Cuscrii. Rudimentar
https://www.ziarulmetropolis.ro/cuscrii-rudimentar/

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar şi a execuţiei lipsite de creativitate.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 octombrie 2014

Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii” mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor, unii extrem de experimentaţi. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, în primul rând din cauza scenariului rudimentar şi uzat al lui Iulian Postelnicu şi Alexandru Papadopol (de altfel, doi actori talentați, însă debutanți în scrierea de scenarii), dar şi din cauza regiei fără creativitate a lui Radu Potcoavă.

Doi tineri, jucaţi de Paul Ipate şi Ioana Blaj, urmează să se căsătorească. Organizează o întâlnire între părinţii lor, la vila din Pipera a tatălui şi a mamei fetei (Mircea Diaconu şi Luminiţa Gheorghiu), la care mai sunt prezenţi cele două surori ale tinerei (Nicoleta Lefter şi Ana Adelaida Perjoiu) şi soţii lor, un agent de pază (Sergiu Costache) şi un italian necunoscător de limbă română (Sergiu Fleşner), plus un vecin cu pasiuni vânătorești (Gheorghe Ifrim).

cuscrii

Luminiţa Gheorghiu, Gabriela Popescu şi Mircea Diaconu, într-o scenă din „Cuscrii“

În schimb, părinţii băiatului, interpretaţi de Marian Râlea şi Gabriela Popescu (o actriță prea puțin folosită în cinema), sunt oameni simpli din Piteşti. Motiv de glume din seria diferenţelor de statut social, folosite însă ca în orice sitcom banal.

Altă direcţie urmărită este cea a poantelor din categoria stereotipurilor „românii despre români”, cu un fir care duce inclusiv la Revoluție.

Nimic din valenţele artei cinematografice nu transpare în filmul lui Potcoavă, cu excepţia posibilităţii de a le proiecta actorilor chipurile pe marele ecran. Imaginea lui Marius Panduru conferă filmului un côté glossy și luminos, ca dintr-o revistă lucioasă, în ton cu scenografia şi costumele Mariei Peici, însă mizanscena nu este deloc exploatată pentru a crea efecte comice. Totul este lăsat pe umerii actorilor şi pe capacitatea lor de a livra replici şi grimase (surprinse uneori în prim-planuri căutate).

Actorii scot la înaintare tot ce au mai bun în arsenal, însă nu par a fi fost îndemnați decât să reia ticuri din roluri precedente – nu mai e o surpriză, de pildă, că Mircea Diaconu este (şi) un foarte bun actor de comedie sau că Luminița Gheorghiu e impecabilă în rol de mamă.

Situaţiile comice sunt construite după o reţetă simplă şi previzibilă, iar presupusele conflicte sunt rezolvate facil, deux ex machina, din condeiul celor doi scenarişti, care adaugă amestecului şi tuşe de melodramă. Dar cea mai gravă carenţă, de această dată regizorală, este lipsa unui ritm accelerat şi a unei fluidităţi între scene, atât de necesare într-o comedie, inclusiv (sau mai ales) într-una bazată pe limbaj.

Secvenţele nu decurg firesc una din alta, aşa cum ar trebui. Par momente separate artificial (cu două, trei sau întreg grupul de personaje discutând), deşi se doresc a face parte dintr-o naraţiune coerentă și plină se sensuri.

„Cuscrii” este gândit și trebuie judecat ca un produs strict comercial, însă, chiar și așa, cade sub media filmelor de public produse de MediaPro.

Produs de MediaPro Entertainment și dstribuit InterComFilm Distribution, „Cuscrii” poate fi văzut în cinematografe din 24 octombrie.

INFO

Cuscrii (România, 2014)

Regia: Radu Potcoavă
Cu: Paul Ipate, Ioana Blaj, Mircea Diaconu, Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea

Rating: ●○○○○

Foto din filmul „Cuscrii“ – Mediapro



19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.