescu îşi începe recitalul în bucătărie, în ultima zi de primăvară, pe 31 mai, alături de Alexandru Arşinel, căruia îi pregăteşte bucate delicioase cum numai el ştie să facă. Politică şi delicateţuri poate fi urmărită de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2015

Pus pe şotii şi plin de voie bună, Alexandru Arsinel nu se dă în lături de la munca din bucătărie şi toacă varză nouă cot la cot cu poetul, care mai apoi o prepară în tigaie, alături de două copane durdulii de raţă, stropite cu vin de la Cetate şi zeamă de portocale.

Iese o mâncare „de-ţi vine să dai cu căciula-n câini!”. Dar asta nu e tot, întucât ciulamalele clasice sunt „puţin cam plicticoase”, Dinescu „altoieşte” o ciulama de ciuperci cu o tocăniţă în care legumele se însoţesc de minune cu laptele şi vinul, iar la final trânteşte o mămăligă, spre marea încântare a invitatului său: „E o bucătărie fascinantă, e ca dintr-un basm, pentru că Mircea Dinescu are această mare bucurie de a se afla într-un mediu creativ, care poate să ţină de literatură sau de arta culinară”.

Bucatele sunt savurate în cramă, la un pahar de vin rosé şi în compania muzicii inedite cântată de Caliu din Clejani şi taraful său, cei care au uimit Europa cu virtuozitatea şi talentul lor. Iar discuţia dintre cei doi, pigmentată cu umor şi vorbe de duh, e o incursiune prin viaţa şi cariera actorului Alexandru Arşinel.

Despre Alexandru Arsinel

Arşinel s-a născut la 04 iunie 1939, în Dolhasca, judeţul Suceava. Nu a reuşit să intre la Facultatea de Construcţii din Iaşi şi, după ce a făcut o perioadă Alexandru Arsinel figuraţie la Teatrul Naţional din oraş, s-a hotărât sa devină actor.

În 1962 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Debutul pe scenă avea loc în 1961, cu piesa „Centrul înaintaş a murit în zori”, de A. Cuzzani.

În 1966 s-a mutat la Bucureşti şi din 1967 joacă la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. A regizat spectacolul „Nevestele vesele” de la Teatrul Tănase şi a jucat în spectacole de revistă, având-o ca parteneră pe actriţa Stela Popescu.

A apărut în emisiuni de divertisment la radio şi televiziune, are numeroase albume muzicale („Cântece de Crăciun”, „Evergreen”, „Ce faci astă seară tu”), precum şi „Momente vesele cu Arşinel” şi „Momente vesele cu Stela şi Arşinel”.

În 1981 debuta pe marele ecran în filmul „Ana şi hoţul”, de Virgil Calotescu. A mai jucat în „Ca-n filme”, „Anotimpul iubirii”, „În fiecare zi mi-e dor de tine”, „Flăcăul cu o singură bretea”, „Miss Litoral”, „A doua cădere a Constantinopolului”. Conduce Teatrul de Revistă Constantin Tănase, este căsătorit din 1968 cu Marilena şi are doi fii.

Foto: Alexandru Arsinel , Politică şi delicateţuri  – www.tvr.ro

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.