Sorin Cociş: “Teatrul este ca o amantă pe care dacă o înşeli, te înșală!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sorin-cocis-teatrul-este-ca-o-amanta-pe-care-daca-o-inseli-te-insala/

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

Un articol de Alexandru Filimon|29 Noiembrie 2016

Împreună cu actorul Sorin Cociş am pătruns în această atmosferă culturală, încercând pe cât posibil să surprindem în linii mari evenimentele, întâmplările, trăirile care şi-au pus amprenta în biografia sa, pe scena Nottara cât şi în afara ei.

„Când am intrat aici era o familie, aici, în Nottara se trăia aproape după un ritual. Erau nişte reguli stabilite, ierarhii! Era o veselie continuă… dar şi când se întâmplau frecuşuri se extindeau la explozie. Am întâlnit o lume iubitoare de teatru”, povesteşte Sorin Cociş.

Cum ai ajuns la Teatrul Nottara! Prin ce împrejurare?

Din 1991 sunt la Nottara, eram student în anul III. Aici mi-am făcut debutul şi m-au şi angajat la Nottara după două săptămâni de repetiţii la spectacolul „Transfer de personalitate”, scris de Dumitru Solomon, în regia lui Mircea Cornişteanu. Eu am absolvit în 1992 la Florin Zamfirescu. Noi făceam actoria atunci patru ani, nu era sistemul acesta cu trei ani şi master. Se făceau patru ani.

Sorin Cocis in Sotul pacalit

Sorin Cocis in Sotul pacalit

Cum de aţi ales teatrul şi nu altceva? Cum v-a sedus scena teatrului?

De mic am ştiut ce vreau să fac! Aveam dorinţa aceasta de a recita poezii. Eram şi ajutat pe vremea aceea de un sistem, eu eram mic nu aveam nici o vină, dar se făceau foarte multe serbări, montaje literar-artistice închinate tovarăşilor ş.a.m.d. şi eu recitam din prima şi cu intonaţie, cu putere, cu patos… Îmi exersam de fapt talentul. Începând cu clasa a V-a mi se dădea voie să recit din Lucian Blaga, din Mihai Eminescu, dincolo de penibilităţile acelea.

A fost un avantaj pentru mine şi am ştiut de mic că asta vreau să fac. Nu mi-am dorit să fac altceva niciodată! A fost o mare şansă pe care am avut-o. Greul a urmat după!

Când am intrat eu în 1988 la teatru erau practic patru locuri la băieţi şi patru la fete. Eram o clasă de opt! Două la incorporabili şi două la neincorporabili. Locurile erau pe ţară. Mai erau la Târgu Mureş două locuri! Atât! Erau candidaţi care dădeau de zece ani şi veneau an de an acolo. Pe Matei Voievod era o nebunie, un puhoi de lume. Se strângea lumea ca la balamuc acolo!

Când am intrat eu erau două locuri şi 600 de candidaţi! Competiţie, nu glumă!. Cu doi ani înainte luasem 10 la monolog şi am căzut primul sub linie. Au fost primii doi admişi, , Cociş respins, următorul după mine, intrat pentru că el era la incorporabili, iar eu la neincorporabili şi a ajuns în clasă cu mine pentru că am intrat în anul următor. Era un sistem extrem de dur atunci! După mi s-a netezit un pic aşa calea. Am avut norocul acesta că m-a plăcut regizorul Mircea Cornişteanu şi după două săptămâni de repetiţii m-a propus pentru angajare şi am fost angajat cu jumătate de normă până am terminat facutatea şi după cu normă întreagă.

Cum a fost întâlnirea cu Florin Zamfirescu?

SC: Întâlnirea cu Zamfirescu mă fascinează şi acum prin complexitatea personajului şi a profesorului Florin Zamfirescu. Este un om care are fantastic de multe de oferit şi nu numai unui student. O bogăţie întreagă de poveşti, de pasiune. Nu am văzut om mai dedicat meseriei ca el.

