CRONICĂ DE FILM Era inevitabil ca un monstru spectaculos vizual precum Godzilla să fie adaptat la 3D. Numai că, în aparenta dorinţă de a livra ceva memorabil, realizatorii par să fi pierdut simţul măsurii, oferind un Godzilla gigantesc pentru standardele modelului, însă umbrit de două creaturi nuclearofage cu apucături exterminatoare.
Un articol de Ionuţ Mareş|15 mai 2014
În precedenta variantă hollywoodiană a filmului „Godzilla”, regizată de Roland Emmerich şi lansată în 1998, celebrul monstru arăta mai degrabă ca un dinozaur prădător, suplu, nu foarte mare, dar extrem de rapid (Spielberg şi al său „Jurassic Park” influenţaseră întregul deceniu).
Era o îndepărtare de la pattern-ul stabilit de primul „Godzilla” sau, mai exact, japonezul „Gojira”, clasic regizat de Ishiro Honda în 1954. Un model care a suferit adaptări tehnice şi narative succesive de-a lungul anilor, fiecare deceniu venind cu propriile versiuni, americane şi/sau japoneze, în funcţie de sensibilităţile momentului.
În perspectiva lui Emmerich şi a echipei sale, Godzilla reprezenta, la fel ca originalul nipon, o ameninţare, de acea dată pentru New York. Însă Hollywood-ul a eliminat dilemele morale, fie ele şi superficial tratate, din primul „Gojira” (inclusiv problema responsabilităţii, care acum şase decenii rezona cu mentalul colectiv japonez, încă marcat de atacurile americane de la Hiroshima şi Nagasaki).
Şi a mutat accentul pe acţiune şi multe efecte speciale, condimentate cu umor comercial (scena puilor de Godzilla alunecând pe mingiuţe rămânea, totuşi, o bună bucată de burlesc), cu o mai mare lejeritate în tratare şi cu o scenografie şi o imagine care favorizau întunericul şi ploaia, ca semne ale unei lumi pe cale de a fi distrusă.
Emotivul Godzilla
La fix 60 de ani de la primul „Godzilla”, Hollywoodul aduce, inevitabil, varianta 3D a monstrului reptilian, lăsând-o pe mâna puţin cunoscutului Gareth Edwards, al cărui debut, „Monster” (2010), nu a trecut neobservat.
De această dată însă, Godzilla nu mai este dihania pregătită să atace şi să pedepsească omenirea, ci posibilul salvator al Americii, după ce experţii scapă de sub control un experiment ce a adus la viaţă două creaturi uriaşe, care se hrănesc cu energie nucleară şi care par rezultatul acuplării între Alien şi un imens gândac de bucătărie.
Acţiunea şi suspansul (criticabile) din „Godzilla” ’98 lasă locul, în noua variantă, exclusiv efectelor speciale grandioase, care vin totuşi pe un teren dezvirginat serios anul trecut de Guillermo del Toro, cu al său „Pacific Rim”. De aceea, par mai puţin spectaculoase.
Scenariul este dezarmant de simplist în „Godzilla 3D”, chiar şi pentru standardele unui astfel de blockbuster. Umorul este abandonat, din păcate, complet, în timp ce sentimentalismul acaparează terenul, influenţând până şi legendara creatură, dovadă insistenţa unor cadre din final cu privirea sa ce ar indica prezenţa unor urme de conştiinţă.
Realizatorii abuzează, de asemenea, de punerea în prim-plan a copiilor şi de lacrimile personajelor, ca tehnici de manipulare emoţională a spectatorului.
Pentru a compensa parcă aceste minusuri, creatorii s-au dezlănţuit în zona de efecte speciale şi ne oferă un Godzilla mai mare (şi mai gras, după catalogarea fanilor japonezi maliţioşi) decât orice închipuire. Un dezmăţ care, văzut în IMAX 3D, nu-şi respectă totuşi pe deplin promisiunile.
Luptele „corp la corp” între Godzilla şi cei doi monştri nucleari sunt impresionante, dar prea puţine şi, oricum, sub dinamisul roboţilor giganţi din „Pacific Rim”. În plus, Godzilla ajunge personaj secundar în propriul film, cele două creaturi nuclearofage primind mai multă atenţie din partea realizatorilor.
„Godzilla 3D” este distribuit de MediaPro Distribution şi poate fi văzut de vineri, 16 mai, în sălile de cinema.
INFO
Godzilla 3D (SUA, 2014)
Regia: Gareth Edwards
Cu: Aaron Taylor-Johnson, Elizabeth Olsen, Bryan Cranston, Juliette Binoche
Rating: ●●○○○
Foto din Godzilla 3D – capturi film
