S-a lansat POC! 
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-lansat-poc/

Asociaţia Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

Un articol de Liliana Matei|19 mai 2022

Începând de săptămâna aceasta, prima revistă de bandă desenată documentară din România, POC!, este disponibilă pentru a fi comandată online, alături de romanul grafic despre Anina, „Din subteran la suprafață. Povestea unui oraș postindustrial”, ambele proiecte fiind publicații originale ale asociației.

Primul număr POC! își propune să prezinte un istoric al mișcărilor de mediu din România, dar și să vorbească despre felul în care problematicile de mediu ne influențează viețile și viitorul.

Un efort colectiv, care aduce laolaltă voci diverse, POC! își propune să promoveze atât autori de bandă desenată cu experiență, dar și voci noi, care publică pentru prima dată într-un astfel de format: 3 elevi din satul cehesc Sfânta Elena din Banat (Adela Peková, Daniel Hrůza, Joza Kun), o tânără de la un liceu din Bacău (Sabrina Dâscă), o creatoare de păpuși (Agata Tabacu), o activistă de mediu (Loredana Pană) și o specialistă în politici de mediu (Roxana Bucată) au debutat în scrierea de scenarii sau ilustrație de bandă desenată și au colaborat cu ilustratori cu experiență din România (Ileana Surducan, Mircea Pop, Ionuț Sociu), Moldova (Octavian Curoșu) și Cehia (Petra Dobruska și Štěpánka Jislová).

Poveștile îmbină ficțiunea cu documentarea și sunt scrise într-un limbaj accesibil, ceea ce le face ușor de înțeles atât de adulți, cât și de tinerii din generația Z. Temele acoperă subiecte precum ecologizarea, poluarea aerului, cazul Roșia Montana, reconversia profesională a comunităților de minerit, zimbrii din pădurile Moldovei și reflectarea asupra schimbărilor climatice.

Revista poate fi comandată de aici. Iată ce include!

BUTELCA – Štěpánka Jislová, Adela Peková, Daniel Hrůza, Joza Kuna

Adela Peková, Daniel Hrůza, Joza Kun sunt cei 3 elevi de clasa a-VIII-a din Banat care au scris pentru prima oară în viața lor un scenariu de bandă desenată, iar rezultatul este “Butelca”, o poveste despre ecologizarea satului și împrejurimile lui. Munca la scenariu s-a făcut sub îndrumarea profesoarei lor de limba cehă, Klára Jíchova, iar ilustrația a fost realizată de cea mai cunoscută ilustratoare din Cehia, Štěpánka Jislová.

NEGRU CA ZĂPADĂ – Sabrina Dâscă, Roxana Bucată

Ilustratoarea Sabrina Dâscă, elevă la un liceu artă, secțiunea de arhitectură din Bacău și-a făcut debutul în ilustrație cu această ocazie, iar cercetătoare în științe și politici de mediu și consultantă de specialitate a revistei POC!, Roxana Bucată este la prima experiență ca scenaristă de bandă desenată. Povestea „Negru ca Zăpada” vorbește despre tranziția justă a celor ce lucrează pe Valea Jiului, și reconversia profesională către domeniul eolian a persoanelor din comunitățile de minerit, domeniu cu un viitor incert.

„Probabil provocarea cea mai mare a fost să renunț la cuvinte și să îmbin documentarea cu ficțiunea puțin, dar am câștigat o perspectivă nouă asupra lucrurilor. Pentru că mă „ocup” cu subiectele legate de mediu și, mai specific, de tranziție energetică de ceva vreme, am apreciat ocazia de a explora aceste teme. Mă bucur să spun povestea în forma asta, mult mai accesibilă pentru tineri”, spune Roxana Bucată.

„Pentru mine Negru ca zăpada e o poveste despre tradiție, familie, origini și modul în care trecutul și prezentul se intersectează. În Aldona am descoperit curaj și speranță pentru un viitor mai bun iar puterea ei de a se adapta la orice e pentru mine cred că cel mai puternic și important aspect al acestei povești”, adaugă Ilustratoarea Sabrina Dâscă.

OMUL CARE PRIVEȘTE SPRE CER – Agata Tabacu, Ionuț Sociu

Animatoare, ilustratoare și creatoare de păpuși, Agata Tabacu își face debutul în bandă desenată prin intermediul poveștii “Omul care privește cerul”. Aceasta spune călătoria inițiatică a unui tânăr la Stația Meteo de pe Vârful Omu și reflectarea asupra schimbărilor climatice și a relației dintre prezent și viitor. Scenaristul Ionuț Sociu a fost inspirat în scrierea poveștii de documentarea făcută pentru reportajului „Paznicii vremii”, publicat de Ionuț în Scena9.

