Harry Belafonte va primi un Oscar onorific
https://www.ziarulmetropolis.ro/harry-belafonte-va-primi-un-oscar-onorific/

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O’Hara vor fi recompensaţi cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

Un articol de Petre Ivan|29 august 2014

Aceste Governors Awards sunt statuete Oscar decernate anual de către The Academy of Motion Picture Arts and Sciences acelor persoane din lumea filmului care au avut o contribuţie considerabilă la dezvoltarea industriei cinematografice, prin intermediul activităţilor lor.

Trofeele onorifice vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Hollywood, în luna noiembrie.

Actorul Harry Belafonte, în vârstă de 87 de ani, va fi primi Jean Hersholt Humanitarian Award pentru activităţile sale caritabile, inclusiv cele din domeniul educaţiei şi cele pentru combaterea foametei.

Academia de film americană a arătat că prin filmele sale, între care se numără „Carmen Jones” şi „Odds Against Tomorrow”, Harry Belafonte a încercat, de asemenea, să prezinte problemele rasiale.

Harry Belafonte, originar din cartierul newyorkez Harlem, este cunoscut drept „King of Calypso”, devenind cunoscut ca unul dintre liderii curentului muzical folk cu influenţe caraibiene din Statele Unite, în anii 1950. Artistul se va alătura unei companii selecte de vedete care au câştigat aşa-numitul „EGOT”: premiile Emmy, Grammy, Oscar şi Tony.

Pe de altă parte, Maureen O’Hara, în vârstă de 94 de ani, este cunoscută pentru rolurile din „Miracolul din strada 34” şi „Sinbad Marinarul”. Aceasta a fost una dintre actriţele preferate ale regizorului John Ford, jucând în cinci filme ale acestuia, inclusiv în „Omul liniştit” din 1952.

Scenaristul francez Jean-Claude Carriere, în vârstă de 82 de ani, şi-a început cariera ca scriitor înainte de a trece la scenarii de film. A câştigat un Oscar în 1962 pentru scenariul filmului „Heureux Anniversaire”, pe care l-a scris cu Pierre Etaix. De asemenea, Jean-Claude Carriere a colaborat frecvent cu regizorul spaniol Luis Buñuel.

Regizorul japonez Hayao Miyazaki, în vârstă de 73 de ani, cofondator al studioului Ghibli, a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie, în 2002, cu „Spirited Away (Călătoria lui Chihiro)”, şi a mai fost nominalizat de trei ori la prestigioasele trofee. Pelicula „The Wind Rises” a fost nominalizată anul acesta la premiile Oscar, iar aceasta ar putea fi ultima creaţie a japonezului care a anunţat că intenţionează să se retragă din activitate.

Printre câştigătorii precedenţi ai unor Oscaruri onorifice se numără şi actorii Elizabeth Taylor, Paul Newman, Eli Wallach, Lauren Bacall, Angelina Jolie, Steve Martin, dar şi regizorul Francis Ford Coppola.

Foto: Harry Belafonte – cinemagia

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.