Sorin Cociş si George Constantin, in Avarul

Sorin Cociş si George Constantin, in Avarul

Recunosc! Eu nu am atât de multă pasiune. El o duce până demenţă, până la extrem. Spune aşa: „Dacă eşti împătimit(aşa vorbeşte în permanenţă de meseria asta!) de teatru nu ai voie să ai nici un hobby! Ce-i aia hobby!?” şi eu zic:”Domnule profesor, mie îmi place să mă duc la pescuit!”, şi el continuă: „Nu ai voie! Teatru, teatru şi atât! Teatrul este ca o amantă pe care dacă o înşeli te înşeală!”. Nu am văzut om mai dedicat meseriei ca Florin Zamfirescu.

L-aţi cunoscut pe George Constantin?

Am jucat cu el în spectacolul „Avarul”! Cum să fie… copleşitor! Pe George Constantin l-am prins pe final de carieră, pe final de viaţă când boala începuse să se instaleze. Eu am suferit cumplit, pentru că îmi era o teamă de el. S-a încruntat de vreo două ori la mine! Era copleşitor! O personalitate extrem de puternică. Eu l-am prins într-un moment greu. Nu mai avea răbdare! A jucat patru spectacole după care a intrat Constantin Cotimanis în rolul lui. A fost al treilea sau al patrulea spectacol la Nottara.  Am avut marea onoare să fiu pe scenă alături de el, alături că cu, era…cam alături căci nu aveai cum să te ridici la nivelul lui.

Şi cu Emil Hossu, George Alexandru! Cum a fost întâlnirea cu ei?

Eram o gască nebună! Când am intrat aici era o familie, aici, în Nottara se trăia aproape după un ritual. Erau nişte reguli stabilite, ierarhii! Era o veselie continuă… dar şi când se întâmplau frecuşuri se extindeau la explozie. Am întâlnit o lume iubitoare de teatru, cunoscătoare de teatru, pasionată de teatru. Era epoca lui Mălăele care era aici! Cu Vali Teodosiu, Catrinel Dumitrescu, Emil Hossu…George Alexandru cum bine ai zis. Era şi Dana Dogaru, Victoria Cociaş şi alţii.

„Eram o gască nebună, iar George Alexandru era cel mai nebun dintre noi!”

A fost Puricele. Marele succes al Teatrului Nottara! În regia lui Horaţiu Mălăele care juca rolul principal. Era şi Clara Vodă şi Bogdan Vodă care acum sunt în Australia. S-a jucat cam vreo 12 ani. Umpleam Sala Palatului! 5.000 de locuri. Am jucat două spectacole unu după altul! Lumea era şi pe pereţi! Era un mare succes!

Nu-mi vine nici acum să cred că George Alexandru nu mai este şi că vorbim despre el la trecut. Erau vremurile acelea în care se făceau multe turnee. Eram o gască nebună, iar el era cel mai nebun dintre noi.

Atunci dacă înainte şi după repetiţii chiar şi după spectacol rămâneam cu toţii la un pahar, la o vorbă..nimeni nu pleca, acum toată lumea şi-a luat boceluţa şi uşceala, rapid, toată lumea pleacă.

„Contează enorm un regizor bun care ştie ce vrea!”

Acum s-a întâmplat un eveniment important care ne-a adunat, în mod paradoxal, prin pierderea sălii din Magheru. S-a trezit în noi o conștiinţă a efemerului, a faptul că noi contăm mai mult decât o slavă deşart

Sorin Cocis si Ion Haiduc in Sotul pacalit

Sorin Cocis si Ion Haiduc in Sotul pacalit

ă. Ne-am întors înspre relaţiile dintre noi şi am reuşit să facem nişte lucruri extraordinare în experimentul Laboratorul de Teatru Dens, al regizorului Oleg Loevski  de pildă. Laboratorul a fost un lucru nemaipomenit!

S-a produs un reviriment în această perioadă. Prin acest lucru ne-am redescoperit ca oameni, ca actori. Am văzut colegi de-ai mei faţă de care sincer nu prea aveam o apreciere extraordinară, dar am văzut că toţi sunt actori excepţionali. Contează enorm să ai un regizor bun!  Repet: contează enorm!

