Gărâna Jazz Festival, între 6 și 9 iulie, la poalele Semenicului
https://www.ziarulmetropolis.ro/garana-jazz-festival-intre-6-si-9-iulie-la-poalele-semenicului/

Timp de patru zile, jazz-ul va ţine ritmul zilelor şi nopţilor răcoroase din Munţii Semenic, iar satul Gărâna, colonia preferată a artiştilor internaţionali, va deveni, ca-n fiecare din ultimii 21 de ani, gazda iubitorilor de muzică.

Un articol de Petre Ivan|19 iunie 2017

18 trupe vor urca anul acesta pe scenele Gărâna Jazz Festival, între care chiataristul american John Scofield, cel mai apreciat artist de jazz al anului, câștigător a două premii Grammy și Omar Sosa Quarteto Afrocubano, artistul care a molipsit o lume întreagă cu frenezia muzicii afro-cubaneze.

Gărâna Jazz Festival are loc între 6 și 9 iulie în județul Caraș-Severin iar bilete pot fi achiziționate online prin BiletMaster.ro, MyTicket și Bilete.ro.

Șase proiecte muzicale Made in Romania vor completa line-up-ul gărânez în cele patru zile de festival. Sebastian Spanache Trio, trupa timișoreană ce reprezintă noua generație de tineri muzicieni români de jazz, va urca pe scena din Poiana Lupului joi, pe 6 iulie. Sebastian Spanache (pian), Csaba Sánta (bass), Radu Pieloiu (tobe), maeștri ai improvizației, vor invita publicul să-și imagineze cum ar suna viitorul jazz-ului.

Prezență excentrică și conceptuală,  Thy Veils va provoca felul în care trăim și simțim jazzul, într-un performance ce suprapune universul sonor cu arta digitală și proiecțiile multimedia.

Pornit în 1995 ca un proiect de studio al muzicianului și artistului vizual Daniel Dorobanțu, Thy Veils a devenit un proiect de pionierat al muzicii ambientale de scenă, aducându-i la un loc Dora Gaitanovici (voce), Petre Ionuțescu (trompetă) și Radu Pieloiu (tobe).

”Ansamblu de arte sincretice, Thy Veils e un concept minimalist și o invitație la meditație, născut din realitatea mileniului trecut și hrănit cu puterea de expresie a mediilor digitale de astăzi”, explică membrii trupei care va concerta pe scena Poiana Lupului vineri, pe 7 iulie.

Claviaturistul Raul Kusak  revine la Gărâna cu un concert susținut în incinta bisericii catolice din satul Văliug, vineri, pe 7 iulie. Sounds from church – Văliug este concertul care va pune în valoare moștenirea istorică a bisericii romano-catolice construită în 1861, cu o acustică deosebită, un performance menit să scoată în evidență puterea cathartică a pianului.

Aceeași locație va găzdui în dimineața zilei de sâmbătă, 8 iulie, concertul Mircea Tiberian & Marta Hristea sub umbrela proiectului Magellan – A sonic journey, doi muzicieni care au contribuit la evoluția istorică a jazz-ului românesc.

Marius Preda, muzicianul român care a cântat la țambal pe marile scene ale lumii, alături de Arturo Sandoval, Dennis Chambers sau Mike Stern, urcă pe scena din Poiana Lupului sâmbătă, 8 iulie. O formulă-hibrid aduce la un loc artiști români și internaționali sub numele sugestiv ”Mission Cimbalom”.

Raul Kusak biserica Valiug

Forța molipsitoare a țambalului lui Marius Preda e completată de Piero Bianculli (Italia), Taco Gorter (Olanda) și Kiba Dachi (Romania). Un concert puternic, cu vână, care încălzește seara de sâmbătă la Gărâna.

Duminică de dimineață, biserica din Văliug va vibra odată cu cel din urmă concert românesc al ediției, alături de formația ARCUȘ TRIO.

O călătorie muzicală cu elemente folclorice culese din muzica tradițională românească și balcanică, cernute uneori prin filtre R&B, alteori HipHop, degajă sunete specifice prog-rock și post-prog, așezându-le în groove-ul propriu. Rezultatul este un sound original, unic, deloc sedentar, o narațiune despre locul unde se pot întâlni funkul, prog-rockul și urban-jazzul.

Programul complet Gărâna Jazz Festival precum și informații despre transport, locație și cazare sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

Biletele pot fi achiziționate online, în avans prin BiletMaster.ro, MyTicket și Bilete.ro, online sau din rețeaua magazinelor partenere, la prețul de 300 de lei în varianta de abonament pentru patru zile de concerte sau 85 de lei în varianta de bilet pentru o singură seară de festival.

Mai multe detalii despre ediția 21 a celui mai important festival de jazz open-air din această parte a Europei, se regăsesc pe www.garana-jazz.ro și www.facebook.com/GaranaJazzFest.

Foto: Gărâna Jazz Festival –  Horatiu Sovaiala, www.garana-jazz.ro.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.