Angelina Jolie – primele fotografii în rochie de mireasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/angelina-jolie-primele-fotografii-cu-in-rochie-de-mireasa/

Revista People a publicat primele fotografii de la nunta cuplului Angelina Jolie – Brad Pitt, care a avut loc pe 23 august, în Franţa, coperta publicaţiei prezentând-o pe actriţa americană în rochie de mireasă, o ţinută care a fost decorată de cei şase copii ai cuplului.

Un articol de Petre Ivan|4 septembrie 2014

Actriţa americană, în vârstă de 39 de ani, apare pe coperta celui mai recent număr al revistei People purtând o rochie de mireasă din satin de culoarea fildeşului, decorată pe spate cu desenele realizate de cei şase copii ai cuplului, potrivit huffingtonpost.com, citat de Mediafax.

Voalul purtat de Angelina Jolie a fost şi el decorat cu desene realizate de copii, ţinuta fiind o creaţie marca Atelier Versace.

Angelina JoliePrintre celelalte fotografii publicate de revista americană se numără o imagine cu cuplul Jolie-Pitt, înconjurat de cei şase copii, dar şi un instantaneu cu cei doi actori sărutându-se, imediat după ce au spus „Da”.

La ceremonie au participat cei şase copii ai cuplului – Maddox, în vârstă de 13 ani, Pax, în vârstă de 11 ani, Zahara, în vârstă de nouă ani, Shiloh, în vârstă de opt ani, şi gemenii Knox şi Vivienne, în vârstă de şase ani.

Angelina Jolie şi Brad Pitt, în vârstă de 50 de ani, s-au căsătorit într-o capelă de pe proprietatea lor din sudul Franţei – Chateau Miraval -, în cadrul unei ceremonii private, la care au participat doar membrii celor două familii şi câţiva prieteni apropiaţi ai cuplului.

Angelina Jolie a fost condusă la altar de Maddox şi Pax, în timp ce Zahara şi Vivienne aruncau în urma miresei petale de trandafir.

Brad Pitt a fost căsătorit anterior cu actriţa Jennifer Aniston (2000 – 2005), iar Angelina Jolie a fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller (1996 – 1999) şi Billy Bob Thornton (2000 – 2003).

Angelina Jolie şi Brad Pitt filmează în prezent drama cu accente romantice „By The Sea”, în Malta. Acest film reprezintă primul proiect cinematografic comun al celor doi actori, după pelicula „Mr. & Mrs. Smith” din 2005.

Foto: Angelina Jolie – People şi Hallo!

21
/11
/17

CRONICĂ DE FILM Foarte puţine filme din acest an au energia pe care o degajă „120 de bătăi pe minut” („120 battements par minute”), al treilea lungmetraj al regizorului francez Robin Campillo, laureat cu Grand Prix şi Premiul Criticii (FIPRESCI) la Festivalul de la Cannes.

20
/11
/17

Teatrul EXCELSIOR ii invita pe iubitorii teatrului, joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 19:00, la evenimentul de inaugurare a Sălii Ion Lucian, situată în strada Academiei, nr. 28-30. Acesta va fi urmat de o reprezentație specială a spectacolului Cocoșelul neascultător, cel mai longeviv titlu din repertoriul teatrului care poartă semnătura auctorială și regizorală a maestrului Ion Lucian.

20
/11
/17

După un memorabil concert susținut recent cu Orchestra Națională Radio, violonistul Alexandru Tomescu revine pe scena Sălii Radio miercuri, 22 noiembrie, de la ora 19.00, într-un recital alături de pianista Sînziana Mircea!

20
/11
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aproape necunoscut marelui public, Constantin Brăiloiu (1893-1958) a avut șansa unei pregătiri excepționale și apoi, după al Doilea Război Mondial, pe cea a activității în străinătate. A rezultat o carieră plină de realizări în care beneficiari sunt deopotrivă specialiștii din România și cei din Europa.

20
/11
/17

Pe 12 noiembrie 2017 la Teatrul Mic din Bucureşti a avut loc premiera ”Anul Dispărut. 200/7” de Peca Ștefan, în regia Anei Mărgineanu. ”Anul Dispărut. 200/7”  face parte, ca ultim spectacol, din trilogia ”Anul dispărut”, alături de ”Anul dispărut. 1989” și ”Anul dispărut. 1996”.

19
/11
/17

Cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, care are titlul de lucru „#9”, va fi produs de Sony Pictures , informează The Hollywood Reporter. Tot ce se știe pana acum este că noul film al lui Tarantino (Plasat la finalul anilor 1960 - începutul anilor 1970, în Los Angeles) va beneficia de o distribuţie remarcabilă.

18
/11
/17

  Expoziția „Podoabe străvechi”, cuprinzând câteva sute de obiecte de podoabă cu o vechime cuprinsă între 5.000 și 8.000 de ani, descoperite în așezări și morminte din sud-estul României, a fost deschisă joi la Muzeul județean Buzău. „Expoziția este o premieră națională și este rodul parteneriatului între opt muzee: Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București, […]

17
/11
/17

Cele mai noi filme poloneze, premiate în ultima vreme în Polonia și în lume, vor putea fi văzute în cadrul festivalului CinePOLSKA, de vineri până duminică și la sfârșitul săptămânii viitoare, la Cinematograful ''Elvira Popescu'' din Capitală.

17
/11
/17

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Pe urmele jurnalistei și spioanei americane Marguerite Harrison, pe când bolșevismul începea.

17
/11
/17

“Nu există lucru simplu. Simplu înseamnă dificil.” - Martin Scorsese. Cineast, cinefil, om de cinema, considerat alături de Steven Spielberg, liderul generației de regizori americani lansați la începutul anilor '70, Martin Scorsese împlinește, astăzi, 75 de ani!