Festivalul de la Salonic-un eveniment special pentru Cristian Mungiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-la-salonic-un-eveniment-special-pentru-cristian-mungiu/

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu.

La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou lungmetraj, „După dealuri”, dublu premiat la Cannes.

Cristian Mungiu va lua parte la festival şi se va întâlni cu spectatorii, criticii de film şi jurnaliştii.

„Scurtmetrajele lui Mungiu, începând cu ‘Mariana’, în 1997, sunt o mostră fascinantă a operei sale, destul de diferite, de altfel, de lungmetraje. În aceste prime eforturi de a regiza, toate reuşite, Mungiu îşi arată o latură mai înclinată spre umor, există, totodată, un strop de suprarealism în aceste filme”, se arată în prezentarea organizatorilor festivalului.

„După dealuri”, filmul propus de România la Oscar şi nominalizat pentru scenariu la Premiile Academiei Europene de Film, a avut parte în weekend-ul trecut de proiecţii sold-out în Los Angeles, la festivalul organizat de prestigiosul American Film Institute – AFI Fest. Secţiunea World Cinema, în care a fost proiectat filmul, în prezenţa lui Cristian Mungiu, reuneşte câteva dintre cele mai bune titluri apărute pe ecrane în 2012. Cel mai nou film al lui Cristian Mungiu a debutat în forţă în cinematografele din România, pe 26 octombrie, cu 12.741 de spectatori în primele zile de la lansare. Până duminică, 4 noiembrie, filmul a fost văzut de 26.721 de spectatori, proiecţii suplimentare fiind organizate în unele săli în care cererea de bilete a fost mare. În efortul de a aduce filmul la cât mai mulţi spectatori, sunt organizate proiecţii speciale în mai multe oraşe ale ţării, în case de cultură, teatre sau cinematografe vechi. După Slobozia, Miercurea Ciuc, Alba Iulia sau Hunedoara, „După dealuri” va ajunge la Deva, Lugoj, Galaţi, Alexandria, Buzău, Călăraşi sau Suceava. La cererea publicului şi după ce a rulat în avanpremieră, în septembrie, „După dealuri” va fi proiectat din nou la Vaslui, din 9 noiembrie.

Aproximativ 40 de ţări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia, au cumpărat drepturile de distribuţie ale filmului scris şi regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran.

Sursa: Agerpres

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.