Maria Dinulescu: ,,Trăiesc visul meu american”
https://www.ziarulmetropolis.ro/maria-dinulescu-traiesc-visul-meu-american/

Actriţa Maria Dinulescu a declarat, marţi, la un eveniment organizat la Institutul Cultural Român, că nu şi-a dorit succes şi nu-l doreşte în continuare şi a afirmat că, dacă primeşte o audiţie şi trebuie să lucreze la ea, este ,,cea mai fericită”, precizând că trăieşte ,,visul ei american”.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2014

La evenimentul organizat, marţi, la Institutul Cultural Român (ICR) din Capitală au participat Liviu Jicman, vicepreşedinte ICR, Roxana Călinescu, iniţiatoarea proiectului, Florina Pînzaru, specialist în marketing şi management strategic, şi Denissa Scutaru, expert PR.

„O să vă spun un lucru pe care nu l-am spus niciodată în presă. (…) Nu mai eram pe val. Asta nu ajunsese deja în media, dar nu mai făceam filme de un an, un an şi jumătate (la momentul în care a plecat din România, n.r.) şi nici nu mai puteam altceva. Am simţit că este momentul, din punct de vedere marketing pentru mine şi pentru ţară, să plec, nu că nu mai mă vrea lumea, ci când simt că lucrurile nu se mai întâmplă. De ce nu te mai vrea lumea? Nu pentru că eşti slab, nu pentru că nu mai eşti talentat, nu pentru că nu mai eşti muncitor, ci pur şi simplu eşti un produs care, la un moment dat, se uzează din punct de vedere business. (…) Şi vin alţi oameni, trebuie să vină alţi oameni şi sunt alte interese. Şi imaginea ta se uzează. Ăsta a fost unul dintre lucruri şi după aceea (…) am vrut să simt ce este industria de film. La noi nu este industrie de film, la noi a fost o experienţă artistică, cea mai dorită de către toţi oamenii de cinema din lume, dar nu ştiam ce înseamnă să fii într-o fabrică de film. Şi de asta am plecat. Nu ştiam pe nimeni. Aveam un singur contact în Los Angeles”, a spus Maria Dinulescu, marţi, la întâlnirea cu publicul organizată la sediul ICR.

De asemenea, Maria Dinulescu a vorbit despre fotografiile de casting, afirmând că acestea sunt foarte importante, iar americanii apreciază naturaleţea. Arătând o fotografie alb-negru, actriţa a precizat că o astfel de imagine nu vinde, „oamenii vând în culori”. „Că sunt reclame, că sunt filme, nu contează. Trăim într-o eră a culorilor. Ei trebuie să vadă ce vei vinde tu”, a completat aceasta.

Maria Dinulescu a mai spus că fotografia de casting trebuie să fie foarte vie şi să nu aibă „pic de machiaj”. „Când te duci la audiţie, nu ai voie să vii îmbrăcat în personaj, nu ai voie să porţi niciun fel de machiaj, fetele vin cu nişte ghetuţe, blugi şi un tricou simplu. Nu ai voie să vii cu nimic altceva. De ce? Pentru că pe ei îi interesează ca tu să fii personajul. Asta e un cuţit adânc înfipt în inimă pentru un actor, pentru că tu te pregăteşti patru ani de zile şi multe alte workshop-uri după în care vrei să te joci, vrei să descoperi mai mult din tine, vrei să oferi mai mult, mai divers. În Los Angeles nu se întâmplă acest lucru, eşti personajul sau nu eşti personajul”, a mai spus aceasta.

Pe de altă parte, Maria Dinulescu a precizat că, în Statele Unite ale Americii, actorul est-european înseamnă „actorul vorbitor de limbă rusă”. „Nu fac diferenţa. Poţi juca în trei roluri. În cazul fetelor: prostituată, spion sau iubită de mafiot rus. Niciunul dintre aceste roluri nu este personajul principal, este personaj de susţinere, dacă eşti foarte norocos, sau eşti doar un personaj care apare la un moment dat şi moare curând. Asta înseamnă foarte puţine zile de filmare, înseamnă că nu construieşti o carieră”, a mai spus actriţa.

Totodată, aceasta a declarat că, în Los Angeles, în fiecare zi sunt aproximativ 500 de noi roluri pentru TV, film, teatru, reclame şi videoclipuri. „Sunt 800 de oameni care sunt trimişi electronic, totul este electronic, dintre care se aleg numai 40, care vin în următoarea zi la audiţie. Sunt 40 de audiţii pe rol, adică 2.000 de audiţii într-o zi. Sunt aproximativ 400 de agenţii în L.A, care reprezintă 120.000 de actori şi sunt aproximativ 80.000 de actori care nu au reprezentaţie, adică ei nu ajung la niciun casting. Ei nu află de casting. (…) Statistic, dacă toate lucrurile ar fi egale, ca talent, accent, naţionalitate, şansele ar fi de 10% pentru a lua o audiţie pe zi”, a mai spus aceasta.

