Gabriel Garcia Marquez a fost externat
https://www.ziarulmetropolis.ro/gabriel-garcia-marquez-a-fost-externat/

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1982, spitalizat pe 31 martie, din cauza unei infecţii pulmonare şi urinare, a fost externat marţi.

Un articol de Petre Ivan|9 aprilie 2014

Scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1982, spitalizat pe 31 martie, din cauza unei infecţii pulmonare şi urinare, a fost externat marţi.

Garbiel Garcia Marquez, în vârstă de 87 de ani, a fost spitalizat din cauza deshidratării şi a unei infecţii pulmonare şi a căilor urinare la Institutul Naţional de Nutriţie şi Ştiinţe Medicale din Ciudad de Mexico, pe 31 martie, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat pentru bbc.co.uk: „Starea lui este delicată având în vedere vârsta. Se va recupera acasă”. Ultima apariţie publică a lui Gabriel Garcia Marquez a avut loc pe 6 martie, când scriitorul a apărut la poarta reşedinţei sale din Ciudad de Mexico, unde locuieşte de peste 30 de ani, pentru a-i primi pe jurnaliştii veniţi în vizită cu ocazia aniversării sale.

Scriitorul şi-a întâmpinat oaspeţii zâmbitor, a primit cadouri şi a acceptat să se lase fotografiat, fără a acorda însă interviuri. În ultimii ani, Gabriel Garcia Marquez şi-a redus apariţiile şi declaraţiile în mass-media din cauza sănătăţii sale precare.

În 2012, fratele scriitorului, Jaime Garcia Marquez, spunea că acesta suferă de demenţă, informaţia nefiind confirmată oficial. De asemenea, în 1999, scriitorul a fost diagnosticat cu cancer limfatic.

Gabriel Garcia Marquez

Una dintre capodoperele lui Gabriel Garcia Marquez, romanul din 1967 „Un veac de singurătate”, începe cu povestea unei familii care nu mai poate să îl îngrijească pe bătrânul lor bunic, senil.

Născut pe 6 martie 1927, în localitatea columbiană Aracataca, Gabriel Garcia Marquez locuieşte în Mexic de câteva decenii şi, slăbit din cauza acestui cancer, nu a mai scris nimic de la cel mai recent roman al său, „Memoria de mis putas tristes” („Povestea târfelor mele triste”), apărut în 2004.

Foto cu Gabriel Garcia Marquez – wikipedia

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.