Alexandru Tomescu: „Limite. Au fost create pentru a fi depăşite“
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-limite-au-fost-create-pentru-a-fi-depasite/

Violonistul Alexandru Tomescu se lasă purtat de ritmul literelor din alfabet şi vorbeşte despre cele mai importante lucruri din viaţa lui, într-un interviu acordat Ziarului Metropolis.

Un articol de Dan Boicea|5 iunie 2014

A. A este simbolul corzii LA, cea de la care se acordează majoritatea instrumentelor orchestrei. Tot zumzetul de dinaintea unui concert porneşte de la acest unic sunet. Este un fel de big-bang al muzicii: de aici pleacă toate sunetele!

B. Biblioteca. Locul tihnit în care între fiecare două coperţi se ascunde altă lume. Nu pot vedea o bibliotecă separată de sora ei acustică – discoteca.

C. Caritate. Cred că este lucrul cel mai frumos pe care-l putem face aici, pe pământ: să ne ajutăm aproapele.

D. Dans. Atunci când nu găseşti sunetele sau melodia care să exprime tot ceea ce trăieşti, începi să dansezi. Pentru mine este o formă de eliberare.

Alexandru Tomescu

E. Enescu. Artistul total, poate una dintre ultimele personalităţi renascentiste ale secolului trecut. Muzica românească nu ar mai fi aceeaşi fără el.

F. Falafel. Sunt vegetarian de ceva vreme. Falafelul este una dintre slăbiciunile mele.

G. Greu. Nimic nu-i greu, doar noi ne imaginăm că ar fi aşa.

H. Hai! (română, japoneză şi germană). De la îndemnul din limba română, la afirmaţia din limba japoneză şi până la rechinul din limba germană. Ce au în comun? Cele trei litere: HAI.

I. Iubire. Dacă n-ar fi iubire, atunci nici muzică n-ar putea să existe.

J. Joacă. Ludicul este în tot ceea ce facem. Numai că de multe ori noi uităm acest lucru şi ne luăm prea în serios, devenind ridicol de serioşi.

K. Korea. Marea mea pasiune în Asia. O ţară care ar putea fi sora noastră de suflet. Coreenii sunt românii Asiei, eu aşa cred!

L. Limite. Au fost create pentru a fi depăşite.

M. Munte. Unul din locurile mele de vis este undeva la munte, departe de forfota oraşelor. Acolo regăsesc echilibrul, puritatea gândirii şi plăcerea de a reveni iar printre oameni.

N. Naivitate. Fără o fărâmă de naivitate, viaţa noastră ar fi foarte plicticoasă şi foarte previzibilă. Cred că este una dintre cele mai emoţionante însuşiri şi una dintre cele mai uşor de pierdut.

O. Om. Atât de uşor de scris şi de pronunţat, atât de greu de a fi, în adevăratul sens al cuvântului.

P. Prokofiev. Compozitorul meu preferat, pentru turneul Stradivarius din anul acesta. O muzică ce te ia şi te duce departe, te zguduie, te ridică, te aruncă şi în cele din urmă te mângâie cu o tandreţe incredibilă.

Q. Quod erat demonstrandum! Partea mea preferată de la problemele de matematică. Cu această formulă magică se încheia demonstraţia, deci problema era rezolvată!

R. Respiraţie. Acel sentiment magic, atunci când eşti pe scenă şi simţi la propriu respiraţia sălii, ca şi cum ar fi o creatură uriaşă, ce se trezeşte atunci, sub ochii tăi, prin muzica ta.

S. Stradivarius. Vioara mea de suflet!

T. Tot sau nimic. Nu mi-a plăcut niciodată cu jumătăţi de măsură.

U. Unitate în diversitate.

V. Viziunea pe termen lung este un element indispensabil atunci când vrei să construieşti ceva durabil.

W. Wong Kar Wai. Regizorul meu preferat; aş putea revedea iar şi iar filmele lui. Datorită lui m-am apucat la un moment dat să învăţ chineza cantoneză (proiect aflat în desfăşurare).

Y. Yoga. Concentrarea mentală este indispensabilă pentru oricine doreşte să obţină performanţe. Inclusiv în domeniul muzicii. Yehudi Menuhin obişnuia să mediteze în poziţia lotus înainte de a intra pe scenă în concert.

Z. Zbor. Într-o lume ideală, am putea cu toţii să ne luăm avânt şi să zburăm pur şi simplu! De aceea aş fi foarte tentat să văd cum e în absenţa gravitaţiei, pe staţia spaţială, de exemplu.

Cea de-a şaptea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius se află în plină desfăşurare, cu săli de concerte arhipline, în mai multe oraşe din ţară. Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Eduard Kunz vor susţine concerte la Bacău (7 iunie – Filarmonica “Mihail Jora”), Iaşi (9 iunie – Universitatea de Arte “George Enescu”) şi Bucureşti (11 iunie – Sala Radio).

Foto cu Alexandru Tomescu – Andrei Lupu

03
/02
/17

Când pronunți ”Dan Puric”, audiența se grupează rapid în două tabere, sintetizabile cam așa: ”e deștept, le zice bine și e un munte de talent” sau ”lasă-mă, dom’ne, în pace..” (cel puțin). Pe mine, multe dintre spectacolele și vorbele lui m-au bucurat adânc, în același timp unele din (zic eu) marotele sale mi-au provocat un rid în plus. În mod clar, e un ”ne-oarecare”, totodată nescutit de ”cele ale omului”.  Îți place sau nu de el, e un fluviu în felul lui.

26
/01
/17

INTERVIU „Cred că experimentul este obligatoriu pentru un artist”, afirmă regizorul Adrian Sitaru. Despre noul său lungmetraj „Fixeur”, acum în cinematografe, spune că, „fiind un film despre jurnalism şi jurnalişti, am încercat să reproducem şi să amestecăm stilistica de reportaj TV de calitate în cea de cinema clasic”.

22
/12
/16

Scenograful Ștefan Caragiu, decan al Facultății de Teatru al UNATC București, crede că talentul se împarte în mod egal pe generații. Consideră că studenții au dreptul și chiar obligația de a se revolta atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum trebuie.

20
/12
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Alina Petrică are 27 de ani. Joacă în „Aglaja”, la Centrul Cultural „Bălcescu”, în „Mon Cabaret Noir”, la Teatrelli, în „(D)efectul Placebo”, la Teatrul Național, în „Îmblânzirea scorpiei”, la Teatrul de Comedie, și este, din acest an, angajată a Teatrului Mic din București.

19
/12
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI. Dorotheea Petre (aproape 36 de ani) este bine-cunoscută publicului cinefil din ţara noastră, din pelicula „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006).

13
/12
/16

Emanuel Pârvu, membru al juriului care a selectat zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, este convins că noua generație de actori poate fi încurajată prin șansă. La rândul său, își amintește în rândurile care urmează cum la început de drum a avut ocazia de a învăța de la oameni de teatru precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și, mai ales, Liviu Ciulei.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.