Bube (regizorul Ljupcho Gyorgievski care a pus în scenă spectacolul „O poveste foarte simplă”) este un mare artist, de o expresivitate fantastică. Chiar dacă vorbea macedoneană tot înţelegeam ce vrea să spună. Are şi un talent de actor foarte bun şi plasticitate. Ştie foarte bine ce vrea!

În secunda în care am rămas fără sediu eu nu m-am speriat. Mulţi colegi de-ai mei s-au speriat. Sunt un om care crede în Dumnezeu. Ce ni se întâmplă ni se întâmplă cu un scop anume şi cred în mântuirea prin suferinţă.

La un moment dat prea ne-am risipit prea am ajuns să facem totul dintr-o rutină şi a trebuit să ne trezim un pic şi ca oameni şi ca artişti vis a vis de noi înşine, şi a fost o lovitură care ne-a scuturat, ne-a adunat, şi până la urmă ne-a făcut un bine! Ne-am regăsit ca trupă, ca entităţi individuale şi am scos fiecare ce era mai bun în noi şi ca om şi ca artist. Acesta este lucrul cel mai important care zic eu că s-a întâmplat!

Ce v-aţi mai dori pe viitor ca artist?

Pe viitor îmi doresc cât mai multe astfel de întâlniri care să.. apese la mine pe un  buton şi să declanșeze tot ce e mai bun, ca artist şi ca om. Asta face un regizor, de la el pleacă şi după trupa vine cu restul. Contează enorm să fii cu oameni care sunt pe aceeaşi lungime de undă.

Sorin Cocis

Sorin Cociş, Ioana Calotă in O poveste foarte simplă

La modul general îmi doresc să-mi dea Dumnezeu limpezimea necesară, liniştea sufletească din care să scot tot ce am mai bun în mine, tot ce am eu de oferit. Atât! F
ără să mă raportez la alţii…la mine. Atât! Când oi pune eu capul pe pernă să zic:

”Băi am făcut tot ce a depins de mine ca să s
cot ce e mai bune din mine”. Atât îmi doresc! Nu visez glorie… nu am fost niciodată nici tipul de vedetă. Nu se lipeşte de mine chestia asta. Nu am nici invidii… sincer! La modul cel mai sincer îmi văd de viaţa mea. De când eram student mergeam acasă (eu sunt din Ardeal) şi mama şi tata mă întrebau :”Măi e adevărat că Florin Piersic e cu ală sau cu celălalt!” şi tot aşa. Eu le spuneam sincer că nu ştiu şi nici nu mă interesează şi primeam un răspuns de genul: „Păi tu de ce eşti acolo? Nu ştii nimic!”. Pe mine nu m-a interesat niciodată ce face unul ce face celălalt, nu m-a interesat de viaţa nimănui. Eu am povestea mea!

Acesta este şi un motiv pentru care m-am retras din Bucureşti la ţară, unde am o grădină, pomi etc.. Este o adevărată bucurie! Mi-am schimbat viaţa!

Un mesaj pentru colegii tineri?

Sincer eu nu ştiu ce să le zic şi să le urez în afară de sănătate pentru că modalităţile lor (ale unora) de a pătrunde în meserie sunt diferite faţă de armele cu care am luptat eu sau generaţia mea. Astăzi trebuie să fii aşa, probabil şi atunci, dar nu a făcut parte din sistemul meu să fiu un cameleon, să mă strecor. Nu pot să le urez decât sănătate şi după vin toate. Să fie sănătoşi şi va merge fiecare pe drumul lui. Să le urez eu succes. Vine de la sine…

Cine este Sorin Cociş

Sorin Cociş s-a născut, la Reghin, judeţul Mureş, şi a absolvit în anul 1992 Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, la clasa profesor Florin Zamfirescu. Angajat din 1991 în trupa Nottara-ului, actorul Sorin Cociş şi-a câştigat un loc distinct printre colegii săi.

