Începe Festivalul Strada Armeneasca
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-strada-armeneasca/

Uniunea Armenilor din România, în parteneriat cu ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi Primăria Municipiului Bucureşti, organizează în perioada 1-3 august 2014 cea de-a doua ediţie a Festivalului Strada Armenească, care va avea loc în cadrul complexului armenesc (curtea interioară a Bisericii Armeneşti, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean şi Strada Armenească).

Un articol de Petre Ivan|1 august 2014

Festivalul Strada Armeneasca este un proiect ce se adreseză tuturor bucureștenilor, cărora le oferă ocazia de a cunoaște o parte din cultura armeană. Pentru ediția de anul acesta, organizatorii au pregătit o varietate de momente artistice, printre care: concerte de muzică tradițională și modernă, spectacole de teatru, precum și dansuri tradiționale.

Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii se vor putea delecta cu produse specifice bucătăriei armenești, cafea la nisip și multe alte delicatese orientale, totul într-o ambianță plăcută, pe vechea Stradă Armenească.

Bucureștenii vor putea cunoaște mai bine atât comunitatea armeană din România, prin intermediul expoziției Armeni în România. Poveștile oamenilor de lângă noi, a fotojurnalistei Andreea Tănase, cât și cele mai importante monumente din Armenia, prezentate în cadrul expoziției La umbra muntelui Ararat. De asemenea, vizitatorii vor putea vedea străzile din București prin ochii celebrului caricaturist Cik Damadian, în lucrările expuse sub titlul Bucureștiul lui Cik Damadian.

În Bazarul ce se va întinde de o parte şi de alta a străzii, participanții vor putea să achiziționeze bijuterii, obiecte de ceramică și handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti, descoperind astfel o mică parte din Armenia.

La eveniment sunt invitate să participe și alte minorități precum grecii, evreii, rromii și polonezii, care vor îmbogăți programul festivalului, prin spectacole de Festivalul Strada Armeneascamuzică și dansuri tradiționale.

Şi, pentru că evenimentul se adresează bucureştenilor de toate vârstele, copiii vor avea parte de un program numai al lor, ce cuprinde teatru şi ateliere de creație, precum şi de un spațiu special amenajat în care vor vedea cum o jucărie imaginată de ei poate deveni realitate prin imprimarea 3D.

În cele trei zile ale festivalului, cei prezenți la eveniment vor avea prilejul să viziteze Biserica Armeană şi să obțină informații interesante despre limba şi cultura armenilor. Sâmbătă, bucureștenii vor avea ocazia să cunoască orașul Armenopolis, printr-un documentar realizat de Florin Kevorkian, iar duminică vor putea viziona mediu metrajul Când moartea întârzie să apară.

Festivalul se va desfăşura vineri, 1 august, între orele 16:00 – 22:00, și sâmbătă și duminică, 2 -3 august, între orele 10:00 – 22:00.

Accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este liber.

Mai multe detalii despre eveniment, precum și programul complet sunt disponibile pe: www.stradaarmeneasca.ro

Foto cu Festivalul Strada Armeneasca – facebook

13
/06
/17

Luni, 19 iunie, de la ora 19.00, Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – continuă cu scriitorul Lev Grossman, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, coordonatorul colecției. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

13
/06
/17

Asasinarea lui Donald Trump sugerată într-o nouă versiune newyorkeză a spectacolului de teatru "Julius Caesar", inspirat din celebra tragedie omonimă scrisă de William Shakespeare, a generat un val de polemici în Statele Unite. Scena asasinării tiranului face trimitere la o dezbatere politică americană: Cezar (interpretat de un om de afaceri cu părul blond, care seamănă într-un mod bizar cu președintele american) este înjunghiat de o mulțime de femei și de reprezentanți ai grupurilor minorităților.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

12
/06
/17

În deschiderea FITS, prima conferință de presă a adus la întâlnirea cu publicul pe directorul FITS, Constantin Chiriac (director al Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu și omul datorită căruia există și a tot crescut acest festival), criticul de teatru Octavian Saiu (moderatorul conferințelor FITS), precum și coregrafa Brenda Angiel, creatoarea spectacolului ”Tango la altitudine II”, prezentat în festival, și regizorul Alexandru Grecu (președintele UNITER din Republica Moldova).

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

12
/06
/17

Teatrul Național din Timișoara vă invită în zilele de 11, 12 și 13 iunie, de la ora 19:00, la Sala 2, la spectacolul GYPSIES. După ce a avut numeroase reprezentații în Germania, la Deutsches Theater Berlin și la Staatstheater Braunschweig, spectacolul va avea trei reprezentații în România, la Teatrul Național din Timișoara.

11
/06
/17

Mii de oameni au invadat străzile Sibiului în cea de-a doua zi de FITS încă de la orele amiezii, când povestea itinerantă „Zâna, cerbii și tăietorii de lemne” i-a condus pe cei prezenți pe Pietonala Nicolae Bălcescu într-un basm asiatic fermecător. În paralel cu spectacolul de stradă, iubitorii de artă sau discuții culturale au asistat la dialogurile pline de sensibilitate ale lui George Banu cu invitații speciali ai festivalului sau la discuția lui Cătălin Ștefănescu cu Robert Wilson pentru Garantat 100%.

11
/06
/17

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.