Cristian Bădiliţă, premiul “Acad. Constantin Erbiceanu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-badilita-premiul-acad-constantin-erbiceanu/

Vineri, 23 mai 2014, de la ora 18.00, la Biblioteca Naţională a României (B-dul Unirii nr. 22, spaţiul Symposium – Parter) va avea loc decernarea Premiului pentru contribuţii în domeniul istoriei – „Acad. Constantin Erbiceanu”.

Un articol de Elena Simion|22 mai 2014

Premiul este acordat de Fundaţia Culturală Erbiceanu, în memoria academicianului Constantin Erbiceanu (1838-1913), domnului Cristian Bădiliţă, teolog cu importante contribuţii în studierea creştinismului timpuriu, în special pentru traducerile comentate din Noul Testament.

cristianCu acest prilej, domnul Cristian Bădiliţă va susţine conferinţa Pasaje disputate din Noul Testament. Biografia lui Cristian Bădiliţă -http://www.cristianbadilita.ro/index.php?page=bibliografie

Conferinţa va fi precedată de un portret al laureatului, creionat de P.S. Virgil Bercea, Episcopul Unit de Oradea Mare şi de P.S. Mihai Frăţilă, Auxiliar al Arhiepiscopului Major al Bisericii Române Unite şi Greco-Catolice, Vicar General al Bucureștilor, precum şi de laudatio, susţinută de domnul Constantin Laurenţiu Erbiceanu, Preşedinte Fondator al Fundaţiei Erbiceanu şi strănepot al marelui academician.

Înfiinţată în anul 2008 (Preşedinte de Onoare – Neagu Djuvara, Preşedinte Fondator – Constantin Laurenţiu Erbiceanu), cu scopul de a edita/reedita documente din Arhiva Erbiceanu şi lucrări publicate, de-a lungul timpului, de şi despre membrii familiei Erbiceanu.

De asemenea, Fundaţia gestionează şi îmbogăţeşte Biblioteca Erbiceanu, ce conţine circa 8.000 de volume, printre care multe rarităţi, purtând dedicaţii ilustre. Fundaţia Culturală Erbiceanu (www.fundatia-erbiceanu.ro) a organizat, în cei peste 5 ani de existenţă, numeroase dezbateri ştiinţifice, mese rotunde şi conferinţe, saloane culturale, serate şi audiţii muzicale.

Aceasta acordă periodic o serie de premii dedicate memoriei membrilor iluştri ai familiei Erbiceanu: Muzică – Premiul Constanţa Erbiceanu (1874-1961); Istorie – Premiul Acad. Constantin Erbiceanu (1838-1913); Construcţii – Premiul ing. Laurenţiu Erbiceanu (1876-1936); Valori europene – Premiul Dinu Erbiceanu (1913-1998); Drept – Premiul Vespasian Erbiceanu (1863-1943); Etica în viaţa politică – Premiul Ion Flueraş (1882-1953).

La începutul anilor 2000, domnul Constantin Laurenţiu Erbiceanu a făcut Bibliotecii Naţionale a României o importantă donaţie de carte franceză.

Foto: Cristian Bădiliţă – wikipedia, Armanda Filipine



09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.