Maria Dinulescu a precizat că în Los Angeles competiţia nu este valorică, ci este numerică. „Primul şoc pe care îl ai acolo. Cultura. Noi venim dintr-o societate în care avem opinii, ne place să gândim, suntem intenşi, suntem pasionali, (…) folosim ‘nu’ în aproape orice propoziţie şi, dacă în L.A ţi se spune că eşti ‘opinionated intense’ nu este ceva mai grav de atât. (…) Este foarte, foarte dificil să îţi dai seama că la fiecare conversaţie faci greşeli”, a mai spus aceasta.

Actriţa a spus că marea diferenţă dintre România şi experienţa sa în Los Angeles este că „există enorm de multă dezumanizare”. „Te uiţi în ochii oamenilor şi foarte greu ajungi să comunici cu ei, de fapt. Este foarte greu. Nu ţi se răspunde la mesaje, la e-mailuri, atâta vreme cât nu au nevoie de tine nu contezi. Trebuie să ai o inimă extraordinar de puternică. Trebuie să nu îţi fie dor de nimic, trebuie să fii foarte puternic în acel oraş, mulţi spun că este dificil, eu nu folosesc încă cuvântul ăsta, nu am ajuns încă la nivelul dificil, dar nu este uşor, Nu este uşor absolut deloc”, a mai afirmat aceasta.

De asemenea, Dinulescu a spus că „a crescut enorm” după experienţa la Los Angeles. „Este greu, înveţi multe, trebuie să experimentezi, trebuie să încerci, dar este important să ai multe informaţii înainte de a merge acolo. (…) Cel mai frumos lucru este să îţi experimentezi viaţa cu multă pasiune, cu multă dragoste pentru ceea ce faci tu şi asta cred că este cel mai important, indiferent cât de dificil e, nu contează. (…) Să îţi păstrezi integritatea, să ai demnitate, să ai curaj, să încerci şi să te accepţi aşa cum eşti tu”, a mai subliniat actriţa.

Prezent la eveniment, actorul Ion Haiduc a precizat că, înainte de a nu muri de foame la Hollywood, trebuie „să facem ceva să nu murim de foame la noi acasă”. „În ’92 am făcut primele filme cu americanii, am fost unul dintre favoriţii lor. (…) În ’94 am încercat să fac un sindicat al actorilor, nu e vorba de un sindicat comunist (…). Această profesie este total dezorganizată. Aici. (…) Să impunem o lege. Este o vraişte totală în cinematografia românească”, a spus actorul. Haiduc a mai precizat că actorii români trebuie să-şi găsească un lider şi să-şi organizeze un sindicat.

Maria Dinulescu a precizat că „visul american” există, afirmând că ea nu şi-a dorit acest lucru. „Eu m-am simţit obligată să plec, am vrut să învăţ mai mult, nu am avut niciun fel de aşteptare. (…) Nu mi-am dorit succes, nu mi-l doresc în continuare, îmi doresc să lucrez. Îmi doresc să lucrez cu oameni de foarte bună calitate şi să mă simt foarte inspirată. Am lucrat cu oameni de calitate, dar nu la nivelul la care ar trebui şi nici la nivelul pe care aş fi vrut să-l descopăr, pentru moment. Sunt realistă cu mine, iar decizia mea acum este – şi pe care o recomand – este să mergi în L.A doar în sezoanele de audiţii, adică să te duci doar la audiţii, primăvara şi toamna. Iei o audiţie, te duci şi munceşti”, a mai spus aceasta. Actriţa a relatat că „visul ei american” este să muncească, afirmând că trăieşte acest fenomen, „dar din punctul său de vedere”.

Întrebată ce îşi doreşte, Maria Dinulescu a declarat că, în primul rând, vrea un partener de viaţă, dar şi să trăiască mai mult din punct de vedere emoţional. „O să fac proiectele mele, ca să pot să îmi ofer mai mult de muncă, şi în State, şi în România (…) Sunt multe lucruri pe care probabil le doresc, dar în acest moment sunt extraordinar de fericită”, a mai spus aceasta.