Fişa sa de creaţie cuprinde roluri importante, în montări ale unor valoroşi directori de scenă. AmSorin Cocisintim, selectiv, câteva dintre acestea: Paşa din „Şantaj” de Ludmila Razumovskaia, regia Dominic Dembinski (1992), Etienne din spectacolul lui Horaţiu Mălăele, „Puricele” de G. Feydeau (1993), Valere – „Avarul” de Molière, regia Mircea Cornişteanu (1994), Lomov – „Cerere în căsătorie” de A. P. Cehov (1997) şi „Padkalesin – Căsătoria” de Nikolai Gogol (1998), ambele în regia lui Gavriil Pinte, Lubin din „Soţul Păcălit” de Molière, regia Mircea Cornişteanu (2000), George Dinu – „Titanic Vals” de Tudor Muşătescu, regia Dinu Cernescu (2002).

În cei 25 de ani de carieră artistică, Sorin Cociş el a fost prezent, în roluri principale, pe genericul unor creaţii cinematografice importante: „Undeva în Est” (1991), „Pericoloso Sporgersi”, (1993), serialul de televiziune „În familie” (2002), „Return of the Living Dead: Rave to the Grave” (2005), “Despre morti numai de bine”(2005)  „Sarmale reci” (2006), „La urgenţă”(2006-2007),  „Cu un pas înainte”(2008), “Înainte şi După” 22/12/1989(2009), “Strung Love”(2010), “The Devil Inside”(2012), “Domestic” (2012), “Betoniera”(2013), “Boat Trip“(2014), Umbre (2014-2015), “Acasă la tata” (2015), “Black Friday”(2015), “O noapte în Tokoriki”(2016), Fixeur (2016).

În prezent îl puteţi vedea jucând în spectacolele: „ O poveste foarte simplă” de Marina Lado, în regia lui Ljupcho Gyorgievski, „Soţul păcălit” de J.-B. P. Molière, în regia lui Mircea Cornişteanu, „Aniversarea” de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, şi „Titanic Vals” de Tudor Muşatescu, în regia lui Dinu Cernescu.

Foto: Sorin Cociş – facebook



12
/11
/18

INTERVIU Violonist și violist, Max Baillie este unul dintre cei mai versatili muzicieni din Marea Britanie, fiind cunoscut pentru calitățile sale de interpret de muzică clasică, dar și pentru cele de compozitor, sau pentru colaborările sale în proiecte dance sau electronice. În aceste zile, concertează în România, în cadrul Festivalului SoNoRo.

04
/11
/18

Istoria pălăriilor Dădârlat începe la 1896, la Săliștea Sibiului. De atunci și până azi, pălăriile create de familia Dădârlat au traversat mai bine de un secol, reinventându-se de fiecare dată pentru a ține pasul cu timpul. Le-am regăsit, în aceste zile, în expoziția „100 de obiecte de design românesc”, găzduită de MATER.

26
/10
/18

… Dai la Teatru, spune Ioana Păun. Cum trebuie să fie teatrul? „Incisiv, relevant.” (Pentru relaxare există yoga și o zi la spa.) Ce să nu accepți? (Să ți se zică „Asta nu se poate, că deranjăm...”.) Cine să te placă? („Nu toată lumea, că doar nu te-ai făcut fotomodel!”).

11
/10
/18

Festivalul Internațional Astra Film, care are loc pentru a 25-a oară la Sibiu, între 15 și 21 octombrie, are în program 101 titluri, din care 56 de filme vor participa în cele 5 secțiuni competiționale. 11 documentare vor avea premiera mondială la Festival și 40 cea națională. Câștigătorii secțiunilor competiționale vor fi anunțați sâmbătă, 20 octombrie. Vă prezentăm un interviu cu Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

27
/09
/18

Dacă până acum unele vise nu ți s-au îndeplinit, înseamnă că nu le-ai transformat în obiective, ar spune Andrei Roșu. Și dacă ai crezut că un om care aleargă maratoane (la Polul Nord) și înoată Canalul Mânecii e făcut din altă carne și alte oase... înseamnă că încă nu l-ai întâlnit pe Andrei Roșu.

Page 1 of 3112345...102030...Last »