Marius Manole a leşinat pe scenă la Bulandra: „Sunt OK, sunt stabilizat!“
https://www.ziarulmetropolis.ro/marius-manole-a-lesinat-pe-scena-la-bulandra-sunt-ok-sunt-stabilizat/

Marius Manole a leşinat pe scenă în timpul spectacolului „Crimă şi pedeapsă“ de la Teatrul Bulandra. Actorul a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost stabilizat şi acum se află în afara oricărui pericol.

Un articol de Dan Boicea|31 octombrie 2013

Marius Manole a leşinat pe scenă în timpul spectacolului „Crimă şi pedeapsă“, desfăşurat aseară, la Teatrul Bulandra. Actorul a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost stabilizat şi acum se află în afara oricărui pericol.

Contactat de Ziarul Metropolis, Marius Manole a declarat că nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat. „Mi s-a făcut rău pe scenă, dar acum sunt bine. Pur şi simplu am leşinat. Acum mă simt foarte slăbit, sunt stabilizat, deşi am ochii plini de sânge, pentru că mi s-au spart toate vasele de sânge“, a declarat Marius Manole, pentru Ziarul Metropolis. Actorul nu mai este internat în spital, în acest moment.

Actorul Doru Ana a relatat evenimentul pe contul său de Facebook. „Aseară, în plin spectacol, cu «Crimă şi Pedeapsă», la Bulandra, lui Marius Manole i s-a făcut rău şi a trebuit să fie chemată Salvarea! Probabil că efortul pe care îl face acest tânăr şi minunat actor, destrămându-şi întreaga fiinţă la fiecare spectacol pe care îl joacă, să-şi fi spus cuvântul!“.

marius manole

Actorul Marius Manole, în plan îndepărtat, într-o scenă din spectacolul „Crimă şi pedeapsă“

Marius Manole a avut 23 de reprezentaţii până la finalul lunii octombrie, într-un tur de forţă fără precedent, atât pe scena teatrului de stat, cât şi în teatrul independent, în Bucureşti şi în ţară. El este unicul actor din România care a jucat trei spectacole pe zi, în repetate rânduri în stagiunea trecută, iar în stagiunea 2013-2014, spectacolele lui s-au înmulţit, concomitent cu deplasările în ţară şi în străinătate.

Citiţi şi: Marius Manole şi un record: 23 de reprezentaţii în 21 de zile!

Foto cu Marius Manole: Teatrul Bulandra

25
/04
/17

Concerte live în Piața George Enescu, workshop-uri, conferințe și expoziții, clubul festivalului și noul concurs New Jazz Voices la cea de-a șasea ediție Bucharest Jazz Festival

25
/04
/17

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundați într-un acvariu au fost recent protagoniștii unui concert subacvatic, aceștia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniștea din adâncuri.

25
/04
/17

Teatrul Naţional din Timişoara îl sărbătoreşte pe cel mai longeviv actor al său, Vladimir Jurăscu. Artistul a împlinit, ieri (24 aprilie), nouă decenii de viaţă, şapte dintre acestea dedicate scenei timişorene. În 2015, UNITER i-a conferit reputatului actor premiul pentru întreaga activitate.

24
/04
/17

Ești pasionat de teatru? Îți place să cunoști oameni noi? Vorbești engleza și îţi doreşti o provocare într-un context internațional? Dacă vrei să arunci o privire în culisele unui festival internațional și te recunoști în cele scrise mai sus, înscrie-te ca voluntar la festivalul TESZT!

24
/04
/17

Turneul Pianul Călător, ajuns în 2017 la a şaptea ediţie, se opreşte, astăzi 24 aprilie, la Buzău. Pianistul Horia Mihail va interpreta la Teatrul George Ciprian, un program alcătuit din valsuri de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel şi Debussy. Mâine, 25 aprilie, Horia Mihail cu turneul său Pianul Călător va ajunge la Târgovişte.