Spectacolele de teatru au împins convenţiile tradiţionale spre o nouă dimensiune. Textul este un pretext, iar tehnologia este folosită în fel şi chip de către regizor în beneficiul actorului; şi poate chiar spre deliciul spectatorului, care rareori observă aceste elemente, deşi le simte.
Un articol de Judy Florescu|19 decembrie 2014
Dacă admirăm actorii, regizorii, dramaturgii, scenografii, pentru rolul lor într-un spectacol, ne-am întrebat vreodată care este rolul unui spectacol pentru noi, publicul? Ce ar trebui un spectacol să producă în noi, spectatorii?
În București, din câte observ, se deschid tot mai multe locuri pentru teatru, fiecare cu oferta sa de spectacole. Un lucru bun este că se lucrează. Un lucru incert – la ce se lucrează? Care este scopul acelor spectacole pentru public?
O tendință a spectacolelor de pe unele scene bucureștene este de a nu avea o direcție clară, de a induce în eroare pe privitori. Dramă sau comedie?
Alte spectacole explorează sumbrul vieții – subiecte precum relații interzise, oameni bolnavi psihic, orori umane, fapte reale care sunt prezentate ca la piață, pe tarabă, fără niciun concept regizoral. Dramă sau comedie?
Unele spectacole se adresează interiorului uman și furnicăturilor de sub piele (când auzi o replică, o muzică sau urmărești o scenă crucială). Aici, categoriile dispar sau se includ una pe cealaltă.
În pofida multiplicării genurilor teatrale, întrebările adresate asupra unui spectacol se reduc la – e dramă sau comedie? Se râde sau se plânge? Doar atât vrea consumatorul de teatru să primească de la un spectacol – lacrimi sau râs?
De ce avem nevoie să știm ce reacție ar trebuie să avem la un spectacol înainte să auzim textul, să vedem personajele în scenă, să intrăm în povestea lor?
Oare preferăm să mergem pe rețete de comedii sau drame pe care le știm deja, pentru a sta cât mai confortabil și relaxat în scaunul de spectator? Împreună cu lipsa dorinței spectatorului de fi surprins, de a pătrunde povestea cu ajutorul actorilor și al universului regizoral, energia unui spectacol scade. Odată cu energia scăzută a spectacolului, actorii își pierd entuziasmul față de roluri. De la reprezentație la reprezentație, pe măsură ce trece timpul, spectacolul moare, chiar dacă el continuă să se joace.
Poate că tema unui spectacol ar trebui să fie mai importantă pentru spectator decât genul în care poate fi încadrat. Când un spectacol are o temă sau mai multe, atunci tu, ca spectator, nu te simți înșelat. Dimpotrivă, te simți atacat de nou, mintea îți e trezită din somnolența provocată de un spectacol atât de convențional încât ar putea intra în categoria somniferelor.
Tema spectacolului nu e niciodată menționată în materialele promoționale ale teatrelor. Nimic nu ne mai surprinde în teatru și dorim comoditate, mergând pe recomandări; dar nu mai departe de etichetele ,,dramă” sau ,,comedie”.
foto: Judy Florescu