Maria Dinulescu a studiat actoria la Universitatea Naţională de Cinema şi Teatru din Bucureşti. Actriţa a intrat în atenţia internaţională în 2003, când unul dintre primele scurtmetraje în care a jucat, „Trafic”, a câştigat premiul Palme d’Or, la Festivalul de la Cannes. Maria Dinulescu a revenit la Cannes în 2007, cu rolul principal feminin din filmul „California Dreamin’ (nesfârşit)”, de Cristian Nemescu, câştigătorul secţiunii Un Certain Regard. Interpretarea ei din acest film i-a adus câteva premii, inclusiv cel pentru cea mai bună actriţă la BIAF Georgia şi Arte Mare din Franţa.

Maria Dinulescu a interpretat apoi rolul principal în „Pescuit sportiv”, un film care a avut premiera mondială la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de la Veneţia. Datorită acestui rol, a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Salonic şi Buenos Aires Film Festival. De asemenea, Maria Dinulescu a jucat în mai multe filme de televiziune, inclusiv în versiunea românească a serialului produs de HBO „In Treatment”, „În derivă”. Pe lângă scurtmetrajele şi lungmetrajele în care a jucat, Maria Dinulescu a apărut în reclame şi în videoclipul piesei „Peace” al formaţiei Depeche Mode. Maria Dinulescu este membru al Academiei de Film Europene (EFA).

23
/11
/17

Cea de-a 71-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes se va desfășura în perioada 8-19 mai 2018 și va începe cu o zi mai devreme față de debutul tradițional al evenimentului, ce avea loc de regulă într-o zi de miercuri. Evenimentul din 2018 va avea însă o durată identică cu aceea din anii precedenți, au anunțat miercuri organizatorii francezi

22
/11
/17

Faceți loc în trending! Din 14 decembrie, CASTiNG, cel mai așteptat serial online de comedie, ajunge pe YouTube. Olimpia Melinte, Andreea Șovan, Ana Udroiu și Romina Sehlanec intră în pielea personajelor imaginate de ele, într-o producție independentă semnată de DIUD și distribuită gratuit, pe parcursul a 8 săptămâni, pe canalul casting.series.

21
/11
/17

CRONICĂ DE FILM Foarte puţine filme din acest an au energia pe care o degajă „120 de bătăi pe minut” („120 battements par minute”), al treilea lungmetraj al regizorului francez Robin Campillo, laureat cu Grand Prix şi Premiul Criticii (FIPRESCI) la Festivalul de la Cannes.

19
/11
/17

Cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, care are titlul de lucru „#9”, va fi produs de Sony Pictures , informează The Hollywood Reporter. Tot ce se știe pana acum este că noul film al lui Tarantino (Plasat la finalul anilor 1960 - începutul anilor 1970, în Los Angeles) va beneficia de o distribuţie remarcabilă.

17
/11
/17

Cele mai noi filme poloneze, premiate în ultima vreme în Polonia și în lume, vor putea fi văzute în cadrul festivalului CinePOLSKA, de vineri până duminică și la sfârșitul săptămânii viitoare, la Cinematograful ''Elvira Popescu'' din Capitală.

17
/11
/17

“Nu există lucru simplu. Simplu înseamnă dificil.” - Martin Scorsese. Cineast, cinefil, om de cinema, considerat alături de Steven Spielberg, liderul generației de regizori americani lansați la începutul anilor '70, Martin Scorsese împlinește, astăzi, 75 de ani!

15
/11
/17

Intră din 17 noiembrie în cinematografe „Tărâmul binecuvântat” / „God's Own Country”, un film cu 11 nominalizări la British Independent Film Awards, cele mai importante premii din industria independentă de film din Marea Britanie. Regizat de Francis Lee, filmul este considerat de publicul și de presa internațională unul dintre succesele cinematografice ale lui 2017.

14
/11
/17

CRONICĂ DE FILM La 30 de ani de la istoricul eveniment, Liviu Tofan, fost jurnalist la Radio Europa Liberă, reconstituie într-un documentar de televiziune revolta muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987, unul din cele mai importante și emoționante gesturi de demnitate colectivă din istoria recentă a României.

13
/11
/17

Vineri, 17 noiembrie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 17-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, FAUST XX (1966), o comedie SF purtând semnătura inconfundabilă a lui Ion Popescu Gopo.

13
/11
/17

Pe scurt, despre câteva filme româneşti din a doua jumătate a anului: „Breaking News”, „Capace”, „Aniversarea”, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, „Mariţa”. Şi, bineînţeles, neuitatul, în cel mai rău sens cu putinţă, „Octav”.

13
/11
/17

Sute de persoane au mărșăluit duminică la Hollywood în sprijinul victimelor hărțuirii și agresiunilor sexuale - inspirate de campania #MeToo de pe rețelele de socializare. Marșul a avut loc pe fondul unui val de acuzații privind hărțuirile sexuale și violurile care vizează mai multe persoane publice, după dezvăluirile cu privire la producătorul hollywoodian Harvey Weinstein.