BUCUREȘTIUL AERULUI – Octavian Curoșu, Anastasia Rohac, Loredana Pană

Activista de mediu Loredana Pană de la Asociația Mai Mult Verde a acceptat provocarea de a scrie pentru prima dată scenariul unei povești de bandă desenată și așa s-a născut “Bucureștiul Aerului”. Aceasta este ilustrată de Octavian Curoșu, autor din Chișinău cu vastă experiență de bandă desenată, care a ilustrat și volumul de bandă desenată documentară „Din subteran la suprafață – Povestea unui oraș post-industrial”, publicat de Bloc Zero în 2021. Ilustrația a fost completată cu ajutorul coloristei Anastasia Rohac din Chișinău, studentă în anul IV la Facultatea de Arte Plastice și Design.

„Mesajul meu este că poluarea atmosferică ne afectează pe toți, indiferent de cartierul în care locuim sau veniturile lunare și suntem împreună în această luptă pentru sănătatea noastră. Avem nevoie de o legislație fermă în ceea ce privește regimul de construcții în oraș, creșterea spațiilor verzi din Capitală și mijloace de transport publice eficiente. Sunt măsuri care pot fi luate rapid, pe termen scurt, dar e nevoie și de o viziune în acest domeniu. Aleșii noștri trebuie să înțeleagă că este un subiect important și că nu mai poate fi ignorat”, spune Loredana Pană.

MAI PRESUS DE AUR – Ileana Surducan, Petra Dobruská

Povestea „Mai presus de Aur” a fost creată de de ilustratoarea Ileana Surducan, alături de scenarista Petra Dobruska, autoare cu multă experiență cu banda desenată. Autoarele redau povestea mișcării Roșia Montana din perspectiva unei fetițe care trăiește într-un viitor post revoluția climatică și descoperă un jurnal despre prietenia dintre străbunica ei, Petra și activista de mediu, Raluca.

„Am lucrat la o poveste despre Roșia Montană și protestele care încercau să oprească exploatarea minieră cu cianură – dar și despre prietenia dintre Raluca și Petra, amândouă implicate activ în evenimentele din acei ani 2011 – 2013. Chiar dacă astăzi nu mai simt același optimism, cred că acțiunile activiste de atunci au avut un rost, și m-am bucurat să cunosc și să desenez povestea celor care au demarat întreg procesul. M-a emoționat și ideea că Petra și Raluca au scris împreună un jurnal pentru strănepoți. În contextul global actual, cred că tuturor ne-ar prinde bine să ne gândim cum vom fi priviți de generațiile viitoare, și ce le lăsăm moștenire”, spune Petra Dobruska.

ZIMBRUL – Mircea Pop

Graficianul Mircea Pop este cunoscut pentru ilustrarea a peste 20 de cărți, câștigând premiul pentru ilustrație de carte la concursul Cele mai frumoase cărți din România pentru volumul Lecții de dans pentru vârstnici și avansați, de Bohumil Hrabal. Pentru revista POC! autorul s-a inspirat din articolele documentate de Roxana Bucată și Elena Stancu despre zimbrii și a scris povestea primilor zimbri care și-au recâștigat libertatea în pădurile Moldovei.

Revista costă 50 lei și este disponibilă online.

Primul număr al revistei POC! a fost realizată în cadrul proiectului Verde-n față derulat de Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Asociația Bloc Zero, cu susținerea HeidelbergCement România.

Evenimentul de lansare este organizat cu sprijinul Centrului Ceh București și Budweiser Budvar.

Parteneri: Asociația MaiMultVerde, Heidelberg, Centrul Ceh București, Școala Gimnazială „J.A. Komensky” Sfânta Elena

Parteneri media: StiriONG, filme-carti.ro, Ziarul Metropolis, Cinefilia.ro, Kiss FM Deva.

Foto: Niculai Lazur

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

19
/02
/24

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru luna februarie: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Stăpânul Muntelui, de Anders de la Motte (trad. Daniela Ionescu), unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori suedezi de crime. Acest mistery care dă dependență, cu o atmosferă care te va bântui, te prinde de la prima pagină, urmărind o detectivă talentată care investighează una dintre cele mai întunecate laturi ale psihicului omenesc.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.